Știri 4 septembrie 2014

La sfârșitul acestei săptămâni se vor desfășura Zilele municipiului Mangalia.
Cu acest prilej sâmbătă seara, la invitația IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sosi din Grecia IPS Serafim, Mitropolit de Pireu.
Acesta va ajunge în Portul turistic Mangalia, la ora 19.30 împreună cu moaștele Sf. Ierarh Nectarie, vindecătorul de cancer.
Apoi, de la ora 20.00,locuitorii Mangaliei sunt invitați la o procesiune religioasă, pe traseul: Portul turistic, str. Ștefan cel Mare, șos. Constanței, sens giratoriu, biserica „Sf. Mina”.
Duminică, de la ora 8.30, ÎnaltpreaSfințitul Teodosie și IPS Serafim, vor oficia Sfânta Liturghie Arhierească la biserica „Sf. Mina” din Mangalia.
Slujba va fi transmisă în direct de postul nostru de radio.

Luni, 8 septembrie, Biserica Ortodoxă va prăznui Nașterea Maicii Domnului.
Cu acest prilej, biserica Sfânta Maria din Constanța îți va sărbători hramul.
Astfel, Duminică seară de la ora 19.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și IPS Serafim, Mitropolit de Pireu vor oficia slujba Vecerniei și a Sfântului Maslu.
Biserica este situată pe Bulevardul 1 mai, în zona Far.
Apoi luni, în ziua praznicului, cei doi ierarhi vor săvârși slujba Sfințirii mari a bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului, de la Mănăstirea Sfântul Ierarh Nicolae de lângă localitatea 23 August.
După târnosire, IPS Teodosie și IPS Serafim vor oficia Sfânta Liturghie Arhierească.

Constănțenii sunt invitați să doneze rechizite școlare pentru copiii săraci din mediul rural.
Asociația Tinerilor pentru România desfășoară până pe 14 septembrie, la nivel național, a doua ediție a campaniei “Trimitem copiii la școală”, în parteneriat cu Librăriile Diverta și Consiliul Şcolar al Elevilor din Liceul “George Emil Palade”
Constănțenii pot aduce rechizitele în punctele de colectare aflate în Librăriile Diverta din mall-urile Maritimo și City-Park, după cum ne-a spus președintele asociației, Cristian Tănase

Podul IPMC din Constanța va fi reabilitat în totalitate până la sfârşitul lunii noiembrie.
Lucrările constau în reabilitarea în totalitate a podului, de la refacerea zonelor de beton degradat la refacerea structurii şi la montarea de borduri înalte.
Suma necesară finalizării acestui proiect a fost de 6 milioane de euro.

Meteorologii au efectuat prognoza pentru această toamnă.
Potrivit directorului executiv al ANM, Florinela Georgescu, în sud-estul țării, regimul termic va fi peste medie în septembrie și octombrie.
Temperaturile maxime se vor situa in jurul valorii de 20 de grade celsius.
Nici ploile nu vor fi însemnate în primele două luni ale toamnei, iar în Dobrogea și Bărăgan se va menține chiar deficitul de precipitații.
Reprezentanta ANM a anunțat că estimările de iarnă vor apărea după jumătatea lunii noiembrie.

Șoferii care pun viețile copiilor în pericol vor fi sancționați.
Potrivit Codului Rutier, modificat şi completat printr-o ordonanţă publicată în „Monitorul Oficial“, copiii cu vârste de până la trei ani vor trebui să stea într-un scaun special iar cei de până la 12 ani, vor trebui să poarte centura de siguranța pe bancheta din spate.
Conducătorii auto care nu respectă aceste reguli riscă să primească patru sau cinci puncte de amendă, adică între 360 și 450 de lei.
Noile prevederi vor intra în vigoare pe 29 septembrie.

Românii fără studii nu își vor putea lua permisul de conducere.
Aceasta este inițiativa legislativă propusă de mai mulți parlamentari.
Astfel, pentru a deveni şofer, candidatul ar trebui să aibă minimum opt clase.
În România, tot mai mulţi șoferi sunt analfabeţi și produc accidente foarte grave din cauza necunoaşterii legislaţiei.
Iniţiativa a fost adoptată in Senat si depusă, la începutul lunii mai, in Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Şcolile care cer analize suplimentare la înscrierea copiilor comit un abuz.
Mai mulți părinți din toată țara reclamă faptul că unele școli și grădinițe cer analize suplimentare la înscrierea copiilor.
Potrivit legii, este obligatoriu numai un aviz medical emis gratuit de medicul de familie.
Alte analize costă, iar unitățile de învățământ care cer acest lucru comit un abuz.
Există însă și situații excepționale în care copilul ar putea suferi de o anumită boală și are nevoie de analize de specialitate.
Medicul de familie este încă cel care decide acest lucru, nu unitatea de învățământ .

Beneficiarii de pensii de urmaş, cu vârste de peste 16 ani, sunt obligaţi ca la începutul noului an de studii să depună adeverinţă de şcolarizare.
Documentele care vor fi datate după începerea anului şcolar sau universitar, însoţite de talon de pensie, se depun la 15 septembrie pentru cei care urmează o unitate de învaţamânt preuniversitară sau la 1 octombrie pentru cei înscrişi în sistemul universitar.
În cazul în care beneficiarii nu depun adeverinţele de elev sau student în termen de 10 zile de la data începerii anului şcolar, drepturile de pensie vor fi sistate până la prezentarea acestora.

O noua ediţie a programului Vacanțe la țară va începe de săptămâna viitoare.
Acesta se va derula până pe 31 octombrie.
Oricine se poate caza la una dintre zecile de pensiuni care au intrat în program.
Cinci nopți de cazare costă între 175 și 290 de lei de persoană, în funcție de numărul de margarete.
Rezervarile se pot face direct la pensiune, iar lista unităților care au intrat în program poate fi consultată pe site-urile www.antrec.ro și www.vacantelatara.ro.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept