Arhiepiscopia Tomisului - 99,7 FM - Constanţa

Știri 10 decembrie 2014

Biserica Ortodoxă va cinsti vineri pe Sfântul Ierarh Spiridon, făcătorul de minuni.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine de la ora 17, slujba Vecerniei la biserica Sf. Spiridon din cartierul Inel II.
De asemenea, vineri, de la ora 9, Ierarhul nostru împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi sf. liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Ap. Petru şi Pavel.
După sf. liturghie, va fi oficiată slujba de Te Deum cu ocazia aniversării zilei de naştere a Ierarhului Tomisului.
Duminică, IPS Teodosie va oficia sf. liturghie de la ora 8.45 la biserica Sf. Gheorghe din cartierul Palazu Mare.

O altă biserică ortodoxă a fost profanată și jefuită în vestul Ucrainei.
Biserica Sfântul Nicolae din regiunea Rovno a fost jefuită în noaptea zilei de 7 decembrie.
Donaţiile, pe care enoriașii le colectaseră în ideea reconstruirii bisericii, au fost furate.
Biserica a fost, de asemenea, profanată, conform serviciului de presă al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care a emis un raport pe aceasta temă.

Noi atacuri asupra sârbilor ortodocşi și a bisericilor lor au avut loc în Croaţia.
Mai multe însemne graffiti cu mesaje de ură împotriva sârbilor și amenințări au fost pictate pe zidurile bisericii din Vinkovci.
Biserica spune că acesta este nou un atac organizat asupra Bisericii Ortodoxe Sârbe și a preoților săi, care se înregistrează de aproximativ 20 de zile și care continuă persecuția credinței creștine ortodoxe și a sârbilor din estul Croației.

Statutul actual al disciplinei religie este conform cu legislaţia românească.
Patriarhia Română a cerut Senatului să respingă iniţiativa legislativă a lui Remus Cernea de eliminare a Religiei din şcoli.
Aceasta prevede înlocuirea disciplinei religie cu etică şi cultură civică în învăţământul preuniversitar.
Potrivit Patriarhiei, Religia este disciplină şcolară, parte a trunchiului comun, și propune, nu impune valori spirituale şi morale ce stau la baza culturii europene şi naţionale.
De asemenea, în mai multe ţări europene este asumată o perspectivă similară cu cea precizată în legislaţia românească.

ANM a emis o atenționare meteorologică valabilă pentru toată țara.
Astfel, până mâine la ora 8 precipitaţiile se vor restrânge către estul şi sud-estul ţării, unde şi vântul va diminua treptat în intensitate, dar rafalele vor mai atinge 45…55 km/h.
În Moldova, Carpaţii Orientali şi vestul Carpaţilor Meridionali vor predomina ninsorile, iar în Muntenia şi Dobrogea se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă si ninsoare. Izolat se va forma polei şi se vor mai cumula cantităţi de apă de 15…20 l/mp.

România, Bulgaria și Grecia vor construi o infrastructură regională de gaze.
Documentul a fost parafat ieri, la Bruxelles, de miniştrii Energiei din cele trei ţări.
Tot ieri, după şase luni de pauză, Rusia a reluat livrările de gaze naturale spre Ucraina.
Totodată, Ucraina s-a angajat ca până la sfârșitul anului să achite alte 4,6 miliarde de dolari.
Moscova a sistat livrarea de gaz către Ucraina în luna iunie, după ce Kievul a refuzat o creștere de preț decisă de Gazprom.

Titlurile executorii pentru profesori vor fi plătite în avans până la 19 decembrie.
Anunțul a fost făcut de Vicepremierul Liviu Dragnea care a adăugat că plățile se vor face în conformitate cu ordonanța de rectificare a bugetului de stat.
Acesta a arătat că sumele de bani vor fi repartizate pe unități administrativ-teritoriale până la 10 decembrie, iar administrațiile locale vor rectifica bugetele proprii și vor depune banii le sediile Trezoreriei până la 15 decembrie.
Totodată vicepremierul a spus că peste 126 de milioane de lei vor fi alocați pentru drepturile asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizații lunare.

CNA a avizat negativ proiectul de modificare a Legii audiovizualului inițiat de Sorin Roșca Stănescu.
Potrivit Consiliului, nu este oportună în prezent modificarea Legii audiovizualului, deoarece anul viitor urmează să se modifice cadrul legislativ european în acest domeniu.
De asemenea, proiectul legislativ conține multe aspecte care există deja în Codul audiovizualului.
CNA urmează să transmită decizia Senatului României, care este cameră decizională în acest caz.

Pensiile și salariile vor fi majorate de anul viitor.
Salariul minim pe economie va fi de 975 lei, de la 1 ianuarie, iar pensiile vor fi majorate cu 5%.
Declarația a fost făcută de ministrul Muncii, Rovana Plumb. Astfel, pensia minimă, de 350 de lei, va fi majorată la 400 de lei.
Premierul Victor Ponta a declarat ieri că există un acord de principiu cu delegația FMI, CE și BM cu privire la bugetul de stat pe 2015, conform căruia deficitul bugetar prevăzut pentru anul viitor va fi de 1,83% din PIB.

Toate pachetele turistice vor beneficia de TVA redus de la 24 la 9%.
Anunţul a fost făcut ieri de premierul Victor Ponta.
Măsura are un impact bugetar redus, dar rezolvă o problemă de competitivitate.
Premierul a precizat că impactul bugetar aferent este de 100 milioane lei, fiind luat în calcul în proiectul de buget pentru anul viitor.