Știri 14 august 2014

Biserica Ortodoxă va prăznui mâine Adormirea Maicii Domnului.
Cu acest prilej, astăzi, de la ora 11.20, la Crucea Marinarilor de pe Faleza Constanța, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia ceremonialul religios de pomenire a marinarilor.
De la ora 17.00, Ierarhul nostru va oficia slujba Vecerniei la biserica „Adormirea Maicii Domnului II” din Constanţa (zona Dacia).
Apoi, de la ora 19.30, la mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din apropierea localității 23 August, va oficia slujba Privegherii, urmată de cea a Prohodului Maicii Domnului și de călugărirea unui viețuitor al mănăstirii.
Mâine, la ora 7.00, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi Sfânta Liturghie la biserica „Adormirea Maicii Domnului – I” din Constanţa (în spatele magazinului Tomis).
Biserica este monument istoric de clasă A și se află într-un proces de restaurare generală.
Apoi, de la ora 10.00 ierarhul nostru va fi prezent la manifestările dedicate Zilei Marinei.
La ora 11.15, Înaltpreasfinţitul Teodosie va oficia Taina Sfântului Botez pentru patru copii instituționalizați, la parohia „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Cumpăna.

Constănțenii sunt invitați la ’’Zilele Sfinților Brâncoveni’’.
Astfel, mâine, de la orele 18, la Casa de Cultură, va avea loc un concert de muzică veche intitulat ’’La Curtea lui Brâncoveanu’’ susținut de formația Trei Parale, unde intrarea va fi liberă.
La miezul nopții, la Peștera Sf. Ioan Casian se va oficia sfânta liturghie.
De asemenea, sâmbătă, de la ora 8, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Sf. Ioan Casian.
Tot, sâmbătă, de la orele 18, la teatrul de vară Soveja de lângă City Park Mall, va avea loc spectacolul de teatru ’’Plecarea fără întoarcere’’ susținut de Compania de teatru ’’Civic Art’’ din București, iar intrarea va fi liberă.
Evenimentele sunt organizate de Mănăstirea Sf. Ioan Casian și Institutul Ortodox de Științe ’’Învierea’’ pentru Om și Societate.

Icoana Maicii Domnului Paramifia a fost adusă la biserica Adormirea Maicii Domnului din stațiunea Neptun.
Aceasta a fost donată de Mănăstirea Vatoped din Grecia și va rămâne în permanență la biserica din Neptun.
Cu acest prilej, astăzi de la ora 19, va fi oficiată slujba Vecerniei, urmată de prohodul Maicii Domnului.
Apoi, va avea loc o procesiune cu icoanele Adormirea Maicii Domnului și Paramifia.

Casieriile RAJA și Enel vor fi închise mâine.
Astfel, abonaţii interesaţi să-şi achite facturile la apă potabilă, vor putea face acest lucru de sâmbătă, 16 august în intervalul 08.00 – 13.30.
Casieriile Enel se vor deschide însă, pentru constănțeni, abia luni, 18 august de la 8.00 la 16.00.

Autobuzele RATC vor circula mâine după programul zilei de sâmbătă.
Reprezentanţii RATC au anunţat că astfel intervalele de timp dintre curse vor fi mai mari.
Pe de altă parte, casele de bilete şi abonamente vor avea program normal.

Greenpeace cere interzicerea pesticidelor periculoase pentru albine.
România trebuie să demareze implementarea soluțiilor alternative pentru folosirea unor pesticide care nu distrug populațiile de albine și să nu mai caute scuze prin solicitarea de derogări de la Comisia Europeană.
În prima parte a acestui an, la nivel european, s-a interzis folosirea anumitor pesticide dăunătoare albinelor, iar majoritatea statelor membre au luat, deja, măsuri pentru înlocuirea acestor substanțe cu alternative.

Pacienţii constănţeni vor fi internaţi pe „criterii de gravitate”, de la 1 septembrie.
După lunile iunie şi iulie, perioadă în care au fost internaţi aproximativ 5.000 de pacienţi, turişti şi constănţeni, resursele Spitalului Judeţean Constanţa s-au epuizat, potrivit conducerii instituţiei.
Pe lângă pacienţii care au fost internaţi prin serviciul de urgenţă al spitalului, medicii au preluat şi bolnavi transferaţi din alte spitale din judeţ sau cei care au avut trimitere medicală.

Programul ’’Prima Mașină’’ ar putea fi lansat la 1 octombrie.
Statul garantează creditul pentru un automobil, în condiţiile în care cel care-l cumpără are între 18 și 35 de ani și nu a avut niciodată o altă maşină în proprietate.
Avansul va fi de 5% – adică 600 de euro, calculat pentru un preţ maxim de 12.400 de euro.
Prin acest sistem se vor putea achiziționa 5.000 de autoturisme noi în acest an, și până la 20.000 anul viitor.

Peste 4 milioane de români locuiesc în case din chirpici sau paiantă.
Potrivit Institutului Național de Statistică, o treime din locuinţele de pe teritoriul României sunt construite din chirpici sau paiantă, și se întâlnesc în special în mediul rural.
Totodată, circa 315.000 de astfel de case se găsesc şi în mediul urban.
În ceea ce priveşte locuinţele construite din materiale prefabricate, procentul este de puţin peste 16%.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept