Știri 25 septembrie 2014

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va resfinți biserica Nașterea Maicii Domnului din localitatea Biruința.
Slujba va fi oficiată sâmbătă de la ora 7.45 și va fi urmată de Sfânta Liturghie.
Apoi, de la ora 15, Ierarhul nostru va oficia slujba de sfințire a locului noii biserici a mănăstirii Limanu.
Duminică, IPS Teodosie va săvârși de la ora 8.45, Sf. Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.

Biserica Ortodoxă Sârbă condamna si se opune organizării unei parade gay.
PreaFericitul Irineu, Patriarhul acestei biserici, califică parada drept o adunare “rușinoasa”, impusa Serbiei și Belgradului.
Ierarhul a adăugat că un stat aflat în pragul sărăciei nu poate sa cheltuiască milioane pe o “paradă fundamental absurda”, pentru a proteja “o mână de cetățeni” și pe oaspeții lor.
Biserica Ortodoxa Sârbă a mai reproşat, de asemenea, organizatorilor, ca încearcă să impună propriul stil de viata altora, “în special copiilor nevinovați și tinerilor fără experiență”, motiv al “îngrijorării părinților și profesorilor lor, pe bună dreptate”.

Înscrierile pentru “Loteria Vizelor” încep la 1 octombrie.
Anunțul a fost făcut de Ambasada Statelor Unite ale Americii.
Acest program permite obţinerea vizelor de rezidenţă permanenta pentru Statele Unite.
Înscrierile se fac prin completarea unui formular pe internet, iar participarea este gratuită.
Se poate înscrie oricine este absolvent de liceu cu diploma de bacalaureat sau care a lucrat cel puţin doi din ultimii cinci ani într-o meserie solicitată în Statele Unite.
Perioada de înscriere se încheie pe data de 3 noiembrie, iar câştigătorii vor fi anunţaţi pe data de 5 mai 2015.

Gruparea Stat Islamic câştigă susţinători în Bulgaria.
Etnici musulmani bulgari au promovat în ultimele săptămâni pe reţelele sociale simbolurile grupării islamiste Stat Islamic, care îndeamnă la terorism şi violenţă.
Numărul islamiştilor radicali este, de asemenea, în creştere şi în Kosovo.
De altfel, numeroşi dintre combatanţii grupării Stat Islamic provin din Serbia, Bosnia-Herţegovina, Macedonia, Albania şi Bulgaria.

Banca Naţională se opune proiectelor de lege prin care românii cu credite în valută ar putea beneficia de rate mai mici.
Banca a trimis o serie de observaţii Guvernului şi Parlamentului în care arată că nu sprijină ideea conversiei creditelor în valută în credite în lei cu începere de la data contractării lor.
BNR propune ca această conversie să se facă de la data cererii de conversie.
În aceste condiţii, câştigul pentru debitori va fi unul foarte mic, iar costul creditului va creşte întrucât dobânzile la creditele în lei sunt mai mari.

România și-a redus cu 60% emisiile de gaze cu efect de seră.
Anunțul a fost făcut de ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice Attila Korodi, în cadrul Summitului Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice, de la New York
Acesta a mai declarat că țara noastră fost primul stat care în 2001 a ratificat Protocolul de la Kyoto și s-a angajat să-și diminueze cu 8% emisiile de gaze cu efect de seră, față de anul său de referință, 1989.
În cadrul aceleiași intervenții, ministrul român a precizat că doar o acțiune a tuturor națiunilor poate limita creșterea temperaturii globale.

Petrom a ieftinit de ieri carburanții.
Astfel, prețul motorinei a fost redus cu trei bani pe litru, iar cel al benzinei, cu 4 bani pe litru.
Companiile petroliere stabilesc preţurile la carburanţi în funcţie de cotaţiile internaţionale ale produselor petroliere, de cursul de schimb, de nivelul fiscalităţii dar şi de condiţiile de pe piaţă.

România va avea un model unic în Europa în privinţa fondurilor europene.
Anunțul a fost făcut de ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici care a adăugat că se va aplica principiul ‘Primul venit, primul servit’, cu reguli foarte stricte, dar în acelaşi timp simple.
Potrivit oficialului, în privinţa acordării fondurilor europene, se doreşte combinarea programelor operaţionale de pe partea socială cu cele de pe privat.
Potrivit Acordului de Parteneriat 2014 – 2020, România beneficiază de fonduri europene în valoare de aproximativ 43 miliarde de euro, din care peste 22 miliarde de euro sunt alocate pentru politica de coeziune.

Un steag „tricolor” de 150 de metri va fi desfăşurat duminică pe faleza Cazino.
Acțiunea care va începe la ora 18, se înscrie în cadrul campaniei „Lunile tricolorului”, care se derulează în perioada 12 august – 12 octombrie.
Aceasta are drept scop promovarea unităţii naţionale.
Lansarea campaniei a avut loc pe 12 august, în județul Harghita, și s-a desfășurat și în Cluj, Braşov, Piteşti, Galaţi, Bucureşti şi Chişinău.

Doar un sfert dintre proprietarii de câini sunt de acord să-i sterilizeze.
Potrivit unui studiu, majoritatea spun că ar fi dispuşi să plătească pentru aceasta cel mult 50 de lei, în timp ce 16 la sută susţin că nu ar cheltui niciun leu pentru sterilizare, microcipare şi înregistrare.
Proprietarii de câini care nu sunt de acord cu sterilizarea animalelor indică printre motive costul ridicat al procedurilor, faptul că animalele sunt ţinute sub control, în curţi îngrădite, dar şi că sterilizarea nu este naturală.
De la 1 ianuarie 2015, proprietarii de câini de rasă comună riscă amenzi dacă nu îşi sterilizează, identifică prin microcip şi înregistrează animalele în Registrul naţional al câinilor cu stăpân.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept