Știri 5 ianuarie 2015

Biserica Ortodoxă va prăznui mâine Botezul Domnului nostru Iisus Hristos sau Boboteaza.
Cu acest prilej, IPS Teodosie Arhiepiscopul Tomisului a oficiat după Sfânta Liturghie, slujba de Sfinţire Mare a apei.
Aghiazma urmează să fie îmbuteliată, pe parcursul acestei zilei, în 130.000 de PET-uri, pregătite pentru credincioşii constănţeni.
În jurul orei 11.30, ierarhul Tomisului va fi prezent la capela „Sfântul Nicolae” a penitenciarului Poarta Albă, unde va rosti un cuvânt de învățătură și le va împărți deținuților Aghiasmă Mare.
La ora 13.30, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent la schitul „Podromița”, situat lângă localitatea Hârșova, schit ce are ca hram secundar „Botezul Domnului”.
De aici preoții și credincioșii, împreună cu Arhiepiscopul Tomisului, vor pleca în procesiune la malul Dunării, unde va fi săvârșită slujba de Sfinţire Mare a apei , apoi ierarhul va arunca 3 cruci în apa Dunării, iar un grup de tineri curajoși le va recupera.
Mâine, în ziua praznicului, de la ora 8.30, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, iar de la ora 11.30, cei prezenți la slujbă vor merge în tradiționala procesiune până pe faleza Cazinoului, unde ierarhul Tomisului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, va oficia Slujba de Sfinţire Mare a apei, la sfârșitul căreia arhiepiscopul va arunca 3 cruci în apele mării.
Mâine seară, de la ora 17.00, IPS Teodosie va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din Constanța din zona Cora.

Biserica Ortodoxă va prăznui miercuri Soborul Sfântului Ioan Botezătorul.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie, de la ora 8.45, la biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din Techirghiol.
La această biserică, vor fi aduse mâine seară moaștele Sfinților Zotic, Atal, Camasie și Filip și vor rămâne spre închinare până miercuri, la sfârșitul Sfintei Liturghii.

Turcia permite construirea unei noi biserici creştine pe teritoriul său, după 90 de ani.
Biserica va aparţine micii comunități siriace a țării și va fi construită într-o suburbie a Istanbulului, pe malul Mării Marmara, unde se mai află deja biserici grec-ortodoxe, armene și catolice.
Bisericile au fost restaurate și redeschise publicului, dar nicio biserică nouă nu a mai fost construită până acum.
Turcia, care a avut odată mari minorități creștine, este compusă astăzi din 99% musulmani.

Românii și rușii se află in topul naţiunilor care consumă cel mai mult alcool.
Așa arată ultimul studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătății.
Consumul de alcool variază extrem de mult de la o țară la alta, dar rușii si locuitorii tarilor din apropiere, cum ar fi România, Republica Moldova, Ucraina sau Belarus, beau mai mult într-un an decât aproape toate celelalte naţiuni incluse in studiu.
Astfel, cetăţenii acestor țări cu vârste de peste 15 ani au consumat, în medie, peste 12 litri de alcool pur în anul 2010. Mari consumatori de băuturi alcoolice, care intră tot în categoria de peste 12 litri pe an, sunt si cei care locuiesc în Portugalia, Granada și Andorra.

Statul Islamic transformă bisericile creștine din Irak și Siria în temnițe și camere de tortură.
Conform rapoartelor, acesta îndepărtează artefactele religioase, pe care le vinde pe piața neagră.
Relicve antice și picturi murale sunt scoase din lăcaşurile de cult și supuse contrabandei, prin aceleaşi reţele stabilite deja pentru circulaţia petrolului și a armelor, în așa-numitul califat, o regiune vastă armată a jihadiștilor.

Simulările examenelor naţionale vor avea loc în februarie şi martie.
Astfel, în zilele de 23, 24 şi 25 februarie se vor desfăşura probele scrise pentru elevii clasei a VIII-a, limba şi literatura română, matematică şi limba şi literatura maternă.
Liceenii de clasa a XI-a şi a XII-a vor participa la simularea probelor de bacalaureat în zilele de 2, 3, 4 şi 6 martie la limba şi literatura română, limba şi literatura maternă, proba obligatorie a profilului şi, doar pentru elevii claselor a XII-a, proba la alegere a profilului şi specializării.
Toate probele sunt scrise, iar afişarea rezultatelor va avea loc pe data de 12 martie.

Elevii din învățământul preșcolar și preuniversitar se întorc astăzi la ore.
După 4 săptămâni de cursuri, elevii vor intra într-o nouă vacanță intersemestrială, de această dată de numai o săptămână, în perioada 31 ianuarie – 8 februarie.
Semestrul al II-lea va începe pe 9 februarie, se va încheia pe 19 iunie și va fi întrerupt de vacanța de primăvară care este programată între 11 și 19 aprilie.

Pompierii și militarii se bucură de cel mai ridicat nivel de încredere din partea românilor.
Așa arată un sondaj al Institutului Român pentru Evaluare și Strategie.
La celălalt pol se află procurorii și judecătorii, avocații sau funcționarii publici.
Potrivit aceleiași cercetări, de activitatea din ultimul an a medicilor din cadrul sistemului sanitar de stat se declară mulțumite sau foarte mulțumite două treimi dintre persoanele intervievate.
Sondajul a fost realizat în perioada 19 – 20 decembrie 2014, pe un eșantion de 1.100 de persoane.

Unul din cinci români se confruntă cu sărăcia.
Potrivit proiectului Strategiei naţionale cu privire la reducerea sărăciei, Guvernul intenționează să micşoreze cu 400.000, până în anul 2020, numărul celor din această categorie.
Sărăcia este determinată de venitul insuficient, iar o mare parte din sărăcia bazată pe venit este persistentă.
De asemenea, o treime din populaţie nu-şi poate permite să achiziţioneze articole considerate necesare pentru a duce un trai decent.
Potrivit aceluiaşi document, există în continuare copii care nu au mers niciodată la şcoală, iar procentul tinerilor fără o educaţie adecvată este ridicat.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept