Arhiepiscopia Tomisului - 99,7 FM - Constanţa

Știri 8 septembrie 2014

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Naşterea Maicii Domnului.
Denumită popular şi Sfântă Măria Mică sărbătoarea ne aduce aminte de momentul naşterii Sfintei Fecioare Maria din Sfinţii şi Dumnezeieştii părinţi Ioachim şi Ana, după îndelungate rugăciuni şi posturi ale acestora, din cauza faptului că nu puteau avea copii.
Conform documentelor istorice, începutul acestei sărbători este între al 3-lea şi al 4-lea Sinod Ecumenic, adică între anii 431-451.
Originea sărbătorii constă în sfinţirea unei biserici din Ierusalim, închinate Sfintei Fecioare Maria, şi zidită pe la anii 430 pe locul unde fusese casa părinţilor ei.
Sfântul Roman Melodul va compune în secolul 4 Condacul şi Icosul sărbătorii, iar în anul 715 Sfântul Andrei Criteanul va compune 4 predici şi un canon.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului împreuna cu IPS Serafim, Mitropolit de Pireu vor săvârși slujba Sfințirii mari a bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului, de la Mănăstirea Sfântul Ierarh Nicolae de lângă localitatea 23 August.
După târnosire, cei doi ierarhi vor oficia Sfânta Liturghie Arhierească.

Mâine, Biserica Ortodoxă va cinsti pe Sfinţii şi Drepţii Părinţi ai Fecioarei Maria, Ioachim şi Ana.
Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie Arhierească de la ora 8.30, la biserica „Sfinţii Ioachim şi Ana” din Constanţa.
Lăcașul de cult este situat pe strada Badea Cârțan.

Constanţa va avea, în curând, un parc nou.
Este vorba despre Parcul Carol situat pe bulevardul Marinarilor, în apropiere de intrarea în port şi faleza de la Cazinou.
Vor fi plantaţi arbori de talie medie și arbuşti, vor fi amenajate alei pietonale, inclusiv Aleea Casei Regale, va fi adus mobilier urban, cu bănci, pergole şi corpuri de iluminat public.
Lucrările au fost amânate de Fondul de Mediu, timp de aproape un an, pentru echilibrarea bugetelor pentru proiectele de parcuri

Medicii de familie cer amnistie fiscală.
Curtea de Conturi a constatat, în urma unui control efectuat în 2011 la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, că instituția a alocat mai mulți bani decât sumele trecute în contractele semnate de medicii din centrele de permanență.
Reprezentanții medicilor de familie spun că în Comisiile de Sănătate din Camera Deputaților și Senat s-a acceptat ideea că medicii nu au de ce să restituie bani statului și că s-ar fi făcut o greșeală “de interpretare” a legislației.
Astfel, Colegiul Medicilor din România a cerut amnistie fiscală pentru doctori, după modelul aplicat de Guvern în cazul altor categorii sociale, precum și finanțarea cu 6% a sistemului sanitar.

Cardurile de sănătate vor ajunge la asigurați după 20 septembrie.
Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Nicolae Băniciou.
Cardurile vor fi distribuite de Compania Poşta Română.
Demnitarul a adăugat că în ultimele 6 luni s-a reuşit tipărirea a peste 9,5 milioane de carduri.
Până în prezent suma necesară tipăririi acestora se ridică la 123 de milioane lei.

Elevii nu vor avea voie cu telefoanele la ore.
Așa prevede noul proiect de Regulament de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, elaborat de Ministerul Educaţiei şi pus, în dezbatere publică.
Totodată, acestora le va fi interzis să participe la acţiuni de protest sau să difuzeze în şcoală materiale care, prin conţinutul lor, atentează la independenţa, suveranitatea şi integritatea naţională a ţării, care cultivă violenţa şi intoleranţa.

Părinții vor semna un contract educațional cu unitatea de învățământ la care este înscris copilul.
Acesta va stabili drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor, iar neîndeplinirea obligaţiilor asumate de şcoală va constitui abatere disciplinară.
Contractul va fi valabil pe toată perioada de şcolarizare în cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar.
Conform documentului, părintele elevului are dreptul să decidă, în limitele legii, cu privire la unitatea de învăţământ preuniversitar unde va studia copilul şi să fie informat periodic referitor la situaţia şcolară şi comportamentul acestuia.

România ocupă locul 59 în topul celor mai competitive state din lume.
Țara noastră este în urcare cu 17 poziţii faţă de anul trecut.
Înaintea României se află state precum Cehia, Polonia, Bulgaria şi Cipru.
România devansează însă ţări precum Ungaria, Slovenia şi Slovacia.
În topul celor mai competitive state din lume, Elveţia şi-a păstrat poziţia de lider mondial pentru al şaselea an consecutiv.