Arhiepiscopia Tomisului - 99,7 FM - Constanţa

Știri 2 octombrie 2014

Zona costieră, cu plajele și falezele aferente, ar putea fi reabilitată în întregime cu bani de la stat.
Așa arată un proiect de ordin supus dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Mediului.
Astfel, se au în vedere protejarea infrastructurii și a obiectivelor social economice aflate în pericol, protecția și îmbunătățirea calității mediului și a standardelor de viață în zona litoralului românesc al Mării Negre, precum și creșterea siguranței în zona sudică a Mării Negre.

Administrarea de antibiotice copiilor în vârstă de până la doi ani creşte riscul de obezitate infantilă.
Potrivit unui studiu american, acest risc este şi mai mare pentru pacienţii care au primit doze importante.
Oamenii de ştiinţă au studiat în perioada 2001 – 2013 dosarele medicale ale unui număr de peste 64.000 de copii, monitorizaţi de la naştere şi până la vârsta de cinci ani.
Ei au aflat astfel că aproximativ 70% dintre copii au primit antibiotice, în medie, de 2 ori înainte de a împlini vârsta de doi ani.

Numărul mamiferelor, păsărilor, reptilelor şi peştilor a scăzut, în ultimii 40 de ani la mai puțin de jumătate.
În cazul peștilor de apă dulce, acest indice este şi mai ridicat, de aproximativ 80%, deoarece deşeurile afectează mult mai grav râurile şi lacurile.
Potrivit unui raport al Fondului Internaţional pentru Natură, motivul principal al dispariţiei animalelor este activitatea umană, în primul rând vânarea, braconajul, defrişarea pădurilor şi intrarea în habitatul natural al acestora.

Românii sunt cetățenii în care ceilalţi europeni au cea mai puțină încredere.
Revista Reader’s Digest a realizat un sondaj în zece țări despre încrederea în națiuni.
Locuitorii Elveției și Suediei sunt consideraţi de 68% dintre europeni ca cei mai demni de încredere.
Pe locul trei se situează Germania, cu un procent de încredere de 65%.
Naţiunile în care respondenţii au declarat că au cea mai puțină încredere sunt românii, urmaţi de iranieni si de ruși.

Elevii și cadrele didactice din județul Constanța vor marca, până luni, 6 octombrie, prin activități cultural-artistice Ziua Mondială a Educației.
Acestea vor să evidențieze rolul profesorului, precum și importanța culturii și educației în societate.
Prima activitate este programată astăzi, de la ora 19.00, când inspectori din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Constanța, alături de elevi și cadre didactice, vor participa la spectacolul de balet ”Cenușăreasa”, de la Teatrul Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski”.

Persoanele fizice sau juridice care efectuează transport public de persoane cu un autoturism fără autorizație vor fi sancţionate.
Senatul a adoptat ieri, în calitate de primă Cameră sesizată, un proiect de lege care prevede că aceștia vor fi sancționați cu amendă cuprinsă între 1.000 şi 5.000 de lei.
Proiectul trebuie adoptat de Camera Deputaţilor şi promulgat de preşedinte pentru a intra în vigoare.

Elevii constănțeni din învățământul de stat și privat vor primi fructe proaspete.
Programul ”Fructe în școli”, derulat de Guvernul României va începe pe 11 noiembrie.
Astfel, timp de 86 de zile, pe lângă programul ”Cornul și laptele”, care se desfășoară în prezent, elevii vor primi și un măr.

Reducerea contribuţiilor la bugetul de asigurări sociale cu 5% a intrat de ieri în vigoare.
Tot de ieri, pensionarii care au încasat bani în plus de la stat – după ce funcționarii Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială le-au greșit calculele – nu vor mai fi nevoiți să restituie banii primiți în plus.
În ceea ce privește agricultura, Guvernul a adoptat Ordonanța cu pachetul legislativ care va da drumul plăților de 1,3 miliarde de euro pe Axele I și II – producție vegetală și agromediu. Ministrul Daniel Constantin a anunțat că banii vor pleca spre beneficiari din 16 octombrie.

Fonduri de 1 milion de euro vor fi investite in România pentru accesul populaţiei din mediul rural la servicii medicale.
Proiectul-pilot iniţiat de un eurodeputat român in bugetul Uniunii Europene pe anul 2015 a fost aprobat ieri de Comisia pentru bugete a Parlamentului European.
Iniţiatorul proiectului, își motivează iniţiativa prin necesitatea combaterii decalajelor sate-orașe in România.

California va interzice pungile din plastic.
Acesta este primul stat american care ia această măsură.
Potrivit legii, care a fost ratificată de guvernatorul statului California, pungile din plastic de unică folosinţă vor dispărea din magazinele alimentare şi din farmacii de la 1 iulie 2015.
Legea permite magazinelor să factureze cu 10 cenţi pungile din hârtie sau reutilizabile.
În Europa, Comisia Europeană a cerut anul trecut statelor membre să reducă utilizarea acestor tipuri de pungi.
Guvernul francez a luat deja această decizie și va interzice pungile din plastic din comerţ de la 1 ianuarie 2016.