Știri 28 martie 2015

Biserica Ortodoxă se va afla mâine în duminica a 5-a din Post sau a Cuvioasei Maria Egipteanca.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 8.45 sf. liturghie la mănăstirea Strunga cu hramul Bunavestire din judeţul Constanţa.

Parohia Adormirea Maicii Domnului din Ovidiu oficiază slujbe cu prilejul perioadei prepascale.
Astfel, astăzi, de la orele 18.00 se va săvârși slujba Vecerniei, Litia și Acatistul Acoperământului Maicii Domnului.
Mâine, de la ora 9.00, se va oficia Sfânta Liturghie, cu Molitfele Sf. Vasile cel Mare și ale Sf. Ioan Gură de Aur, iar de la orele 18.00 se va oficia slujba Vecerniei.
Credincioșii se pot închina Sfintelor Moaște ale Sf. Mina, Sf. Gheorghe, Sfântului Teodor Tiron, Sfântului Trifon și ale Sf. Luca al Crimeii, Sf.Stelian și ale Sfinților de la Sinai si Rait, precum și la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din localitatea Baitali- Ucraina.
Programul liturgic are binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Constănţenii sunt invitaţi la concertul religios „În vremea aceea”.
Acesta va fi susţinut de corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului, mâine, de la ora 18.00 la Casa de Cultură din Constanţa.
Fresca muzicală pentru soliști, cor și orchestră este compusă de preotul Ion Popescu Runcu și reprezintă o transpunere pe note a Patimilor lui Iisus care se finalizează cu Învierea Mântuitorului.
Concertul este dirijat de părintele Arhid. Ion Iulian Dumitru iar orchestrația aparține lui Constantin Arvinte.
Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului în colaborare cu Universitatea Ovidius și Facultatea de Teologie.

Românii vor da ceasurile cu o oră înainte în această noapte.
Astfel, România va trece la ora de vară, iar ora 3 va deveni ora 4.
Măsura se aplică în România din anul 1979 şi permite folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept