Știri 16 februarie 2015

Biserica Ortodoxă a intrat de astăzi în săptămâna albă.
Aceasta este premergătoare Postului Mare şi are ca şi caracteristică duhovnicească aducerea aminte de judecata lui Dumnezeu.
Astfel, ieri, Biserica ne-a adus aminte de Înfricoşătoarea judecată a Domnului, iar duminica viitoare ne aduce aminte de Izgonirea lui Adam din rai, ca urmare a căderii în păcat.
Denumirea de „săptămâna albă” vine de la recomandarea Bisericii ca alimentaţia credincioşilor să fie bazată în această perioadă pe lactate, brânzeturi, ouă şi peşte.

Biserica Ortodoxă va cinsti mâine pe Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron.
Cu acest prilej, biserica Sfântul Nectarie din cartierul constănţean Medeea îşi va sărbători al doilea hram.
Astfel, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi sfânta liturghie arhierească în această noapte de la ora 23.30.
Postul nostru de radio va transmite slujba in direct.
Credincioşii vor putea cinsti moaştele Sfântului Luca al Crimeei, aduse de la mănăstirea Sihăstria Putnei, cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Totodată, Sfântul Luca al Crimeei va deveni al treilea hram al bisericii constănțene, cinstit la data de 11 iunie.
De asemenea, astăzi, la ora 19, va sosi si Icoana Maicii Domnului Odighitria, sau Indrumătoarea care va rămâne la aceasta biserică timp de 10 zile.

Viața și activitatea marelui om de cultură constănțean, Petru Vulcan va fi evocată miercuri la Arhiepiscopia Tomisului.
Evenimentul se va desfășura de la ora 16:00, în biblioteca “Arhiepiscopul Lucian Florea”.
Acțiunea, ce are loc la 93 de ani de la moartea sa, va fi precedat de slujba parastasului, oficiata in Cimitirul Central Constanta, la mormantul lui Petru Vulcan, de la ora 15:00.
Printre personalitatile care vor vorbi se numara: prof.univ dr. Stoica Lascu, de la facultatea de istorie si stiinte administrative, ovidius, dr. Virgil Coman, seful directiei judetene a Arhivelor Statului – Constanta, scriitorul Ovidiu Dunareanu si filologul Nistor Bardu.
Petru Vulcan s-a născut în anul 1866 la Târnovo, în Macedonia.
În anul 1898 a înfiinţat prima bibliotecă publică din Constanţa, iar în anul 1900 a tipărit primul almanah la Constanţa, “Almanahul Macedo-român”.
De asemenea, în mai 1916, a înființat prima asociaţie a ziariştilor constănţeni.
Petru Vulcan a trecut la cele veșnice la Constanța, la 4 februarie 1922.

Dan Puric revine la Constanța.
Maestrul va susține o conferință cu tema „Despre identitatea românească”.
Evenimentul va avea loc luni, 23 februarie, la Casa de Cultură din Constanța, de la ora 19.
Prețul unui bilet este între 50 și 65 de lei, iar banii obținuți vor fi donați pentru așezământul monahal de la Aiud, închinat memoriei foştilor deţinuţi politici decedați în temniţele comuniste.

TVA ar putea fi redusă cu cel puțin două puncte procentuale până în vară.
De asemenea, potrivit ministrului Energiei, Andrei Gerea, și alte taxe ar putea fi eliminate.
El a mai precizat că pentru reducerea TVA este nevoie de avizul FMI.

Procedura de înscriere a copiilor în învăţământul primar începe miercuri.
Fiecare unitate de învățământ va afişa numărul de clase stabilite, programul şi documentele solicitate, precum şi criteriile de departajare pentru cazurile în care se solicită înscrierea la o altă unitate de învăţământ decât cea de care aparţin copiii. Conform metodologiei afişate de Ministerul Educaţiei, părinţii ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2015, inclusiv, au obligaţia să-şi înscrie copii în învăţământul primar la clasa pregătitoare.
În cazurile speciale de copii care nu au fost înscrişi în anul şcolar curent şi care împlinesc 7 ani până la data menţionată, se poate solicita înscrierea în clasa I-a.

Comercianţii vor fi obligaţi, de la 1 martie, să afişeze lângă aparatul de marcat un anunţ cu privire la obligativitatea emiterii bonului fiscal.
Acest lucru este prevăzut într-un proiect postat pe pagina de Internet a Ministerului Finanţelor Publice.
Potrivit documentului, în cazul restaurantelor, barurilor, discotecilor şi cluburilor, acest anunţ va apărea pe prima pagină a meniului.
Operatorii economici care încasează cu numerar, bonuri de masă sau card sunt obligaţi să utilizeze aparate de marcat electronice şi să emită bonuri fiscale, pe care să le dea ulterior clienţilor.

Jihadiștii Statului Islamic au decapitat 21 de creștini egipteni.
Victimele au fost răpite, săptămâna trecută, în Libia.
Conducerea Ministerului Apărării de la Cairo s-a reunit într-o şedinţă de urgenţă pentru a decide răspunsul pentru un asemenea gest criminal.
Insurgenţii au organizat mai multe atacuri în Libia, ţară care în prezent nu are un guvern.
Statul Islamic îşi extinde dominaţia în Siria şi Irak, în ciuda bombardării ţintelor sale de către avioane ale unei coaliţii internaţionale conduse de SUA.

O parte dintre constănțeni nu vor avea apă şi căldură.
Astfel, miercuri, între orele 7,00 şi 21,00, nu vor avea apă rece, apă caldă și căldură locuitorii din zona Gară, de pe strada Traian, bulevardul 1 Mai, bulevardul 1 Mai vechi, Şoseaua Mangaliei, zona Billa, cartierul Km 4, Poarta 6 și Abator.

Elevii constănţeni vor beneficia de subvenţionarea cu 50% a transportului în comun.
Consiliul Local a adoptat o hotărâre în acest sens.
Acest drept le fusese refuzat timp de 10 ani.
De asemenea, elevii orfani vor beneficia de gratuitate, conform legii.
Finanţarea se face conform Legii Educaţiei de la bugetul local.

Ţara de origine a cărnii din alimentele procesate trebuie specificată pe etichetă.
Această măsură ar urma să aducă un plus de încredere consumatorilor, după cum apreciază deputaţii europeni.
În funcţie de statul european, 30-50% din carnea din măcelării este procesată şi transformată în ingredient pentru alimente procesate.
Decizia parlamentarilor europeni vine la scurt timp după intrarea în vigoare a unor noi reglementări cu privire la obligativitatea menţionării ingredientelor alergene din produsele alimentare.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept