Știri 5 martie 2015

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia sâmbătă sf. liturghie arhierească la biserica Sf. Haralambie din Constanța.
Slujba va fi săvârșită de la ora 8.30.
Biserica este situată în zona Boema din cartierul Tomis Nord.
Duminică, Ierarhul nostru va oficia sf. liturghie de la ora 9, la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.

Constănțenii sunt invitați la o nouă conferință.
Tema o constituie ’’Cuvântul care mărturisește. Memoria martirajului românesc’’ și va cuprinde o proiecție a filmului ’’Poezia după gratii’’ și lansarea a două volume.
Evenimentul se va desfășura sâmbătă, de la ora 18.30, în sala mică a Casei de Cultură din Constanța.
Invitați vor fi poetul Demostene Andronescu, fost deținut politic, poetul Răzvan Codrescu și președintele Asociației Rost, Claudiu Târziu.
Conferința este organizată de Fundația Sfinții Închisorilor, Asociația Rost și Școala Brâncovenească.

Mai mult de jumătate dintre elevii români au depus până miercuri cereri de a studia religia.
Este vorba despre 1.716.000 din cei aproximativ 3.100.000 de elevi.
Anunţul a fost făcut de ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu.
Potrivit acestuia, din totalul celor aproximativ 6.200 de cadre didactice care predau religia, 4.200 sunt profesori titulari, angajaţi pe perioadă nedeterminată.
Sorin Câmpeanu a explicat că aceştia din urmă ar putea declanşa procese, în cazul în care ar rămâne fără normă didactică.

ANM a emis o avertizare cod galben de precipitații și intensificări ale vântului pentru mai multe județe, printre care și Constanța.
Aceasta va intra în vigoare mâine de la ora 16 și este valabilă până sâmbătă, la aceeași oră.
În intervalul menţionat vor cădea precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare în toate zonele montane, în Oltenia, Muntenia, centrul şi sudul Moldovei, Transilvania şi în sudul Banatului.
În restul teritoriului precipitaţiile vor fi mixte.
Cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 30 l/mp în regiunile sudice, estice şi centrale.
Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor cu viteze ce vor depăşi 50 km/h, mai ales în sud.

Actorul George Motoi a trecut la cele veșnice la vârsta de 79 de ani.
Acesta s-a născut la 22 ianuarie 1936, în localitatea Arman judeţul Caliacra, care la acea perioadă făcea parte din Cadrilaterul românesc.
A debutat pe scena Teatrului din Piatra Neamţ în anul 1958.
De asemenea, a desfășurat o bogată activitate regizorală, astfel că numele său se regăsește pe coperta multor piese de teatru dintre care amintim: Doi pe un balansoar, Vlaicu Vodă, Gaiţele sau Steaua fără nume.
În filmografie a realizat roluri în peste 45 de filme.
Cariera sa a fost recompensată cu premii și distincţii, iar în anul 1986 a obținut Marele premiu al Festivalului de la San Remo pentru filmul „Adela”.

Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia s-a redeschis de luna această pentru vizitatori.
În perioada iernii, cetatea din Munţii Orăştiei este închisă, din pricina zăpezii.
Consiliul Judeţean Hunedoara a preluat în luna februarie 2013, de la Ministerul Culturii, patrimoniul Cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia din Munţii Orăştiei și a devenit astfel administratorul monumentului istoric protejat UNESCO.

Proprietarii de locuinţe achiziţionate prin „Prima Casă“ își vor putea cumpăra o nouă locuinţă.
Potrivit unui proiect, condițiile sunt ca a doua casă să fie mai mare sau mai scumpă decât prima, iar vechea locuință să fie vândută legal cel târziu până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a noii locuințe.
De asemenea, clienții trebuie să declare pe propria răspundere că singurul imobil pe care îl au în proprietate este fie cea dintâi „Primă Casă“, fie un apartament mai mic de 50 metri pătrați.
Proiectul de Ordonanță mai prevede că, la data lichidării sau refinanțării creditului acordat inițial în program, ipoteca se radiază în favoarea statului și finanțatorului.

Muzeul de Artă va fi redeschis publicului la sfârșitul acestei luni.
Instituția muzeală cu sediul în centrul orașului, și-a închis porțile pentru vizitatori în luna decembrie 2014, când a intrat într-un amplu proces de reparații interioare și exterioare.
Directorul instituției, dr. Doina Păuleanu, a declarat că muzeul nu a mai fost reparat de două decenii.
Redeschiderea Muzeului de Artă constănțean va fi marcată și prin vernisajele a două expoziții, una de gravură, semnată de graficianul bucureștean Florin Stoiciu, precum și tradiționala expoziție de pictură și grafică a primăverii, „Scara cu flori”.

Poluarea atmosferică şi fonică provoacă probleme grave de sănătate în Europa.
Potrivit unui raport, în anul 2011, aproximativ 430.000 de decese premature au fost atribuite particulelor fine, în timp ce expunerea la zgomot contribuie la cel puţin 10.000 de decese premature cauzate în fiecare an de bolile de inimă.
De asemenea, utilizarea tot mai răspândită a substanţelor chimice, în special în produsele de consum, a fost asociată cu sporirea bolilor şi a tulburărilor endocrine observate la om.
Pe de altă parte, degradarea continuă a ecosistemelor ameninţă producţia economică şi bunăstarea Europei.
Biodiversitatea este în continuare în declin, astfel că 60% dintre speciile evaluate şi 77% dintre habitate au înregistrat o stare de conservare nefavorabilă.

Lista cu noile prețuri la medicamente va fi gata luna viitoare.
Premierul Victor Ponta i-a solicitat ministrului Sănătății, Nicolae Bănicioiu, ca imediat după Paște să aibă finalizată lista cu noile prețuri ale medicamentelor.
El a precizat că este importantă încadrarea în acest calendar, deoarece este vorba despre o reducere substanțială a prețurilor.

Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale încurajează pacienții să sesizeze orice reacție adversă care este întâlnită după administrarea unor medicamente sau vaccinuri.
Astfel, toți cei care doresc să reclame o neregulă au la dispoziție un formular ce poate fi găsit pe site-ul ANMDM.
Prin raportarea acestora se pot afla informații suplimentare cu privire la siguranța medicamentelor, inclusiv a vaccinurilor.
În acest fel, orice persoană poate contribui la protejarea propriei stări de sănătate, dar și a celorlalți.
În România, în 2014, au fost înregistrate 2.050 de raportări de reacții adverse grave și non-grave, iar în țări precum Franța și Marea Britanie, numărul acestor raportări este de aproximativ 40.000 în decursul unui an.

Spitalul Judeţean Constanţa va prelua din această săptămână, toate cazurile copiilor bolnavi care provin din Tulcea și Medgidia.
Spitalele din cele două orașe se confruntă cu un deficit mare de cadre medicale, iar condiţiile de spitalizare sunt precare.
Potrivit conducerii instituţiei constănţene, secţia de pediatrie este supraaglomerată din cauza numărului de cazuri internate prin transfer de la cele două unităţi medicale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept