Știri 27 martie 2015

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia astăzi de la ora 17, Denia Acatistului Bunei Vestiri la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Denia Acatistului Bunei Vestiri amintește de întruparea lui Hristos și de minunea eliberării Constantinopolului de invazia perșilor și a avarilor din anul 626.
În semn de recunoștință, poporul a petrecut noaptea victoriei rugându-se în biserica Maicii Domnului din Vlaherne.
Acatistul recapitulează învățătura despre întruparea și nașterea Fiului lui Dumnezeu din Fecioară, dar și ajutorul pe care îl primesc cei ce se roagă Maicii Domnului.
Duminică, de la ora 8.45, ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Strunga cu hramul Bunavestire din judeţul Constanţa.

Parohia Adormirea Maicii Domnului din Ovidiu oficiază slujbe cu prilejul perioadei prepascale.
Astfel, astăzi, pe lângă sfintele moaște ale Sf. Mina, Sf. Gheorghe, Sfântului Teodor Tiron, Sfântului Trifon și ale Sf. Luca al Crimeii, Sf.Stelian și ale Sfinților de la Sinai si Rait, va fi adusă și icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din localitatea Baitali- Ucraina.
Apoi, de la orele 18.00, se va oficia Denia Acatistului Bunei Vestiri.
Mâine, tot de la orele 18.00 se va săvârși slujba Vecerniei, Litia și Acatistul Acoperământului Maicii Domnului.
Duminică, de la ora 9.00, se va oficia Sfânta Liturghie, cu Molitfele Sf. Vasile cel Mare și ale Sf. Ioan Gură de Aur, iar de la orele 18.00 se va oficia slujba Vecerniei.
Sfintele Moaște și Icoana vor rămâne în biserică în toată această perioada.
Programul liturgic are binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Românii vor da ceasurile cu o oră înainte în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Astfel, România va trece la ora de vară, iar ora 3 va deveni ora 4.
Măsura se aplică în România din anul 1979 şi permite folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.

Constănţenii sunt invitaţi la concertul religios „În vremea aceea”.
Acesta va fi susţinut de corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului, duminică, de la ora 18.00 la Casa de Cultură din Constanţa.
Fresca muzicală pentru soliști, cor și orchestră este compusă de preotul Ion Popescu Runcu și reprezintă o transpunere pe note a Patimilor lui Iisus care se finalizează cu Învierea Mântuitorului.
Concertul este dirijat de părintele Arhid. Ion Iulian Dumitru iar orchestrația aparține lui Constantin Arvinte.
Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului în colaborare cu Universitatea Ovidius și Facultatea de Teologie.

De la 1 aprilie, românii vor beneficia de mai multe servicii medicale gratuite, indiferent dacă au sau nu asigurare.
Bolnavii de cancer vor putea face radioterapie şi în centre private, fără să plătească nimic.
Toate acestea sunt promise în noul Contract-cadru cu privire la asistenţa medicală şi programele de sănătate, aprobate de guvern.
Spitalele care încalcă aceste reguli riscă să fie închise.
De asemenea, pacienţii vor putea reclama la CNAS dacă spitalele îi trimit să cumpere medicamente şi materiale şi nu le rambursează banii.

Unitatea 1 a Centralei de la Cernavodă va fi oprită în această după-amiază.
Societatea Națională Nuclearelectrica informează că, acest lucru va fi făcut în mod controlat, pentru executarea unor lucrări punctuale de întreținere preventivă la sistemele aferente părții clasice a centralei.
Reconectarea la Sistemul Energetic Național a Unității 1 a Centralei de la Cernavodă se va realiza după finalizarea lucrărilor de întreținere preventivă și efectuarea testelor în conformitate cu procedurile centralei.

Guvernul va introduce “penalitatea de nedeclarare” a taxelor şi impozitelor pentru populaţie şi firme.
Persoanele fizice şi firmele care nu îşi declară impozitele datorate statului, ce depăşesc cuantumul de 50 lei, vor fi obligate să achite o “penalitate de nedeclarare” de 0,06% pe zi.
Aceasta va fi majorată cu 100% dacă datoria rezultă din acte de evaziune constatate de către organele judiciare.

Astăzi se împlinesc 97 de ani de la unirea Basarabiei cu România.
La 27 martie 1918, Sfatul Ţării de la Chișinău a votat alipirea la Regat, forţând bolşevicii să părăsească teritoriul.
Spre sfârşitul aceluiași an, avea să se înfăptuiască Marea Unire.
Basarabia a rămas parte a României până în vara anului 1940, când a fost anexată de Uniunea Sovietică.
În aceste zile, studenții moldoveni organizează diverse evenimente pentru a marca unirea.
Dincolo de Prut, sunt programate marşuri şi o mare adunare tricoloră la Chişinău.

ANM a emis o informare meteo de ploi importante cantitativ și de răcire accentuată pentru toată țara.
Aceasta este valabilă de la ora 14, până duminică, la aceeași oră.
În intervalul menţionat vor fi mai ales averse, astăzi, cu precădere în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei şi zona montană aferentă, iar mâine, în estul, sudul şi centrul ţării. Cantităţile de apă vor depăşi local 15..20 l/mp şi izolat 30…40 l/mp în 24 de ore.
Temperatura aerului va marca o scădere accentuată, mai ales la valorile maxime diurne, iar vremea va deveni rece pentru această dată.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept