Știri 14 ianuarie 2015

Biserica Ortodoxă va cinsti sâmbătă pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare.
Cu acest prilej, Înaltpresfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi de la ora 8.30, Sfânta Liturghie Arhierească la biserica „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” din Constanţa.
Lăcaşul de cult este situat la intersecţia străzilor Ştefăniţă Vodă şi Dionisie cel Mic, în spatele „Galeriilor Soveja”.

Starețul Paisie Aghioritul a fost trecut în rândul sfinților.
Sinodul Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului a aprobat de curând canonizarea Cuviosului Stareț Paisie Aghioritul.
Acesta a fost unul dintre cei mai iubiți părinți care au viețuit pe Sfântul Munte Athos.
Născut în anul 1924, în Farasa Capadociei (Asia Mică), Paisie a fost botezat de Sfântul Arsenie Capadocianul.
La 29 de ani s-a stabilit pe Sfântul Munte, unde s-a nevoit până la sfârșitul vieții, în 1994.
Este înmormântat la Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul din Salonic, pe care a și ctitorit-o.

Biserica ortodoxă românească din Rennes, în Franța a fost atacată în miezul nopţii săptămâna trecută.
Două jardiniere mari au fost în mod deliberat răsturnate și distruse in totalitate.
Conform unor surse din zonă, mai multe simboluri anti-creştine au fost desenate la intrarea în biserică.

Municipiul Constanţa va avea noi sensuri giratorii.
Poliţiştii spun că schimbările sunt menite pentru a asigura fluenţa, dar şi pentru reducerea numărului de accidente rutiere grave.
Primul sens giratoriu va fi amplasat la intersecţia străzilor Sucevei, Adamclisi şi Căpitan Dobrilă Eugeniu (zona Brotăcei), iar trei noi sensuri giratorii vor fi amplasate şi pe strada Traian.
După construcţia acestora va începe amenajarea unui alt sens şi la intersecţia bulevardului Mamaia cu bulevardul Aurel Vlaicu (zona Perla).
Ultimul sens giratoriu construit în acest an va fi cel de la intersecţia străzii Caraiman cu Şoseaua Mangaliei.
Reprezentanţii Confort Urban spun că amenajarea sensurilor giratorii va începe încă din această lună.

Elevii care obţin premii la olimpiadele internaţionale de ştiinţe exacte şi limbi străine îşi pot echivala proba scrisă de la examenul naţional de bacalaureat de anul acesta.
Este vorba, între altele, despre elevii care participă la olimpiade de limba maghiară, turcă, germană, de matematică, fizică, chimie şi informatică.
Lista completă a acestor olimpiade şi concursuri internaţionale poate fi găsită pe pagina de internet a Ministerului Educaţiei.

Doar 10% dintre deţinătorii de câini şi-au înregistrat şi vaccinat animalele.
Până la 1 ianuarie, ei trebuiau să îşi înscrie animalele în registrul special.
În prezent, sunt înregistraţi 390.000 de câini, din cei aproape patru milioane câţi s-ar afla, în realitate, în curţile şi casele românilor.
Amenda pentru cei care nu şi-au înregistrat câinii în registrul unic poate ajunge la 5.000 de lei.
România este printre ultimele ţări din Uniunea Europeană care introduc identificarea animalelor fără stăpân.

Medicii vor fi obligați să își declare sponzorizările.
La fel se va întâmpla și în cazul asociațiilor de pacienți și fundațiilor, potrivit unui proiect al Ministerului Sănătății.
Este vorba despre banii care vin de la companiile farmaceutice sau de la distribuitorii de medicamente pentru diverse cheltuieli ale cadrelor medicale, cum ar fi deplasările la congrese.
Proiectul prevede că nicio formă de sponsorizare a profesioniștilor din domeniul sănătății nu trebuie să fie legată de numele unui medicament, iar acțiunile de sponsorizare nu trebuie să implice mesaje promoționale directe sau indirecte pentru tratamente.

Guvernul va elabora un proiect de lege cu privire la pensiile militare de stat.
În acest fel va fi uniformizată legislația care reglementează situația militarilor activi, în rezervă și retragere.
Premierul Victor Ponta a declarat că legea va fi trimisă spre dezbatere și aprobare Parlamentului, deoarece nu ar fi corect ca decizia să fie luată prin ordonanță de urgență.
Ministrul Apărării a declarat că va discuta și cu sindicatele și rezerviștii astfel încât actul normativ să ajungă în Legislativ în februarie, când începe noua sesiune.

Faza locală a Olimpiadei de Religie se va desfășura în acest week-end.
Astfel, sâmbătă de la ora 9.00 vor fi testați elevii pasionați de Religie, iar în aceeași zi se vor întrece în cunoștințe și tinerii preocupați de Fizică.
Săptămână viitoare vor avea loc fazele locale ale Olimpiadei de Biologie și Matematică.

Comisia Europeană va deconta României cheltuielile pentru construirea sectorului Constanța – Cernavodă al autostrăzii A2.
Prin această decizie, semnată luni de Comisarul pentru Politică Regională, Corina Crețu, statul român beneficiază de 305,7 milioane euro din Fondul de Coeziune.
Suma acoperă 85% din costurile de construcție a celor 51 kilometri de autostradă dați în folosință în noiembrie 2012.

România se află pe ultimele locuri, cu mai puţin de 1% populaţie consumatoare de marijuana.
Un raport al ONU referitor la consumul de droguri la nivel mondial prezintă lista statelor unde se consumă cel mai mult cannabis.
Pe primele locuri se află Statele Unite, Canada, Nigeria şi Australia, unde peste 10% din populaţie recunoaşte că fumează marijuana.
Potrivit raportului întocmit de ONU, urmează ţările din vestul Europei, unde 5-10% din populaţie consumă acest drog.
Cannabisul este legal ca tratament în Olanda, Belgia, Spania, Canada, Australia şi alte câteva state americane.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept