Știri 9 octombrie 2014

RADET va începe din 15 octombrie verificările pentru furnizarea căldurii.
În funcție de evoluția vremii, în perioada următoare societatea va hotărî și va comunica data începerii furnizării încălzirii în municipiul Constanța.
De asemenea, RADET face apel la toți consumatorii să își ia măsurile necesare pentru finalizarea lucrărilor pe instalațiile interioare, pentru a preveni posibilele inundații odată cu umplerea instalațiilor.

Datornicii vor fi executați silit mult mai ușor după noua lege.
Parlamentul a aprobat mai multe modificări ale Codului de procedură civilă.
Cea mai importantă prevedere este aceea prin care executorii judecătorești li se conferă dreptul de a începe executarea silită, la cererea creditorilor, fără aprobarea Tribunalului.
Acest lucru înseamnă că cei cu debite la bănci sau alţi creditori pot fi executaţi silit mai rapid şi fără cenzura instanţei.
Experţii în drept spun însă, că această măsură nu poate intra în vigoare, întrucât este neconstituţională.

Toate tichetele ”Rabla” vor fi epuizate în acest an.
Declarația aparține Ministrului Mediului, Attila Korodi.
Acesta a adăugat că ”Programul ”Rabla” merge bine în prezent, deoarece procedurile birocratice s-au simplificat, iar atât persoanele fizice, cât și companiile au putut să urmărească permanent stadiul voucherelor rămase.
În acest moment există mai puțin de 700 de tichete disponibile.
Ministrul a mai declarat că este posibil ca în anul viitor să existe modificări în program, însă este prea devreme să se discute despre asta.

Zonele periculoase de pe drumurile naționale vor avea parapeți.
Compania Națională de Autostrăzi a scos la licitație un contract pentru achiziția acestora.
Oficialii CNADNR vor aloca 20 milioane de euro pentru achiziția a aproximativ 100 de mii metri liniari de separatoare tip parapeți New Jersey, care vor acoperi circa 100 de kilometri din toate drumurile naționale.
Motivul îl reprezintă eliminarea punctelor periculoase de pe rețeaua drumurilor, dar și înlocuirea parapetului deteriorat.

Ajutoarele alimentare europene vor fi suspendate în campania electorală.
Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici a declarat că nu dorește să se înțeleagă că Guvernul se folosește de aceste ajutoare pe post de mită electorală.
Demnitarul a arătat totodată că licitaţia pe care o derulează în prezent Ministerul Fondurilor Europene “respectă în totalitate prevederile legislaţiei naţionale şi europene în materie”.

Rusia a redus din nou livrările de gaze către România cu 18%.
Anunțul a fost făcut de ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.
Cantitățile sunt sub 0,2 milioane de metri cubi pe zi, însă ministrul a precizat că nu este niciun motiv de îngrijorare.
Departamentul pentru Energie a susținut în repetate rânduri că populația nu va fi afectată în niciun fel de aceste reduceri, chiar dacă rușii sistează total livrările până la primăvară.

87% din angajaţi îşi petrec majoritatea timpului stând la birou.
Potrivit unui studiu recent, opt din zece persoane simt că au prea multă treabă de făcut, motiv pentru care nu se dezlipesc de scaunul de la birou decât atunci când este nevoie.
De asemenea, şapte din zece au spus că, de cele mai multe ori, se ridică de pe scaun doar atunci când trebuie să plece de la birou spre casă.
Totodată, unele persoane afirmă că de multe ori preferă să le trimită mailuri colegilor, în loc să meargă la biroul lor pentru a le comunica ceva.
Sondajul a fost efectuat pe un eşantion de 2.000 de angajaţi.

România se află pe locul 3, într-un clasament european al depresiei.
Specialiştii spun că în ultimii ani numărul celor care suferă de afecţiuni psihice şi ajung la spital este în creştere.
Cea mai vulnerabilă categorie de vârsta o reprezintă adolescenţii.
Depresia se situează între 15-20% dintre afecțiunile psihice diagnosticate.
În realitate, numărul este mult mai mare.

Un cercetător de origine română se află printre laureaţii premiului Nobel pentru Chimie.
Ștefan Hell s-a născut pe 23 decembrie 1962, la Arad.
La 16 ani, a părăsit România, împreună cu părinţii săi și s-a stabilit în Germania.
A urmat cursurile Facultăţii de Fizică, la Universitatea din Heidelberg.
Tot acolo, a obţinut titlul de doctor în fizică.
Ștefan Hell împreună cu Eric Betzig şi William E. Moerner au fost recompensați pentru “dezvoltarea microscopiei fluorescente”, anume noi tehnici de observare în timp real a proceselor moleculare cu ajutorul microscopului optic.

Institutul Național de Statistică reconfirma faptul ca România este in recesiune.
Totuși, Statistica a revizuit ușor Produsul intern brut.
Astfel, PIB-ul în trimestrul al doilea al anului a fost mai mic cu 0,9% comparativ cu primul trimestru și nu cu 1%, cifră avansată în septembrie de institut.
În același timp, Fondul Monetar Internaţional a redus estimarea cu privire la creşterea economică a României la 2,4% anul acesta, faţă de un avans de 2,8% anticipat în luna iunie.
Pentru anul viitor, prognoza FMI a rămas neschimbată – 2,5%.

Persoanele care mint se îmbolnăvesc mai des.
Minciunile au tendinţa de a da naştere altor minciuni, iar efortul de a veni cu noi poveşti pentru a le acoperi pe cele inventate măreşte considerabil nivelul de stres, cu efecte nocive pe termen lung.
Potrivit specialiștilor, anxietatea şi stresul sporesc cu 27% riscul unui atac de cord.
Un studiu realizat de cercetătorii americani a arătat că mai mult de jumătate dintre participanţi au recunoscut că nu reuşesc să susţină o conversaţie de aproximativ 10 minute fără să mintă măcar o dată.
O altă cercetare a scos la iveală faptul că bărbaţii mint de două ori mai mult decât femeile.

Mintea umană continuă să fie trează în timp ce corpul se află în moarte clinică.
Acest lucru a fost descoperit în cadrul unui amplu studiu care a inclus 2.060 de pacienţi, din 15 spitale din Marea Britanie, SUA şi Austria.
Mai exact, cercetătorii au aflat că aproximativ 40% din pacienţii care supravieţuiseră unui stop cardiac erau la curent cu evenimentele din perioada în care erau morţi clinic.
Medicii au explicat că după ce inima nu mai bate, există un interval de aproape trei minute în care mai există o formă de conştienţă.
Descoperirea este semnificativă, deoarece până acum, se presupunea că experienţele în legătură cu moartea sunt halucinaţii sau iluzii, care au loc fie înainte de oprirea inimii.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept