Știri 5 februarie 2015

Biserica Ortodoxă va cinsti marți pe Sf. Sfințit Mucenic Haralambie.
Cu acest prilej, la biserica Sf. Haralambie din Constanța va fi adusă mâine, la ora 17 de la Mănăstirea Baytali de lângă Odessa, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Odighitria sau Îndrumătoarea și va fi oficiată Taina Sfântului Maslu.
Icoana datează din secolul 18 și a fost salvată din jaful turcilor și tăinuită de către mai mulți monahi.
A fost readusă la Mănăstirea Baytali din Ucraina în urmă cu 8 ani, dar înnegrită din cauza trecerii timpului.
Încercările de a fi repictată au eșuat, însă în urma rugăciunilor, icoana a început să fie din ce în ce mai clară și este cunoscută ca făcătoare de minuni.
Icoana va rămâne în biserica Sf. Haralambie din cartierul Tomis Nord până miercuri, 11 februarie.

Copiii care au împlinit deja 14 ani pot munci în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar şi modeling.
Singura condiţie este ca organizatorul sau angajatorul să încheie o convenţie cu părintele minorului sau chiar direct cu copilul, dacă acesta a împlinit 14 ani, cu acordul prealabil al părintelui.
Prevederile fac parte dintr-o hotărâre aprobată de Guvern.
De asemenea, actul normativ prevede ca înainte ca un copil să înceapă astfel de activităţi, să se facă o informare prealabilă a serviciului public de asistenţă socială.

Numărul infecțiilor respiratorii a crescut îngrijorător la Constanța.
Peste 300 de solicitări au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, la Serviciul de Ambulanţă.
Cei mai afectaţi sunt copiii şi bătrânii, iar majoritatea este internată în cadrul Spitalului Judeţean Constanța.

Guvernul oferă garanții pentru reabilitarea termică a clădirilor.
Executivul a aprobat o hotărâre a normelor de aplicare a Ordonanţei de urgenţă.
Pentru anul 2015, plafonul total al garanţiilor este de 10 milioane lei.
Programul are scopul de a sprijini prin acordarea de garanţii guvernamentale asociaţiile de proprietari care doresc să contracteze credite pentru reabilitarea termică a clădirilor, dar care întâmpină dificultăţi în accesarea finanţării din cauza lipsei de garanţii.

Tot mai mulţi părinţi şi profesori sunt împotriva lecţiilor digitale şi a utilizării tabletelor în şcoli.
Reprezentanții părinților susţin că acestea afectează negativ dezvoltarea copiilor şi propun în schimb manuale alternative cu jocuri interactive şi ilustraţii făcute chiar de copii.
Aceștia au mai spus că mediul electronic “inhibă reflexivitatea”.
Specialiștii se tem că vom fi martorii apariţiei unei generaţii analfabete, ci şi a unei generaţii în care problemele de învăţare şi dizabilităţile mentale vor constitui principala chestiune cu care se vor confrunta părinţii.

România va primi aproximativ 106 milioane de euro printr-un program european pentru a sprijini angajarea tinerilor cu vârsta sub 25 de ani.
Din această sumă aproape 32 de milioane de euro vor fi disponibili prin prefinanţare din acest an.
Reprezentanţii Comisiei Europene au anunţat, miercuri, că vor propune deblocarea, din acest an, a aproximativ un miliard de euro prin proiectul Iniţiativa privind ocuparea forţei de muncă în rândul tinerilor.

Autoritățile din Suedia vor închide patru închisori și un centru pentru arestări preventive.
Măsura a fost luată, deoarece în această țară există un număr extrem de redus de condamnați care execută pedepse privative de libertate.
Oficialii de la Stockholm au afirmat că, în prezent sunt închise doar 4.500 de persoane.
Rata recidivismului pentru infractorii suedezi este de doar 40%, mult mai scăzută decât cea din Statele Unite sau din alte țări europene.

Guvernul a aprobat, ieri, amnistia fiscală pentru anumite categorii de persoane fizice din România.
Astfel, Fiscul va emite din oficiu decizii de anulare a plaţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate impuse anterior pentru persoanele fizice care nu aveau obligaţia acestei plaţi, iar persoanele care au achitat banii vor avea dreptul la restituirea sumelor plătite.
În urma hotărârii de ieri a Executivului, vom avea garanţia că minorii nu vor mai fi somaţi sa achite aşa-zisele datorii către Fisc.

Un elev român a conceput o aplicație care să-i ajute pe cei din generaţia lui să vorbească şi să scrie corect.
Aplicația pentru mobil se numește “Cum se scrie” iar cei interesați pot găsi şi definiţiile unor cuvinte şi expresii.
Mihai Zinculescu a realizat aplicația în doar trei săptămâni şi este completată periodic.

93% dintre români sunt asiguraţi în sistemul public de sănătate.
Potrivit unui studiu elaborat de o companie de cercetare, 2% au abonament la o clinică privată plătit integral sau parţial de angajator şi tot 2% deţin o asigurare privată de sănătate.
Totodată, aproape 4% nu deţin niciun fel de asigurare.
Dobrogenii, muntenii şi moldovenii stau cel mai prost la capitolul asigurări de sănătate, 13%, respectiv aproape 6% nu au niciun fel de asigurare.
Grupa de vârstă cea mai vulnerabilă este 18 – 34 ani, cu peste 16% de neasiguraţi.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept