Știri 8 octombrie 2014

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine de la ora 8 sf. liturghie la biserica Sf. Petru și Pavel din Valu lui Traian.
Slujba va fi urmată de sfințirea mică a apei în cadrul căreia se va binecuvânta și sfinți noua clopotniță.

Spitalul de Urgenţă Constanţa va avea un nou angiograf.
Aparatul este achiziţionat cu fonduri europene de Ministerul Sănătăţii.
Cu ajutorul acestuia, medicii vor putea intra pe vasele de sânge, inclusiv pe cele de pe creier, pentru a putea salva vieţi.
În prezent pacienţii care au nevoie de o asemenea investigaţie, în sfera neurologică, sunt trimişi în Capitală.
De asemenea, conducerea spitalului ia în calcul și înființarea serviciului de radiologie intervențională neurologică.

Ministerul Educaţiei poate încheia toate contractele pentru manualele digitale de clasa întâi şi a doua.
Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a anunţat însă că numai o licitaţie a fost contestată, cea pentru manualul de comunicare în limba română de clasa întai.
Săptămâna aceasta se va semna acordul cadru care va conţine prevederile generale de contractare a noilor manuale. Următoarea etapă este descărcarea variantelor de manuale digitale, cel puţin cinci pentru fiecare materie pe site-ul manuale.edu.ro.

Aproape 23 de milioane de cartele SIM de telefonie mobilă erau active în România la începutul acestui an.
Potrivit datelor Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, peste 4 milioane de români erau abonaţi la serviciile de telefonie fixă.
Conform sursei citate, la aceeaşi dată, aproape jumătate dintre gospodării aveau o conexiune la internet fix de bandă largă, iar peste 85% dintre acestea deţineau abonament la servicii de retransmisie a programelor audiovizuale.

Satele creştine din Nigeria sunt atacate.
Militanții fulani au ucis 12 săteni și un soldat.
În același timp, grupul terorist islamic Boko Haram a răpit mai mult de 40 de persoane, dintre care mulţi sunt creştini.
Printre alte persoane, agenția Release International informează că se află și o mamă cu gemenii săi nou-născuţi.

Windows 7 va fi retras de pe piață.
Înainte de lansarea noului sistem de operare Windows 10, Microsoft anunța că, de la 31 octombrie 2014, nu va mai furniza partenerilor săi sistemul de operare Windows 7 pentru comercializare.
Totuși, magazinele își vor putea lichida stocurile de Windows 7 Home Basic, Home Premium sau Ultimate.

Ministerul Sănătăţii introduce o nouă procedură de eliberare a medicamentelor compensate.
Aşa numitul acord cost-volum îşi propune să elimine fraudele de milioane de euro cu produse farmaceutice.
Casa de Asigurări de Sănătate va încheia înţelegeri cu companiile farmaceutice şi va cere medicamente necesare pentru fiecare pacient în parte.
Practic, la fiecare trei luni, CNAS va face un raport cu cantitatea medicamentelor compensate eliberate, dar şi cât de eficace au fost din punct de vedere terapeutic.

Ministerul Sănătăţii a demarat Campania naţională de screening al hepatitei C.
Măsura este menită să prevină şi să depisteze din timp infectarea cu virusul hepatitic C.
Un studiu epidemiologic al Fundaţiei „Acad. Marin Voiculescu“ realizat recent arată că aproximativ două milioane de români au trecut prin infecţie cu virus hepatitic B sau C.
Potrivit statisticililor, peste 80% dintre persoanele infectate cu virus hepatitic C dezvoltă hepatită cronică.

Persoanele care au domiciliul sau care se află la studii în ţara noastră pot solicita preschimbarea permiselor auto naţionale cu documente similare româneşti fără susţinerea unui test sau examen.
Aceste prevederi vor fi modificate de astăzi, iar actul normativ în acest sens a fost deja publicat în Monitorul Oficial.
Până la intrarea în vigoare a noii legii, solicitanţii erau obligaţi să depună și traducerea legalizată a permisului de conducere, o fişă medicală, certificatul de cazier judiciar, o declaraţie notarială pe propria răspundere din care să rezulte că permisul de conducere depus este autentic.

Românii din diaspora vor fi scutiţi, pentru o perioadă de şase luni, de la plata taxelor consulare pentru declararea şi obţinerea certificatelor de naştere pentru nou-născuţi.
De asemenea, aceștia nu vor plăti taxele consulare pentru documentele de călătorie ale copiilor cu vârsta până în şase ani. Prevederile sunt cuprinse într-o Ordonanţă de Urgenţă.
În urmă cu două săptămâni, ministrul delegat pentru Românii de pretutindeni, Bogdan Stanoevici, a declarat că a propus reducerea „substanţială” a taxei consulare pentru înregistrarea nou-născuţilor, iar ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, a spus că reducerea poate fi făcută fără a afecta bugetul statului.

Consumul de pâine neagră a ajuns la 7% din valoarea pieţei de pâine.
Potrivit preşedintelui patronatului din industria panificaţiei Rompan, Aurel Popescu, consumul a fost evaluat la 45 de milioane de euro.
Oficialul a mai precizat că pentru anul viitor se estimează că producția de pâine neagră va atinge procentul de 10% din piaţă.
Aurel Popescu a arătat că în alte ţări din UE, consumul de pâine neagră depăşeşte 20% din piaţă.

Peste 40% din populație nu a utilizat niciodată internetul.
Anul trecut procentul a scăzut cu şase puncte faţă de anul precedent, iar planul este ca, până în anul 2020, procentajul să ajungă la 30%.
Secretarul de stat în Ministerul pentru Societatea Informaţională, Diana Voicu a declarat că un sfert dintre gospodăriile din România sunt conectate la internet cu viteză de minim 100 Mb/s, procentaj insuficient, însă, faţă de planurile Comisiei Europene.