Știri 30 ianuarie 2015

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe sfinţii trei ierarhi, Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur şi Grigorie Teologul.
Sărbătorirea împreună a celor trei sfinţi ierarhi, a fost rânduită de către episcopul Ioan al Evhaitelor, în secolul 11.
Pe atunci, la Constantinopol apăruse o dezbatere pe tema „care dintre cei trei sfinţi ar fi mai mare şi mai vrednic de cinstire”.
În timpul dezbaterilor, episcopului Ioan i-au apărut cei trei sfinţi ierarhi care i-au spus că în calitatea lor de mari dascăli şi îndrumători în teologie, sunt egali în cinstire la faţa lui Dumnezeu, motiv pentru care să fie cinstiţi toţi trei într-o singură zi.
Deoarece fiecare dintre cei trei sfinţi are câte o zi individuală de cinstire în cursul lunii Ianuarie, episcopul Ioan a hotărât ca şi cinstirea lor împreună să fie în aceeaşi lună.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși sfânta liturghie, de la ora 8.30, la biserica Sfinţii Trei Ierarhi din Constanţa, zona Cireşica.

Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în duminica a 33-a după Rusalii sau a Vameșului și a Fariseului.
Cu acest prilej, IPS Teodosie va oficia Sf. liturghie de la ora 9, la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.
După slujbă, ierarhul nostru va ține un cuvânt de învățătură.
Luni, Biserica Ortodoxă va prăznui Întâmpinarea Domnului.
Astfel, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși de la ora 8.45 Sf. liturghie la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Năvodari.

Constănțenii sunt invitați la un recital al solistului Alexandru Chiriac.
Evenimentul se va desfășura de la ora 18, la Casa de Cultură.
Invitate vor fi sopranele Andreea Georgiana Balaban și Andreea Mădălina Barbu.
Concertul va fi acompaniat de pianista Raluca Ouatu.

O alta biserică din Ucraina a fost profanată și jefuită.
În urmă cu două zile, atacatorii au spart ușa și au patruns în biserica Mănăstirii de călugări din satul Khotine, închinata Acoperământului Maicii Domnului.
Făptașii au profanat biserica și au furat seiful mănăstirii.
În ultimele doua luni, 7 biserici au fost jefuite numai în Eparhia de Sarny, a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, aflata sub jurisdictia Patriarhiei Moscovei.

Elevii intră de astăzi în vacanţă.
Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, timp de o săptămână, elevii şi preşcolarii se vor afla în vacanţa intersemestrială.
Cursurile semestrului al doilea vor începe pe 9 februarie şi se vor încheia pe 10 aprilie, iar vacanţa de primăvară va fi între 11 şi 19 aprilie.

Unul din cinci români se află la limita sărăciei.
Potrivit unei statistici oficiale, unul din trei români trăieşte cu lipsuri materiale severe, astfel încât nu îşi poate cumpăra cele necesare unui trai decent.
În plus, în România încă mai sunt copii care nu au mers niciodată la şcoală.
Riscul de sărăcie sau excluziune socială în rândul copiilor din țara noastră este cu 10% mai mare decât în cazul populaţiei adulte.

Salariul minim brut va fi majorat anul viitor la 1.200 lei, de la 1.050 lei cât va fi din luna iulie.
Anunțul a fost făcut de premierul Victor Ponta, care a spus că, de la 1 ianuarie acest an, salariul minim brut a fost fixat la 975 lei şi urmează să fie majorat cu încă 75 lei din iulie.
Ministrul Muncii, Rovana Plumb a adăugat că sărăcia paralizează comunităţi întregi şi generează inclusiv corupţie, astfel că politica de combatere a sărăciei trebuie să fie parte a strategiei de securitate a României.

Persoanele cu handicap grav sau accentuat vor fi scutite de impozit pentru toate veniturile.
Ministerul Muncii a anunțat că a fost emisă o Ordonanța de urgență a Guvernului în acest sens.
Pe lângă scutirea de la plata impozitului pe salarii, persoanele cu handicap grav sau accentuat nu vor plăti impozit nici pentru veniturile provenite din pensii, din activități independente ori agricole, altele decât cele impozitate prin tranșe de venit.
De această reglementare vor beneficia peste 680.000 de persoane.

Medicii de familie și cei din ambulatoriu de specialitate din zonele defavorizate ar putea primi sporuri cuprinse între 100% și 200%.
Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, care a adăugat că proiectul va fi pus în dezbatere și ar putea intra în vigoare de la 1 aprilie.
Ministrul a declarat că sunt comunități izolate, unde medicii nu ar merge dacă nu ar fi stimulați.
Acesta a mai spus că asistența medicală de urgență trebuie asigurată în regim permanent, indiferent de zonă.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept