Știri 9 ianuarie 2015

Creştinii ortodocşi îl vor cinsti duminică pe Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare începătorul vieţii de Obşte.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului îşi va cinsti ocrotitorul spiritual.
Astfel, Ierarhul nostru va săvârşi de la ora 8.45, Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
După slujbă, va fi oficiat un Te Deum de mulţumire.

Patriarhia Română condamnă atacul terorist de la Paris.
Potrivit unui comunicat emis de Biroul de Presă al Patriarhiei Române, “Biserica Ortodoxă Română respinge invocarea religiei ca pretext pentru a justifica acțiuni politice extremiste, violente și ucigașe, deoarece o crimă comisă în numele lui Dumnezeu este o negare a religiei ca factor al păcii spirituale și sociale.
Totodată, Patriarhia își exprimă “compasiunea pentru familiile îndoliate și solidaritate cu poporul francez”.
Sediul publicației satirice “Charlie Hebdo” din Paris a fost miercuri ținta unui atac cu arme automate, comis de persoane mascate și soldat cu 12 morți și răniți.

Macedonia a interzis căsătoriile între persoane de acelaşi sex.
Parlamentul Macedoniei a votat un proiect de lege prin care căsătoria este definită ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie. Propunerea legislativă a fost votată de două treimi din parlamentari şi urmează ca guvernul să facă modificarea în codul civil din Macedonia.
Şapte state din Uniunea Europeană au interzis căsătoriile între homosexuali, iar Rusia a restricţionat adopţiile de copii de către cetăţenii din țările ce recunosc căsătoriile între homosexuali.
Australia şi India au interzis şi ele, căsătoriile între persoane de acelaşi sex.

ANM a emis o nouă informare meteorologică de intensificări ale vântului, ninsori, polei și ploi moderate cantitativ.
Aceasta este valabilă până mâine la ora 14.
În intervalul menţionat, în toate zonele montane va ninge, local abundent iar vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi la rafală 70…80 km/h.
În restul teritoriului vântul va avea intensificări locale şi temporare, cu viteze la rafală de 45…50 km/h şi vor fi precipitaţii mixte, ce vor favoriza formarea poleiului.
Vremea va intra într-un proces de încălzire, iar în a doua parte acestei nopți şi în prima parte a zilei de sâmbătă, în Dobrogea, Banat şi Crişana va ploua şi izolat se vor cumula cantităţi de peste 15…20 l/mp.

Ministrul Finanţelor vrea să schimbe modul de plată a amenzilor.
Plata amenzilor contravenţionale va fi centralizată și se va face într-un cont unic, astfel că va fi realizată o bază comună cu Ministerul de Interne.
Măsura ar duce la evitarea unor situaţii în care contribuabilii sunt nevoiţi să achite de mai multe ori aceeaşi sumă.
Ministrul Darius Vâlcov a arătat că există deficiențe de evidență a plăţilor amenzilor, a căror recuperare este în acest moment în responsabilitatea autorităților locale.

2% din taxa pentru jocurile de noroc vor ajunge la Ministerul Tineretului și Sportului.
Decizia a fost luată printr-o Ordonanţă de Urgenţă, emisă pe 30 decembrie.
Ministrul Gabriela Szabo mizează pe venituri suplimentare de cel puţin 14 milioane de euro din taxele percepute pentru obținerea licenței de organizare si exploatare a jocurilor de noroc.
Taxele anuale pentru acordarea licenţei de organizare se vor ridica în cazul jocurilor loto la 115.000 euro faţă de 500.000 lei în prezent.

16% din cheltuielile totale ale unei familii se duc pe încălzire.
Așa arată o prognoză efectuată de Institutul Naţional de Statistică.
Principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, plata impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei.
Astfel, în timp ce nivelul mediu lunar pe o gospodărie al cheltuielilor totale de consum, este mai mare în urban faţă de rural cu 447 lei, cel pentru consumul alimentar este mai mare cu numai 40 lei.

Un nou antibiotic va intra curând pe piaţă.
Este vorba despre primul descoperit după 30 de ani.
Teixobactin deschide calea unei noi generaţii de antibiotice, utile în tratarea tuberculozei, dar și septicemiei.
Găsit în sol, acesta tratează multe infecţii bacteriene comune, spun cercetătorii.
Medicamentul, care va fi disponibil pe piaţă în circa cinci ani, este eficient și în cazul stafilococului auriu.

Populația României îmbătrânește și scade numeric.
În anul 2050, vârsta medie va ajunge la aproape 49 de ani, de la 40 de ani în 2015, iar numărul de locuitori, la 17,8 milioane în 2050 și la 12,6 milioane în 2100.
Acesta este rezultatul unui studiu care analizează tranziția către perioada pensionării în 18 țări.
În consecință, potrivit studiului, rata de dependență a celor cu vârsta peste 65 de ani față de populația activă, se va schimba încă o dată, pe socoteala generației mai tinere.

Familiile nevoiașe care nu își trimit copiii la școală ar putea pierde ajutoarele sociale.
O iniţiativă legislativă propusă de mai mulți deputați se află în acest moment în consultare publică la Senat.
Prin proiect se propune ca inspectoratul şcolar să transmită agenţiei teritoriale situaţia cu privire la frecventarea cursurilor de către aceşti copii, iar plata ajutorului social să fie sistată în cazul în care se constată existenţa a peste 100 de absenţe nemotivate pe parcursul unui semestru şcolar.
În expunerea de motive, iniţiatorii menţionează că abandonul şcolar a devenit un fenomen social care a căpătat proporţii îngrijorătoare în ultima perioadă.