Știri 12 august 2014

Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine Taina Sfântului Maslu la Biserica Sf. Haralambie din Constanța.
Slujba va fi săvârșită de la orele 17, împreună cu un sobor de 12 preoți.
Biserica Sf. Haralambie se află în cartierul Tomis Nord, zona Boema.

Biserica Ortodoxă va prăznui vineri Adormirea Maicii Domnului.
Cu acest prilej, joi, de la ora 11.20, la Crucea Marinarilor de pe Faleza Constanța, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia ceremonialul religios de pomenire a marinarilor.
În aceeași zi, de la ora 17.00, Ierarhul nostru va oficia slujba Vecerniei la biserica „Adormirea Maicii Domnului II” din Constanţa (zona Dacia).
Apoi, de la ora 19.30, la mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din apropierea localității 23 August, va oficia slujba Privegherii, urmată de cea a Prohodului Maicii Domnului și de călugărirea unui viețuitor al mănăstirii.
Vineri, la ora 7.00, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi Sfânta Liturghie la biserica „Adormirea Maicii Domnului – I” din Constanţa (în spatele magazinului Tomis).
Biserica este monument istoric de clasă A și se află într-un proces de restaurare generală.
Apoi, de la ora 10.00 ierarhul nostru va fi prezent la manifestările dedicate Zilei Marinei.
La ora 11.15, Înaltpreasfinţitul Teodosie va oficia Taina Sfântului Botez pentru patru copii instituționalizați, la parohia „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Cumpăna.

Constănțenii sunt invitați la ’’Zilele Sfinților Brâncoveni’’.
Astfel, vineri, 15 august, de la orele 18, la Casa de Cultură, va avea loc un concert de muzică veche intitulat ’’La Curtea lui Brâncoveanu’’ susținut de formația Trei Parale, unde intrarea va fi liberă.
La miezul nopții, la Peștera Sf. Ioan Casian se va oficia sfânta liturghie.
De asemenea, sâmbătă, de la orele 18, la teatrul de vară Soveja de lângă City Park Mall, va avea loc spectacolul de teatru ’’Plecarea fără întoarcere’’ susținut de Compania de teatru ’’Civic Art’’ din București, iar intrarea va fi liberă.
Evenimentele sunt organizate de Mănăstirea Sf. Ioan Casian și Institutul Ortodox de Științe ’’Învierea’’ pentru Om și Societate.

Mai mulţi copii din centrul de plasament Fairplay au vizitat microrezervatia din cadrul Complexului Muzeal de Stiinte ale Naturii – Constanta.
Acestia, au fost la delfinariu și au asistat la spectacolul circului din incinta.
Excursia a fost organizată de Departamentul Social al Arhiepiscopiei Tomisului, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.

Americanii nu mai merg la biserică.
Un studiu arată că numărul americanilor care merg regulat la biserică a scăzut dramatic de-a lungul ultimilor 15 ani, iar numărul persoanelor care se declară atee este în creştere.
În plus, tot mai puțini oameni din Statele Unite spun că religia reprezintă o parte importantă a vieţii lor.
Analiza s-a bazat pe informaţii riguroase cu privire la asistența la slujbele religioase, membrii congregaţiilor, rugăciunile și sentimentele religioase.

Guvernul a publicat un nou proiect de modificare a Codului Rutier.
Printre principalele modificări sunt că posesorii unui permis de categorie B vor putea să conducă, pe drumurile publice, tractoare cu masa maximă de 3,5 tone.
De asemenea, se clarifică regimul cetăţenilor străini care locuiesc de cel puţin şase luni în România şi care pot solicita obţinerea unui permis de conducere.
Totodată, permisul de conducere poate fi anulat chiar şi în varianta în care şoferul care a provocat un deces sau vătămare corporală primeşte drept pedeapsă amendă, nu doar dacă este condamnat la închisoare.

Meteorologii anunţă temperaturi caniculare pentru judeţul Constanţa.
De astăzi, vremea se va încălzi treptat, iar mâine, valorile maxime vor ajunge şi la 36-38 de grade C.
De asemenea, indicele temperatură – umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Conform specialiştilor ANM, zile mai răcoroase vor veni după data de 15 august, când valorile termice vor înregistra scăderi, iar temperaturile vor reveni la normalul perioadei.

Mai multe corturi anti-caniculă vor fi amenajate la Constanța.
Aici oamenii vor putea să se răcorească și să bea un pahar cu apă.
Acestea vor fi amplasate în stațiile de autobuz din zonele City Park Mall, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Curtea de Apel Constanța, Administrația Publică a Finanțelor, Delfinariu și Gara CFR.
Corturile vor funcționa în toate zilele cu temperaturi ridicate în intervalul orar 8.00-19.00.

Astăzi este Ziua Internaţională a Tineretului.
Iniţiativa a fost adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, în urmă cu 14 ani.
Ziua însă nu este un prilej de sărbătoare pentru tineri.
Datele Organizaţiei Mondiale a Muncii arată că peste 70 milioane de tineri, de pe glob, nu au un loc de muncă, adică 6% din totalul persoanelor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani.
În România, 15% dintre tineri nu-şi găsesc un loc de muncă.

Podul din parcul Tăbăcărie va intra în reabilitare de săptămâna viitoare.
Astfel, va fi schimbată lemnăria, vor fi înlocuiți stâlpii de susținere, va exista o nouă structură de susținere a podinei, o nouă balustradă și noi traverse.
Podul a fost construit odată cu parcul Tăbăcărie, între anii 1974-1976 și a fost reabilitat o singură dată în urmă cu 15 ani.
Reprezentanții Primăriei au declarat că reabilitarea va dura până în 15 noiembrie.

CFR Călători introduce în acest weekend, trenuri suplimentare către litoral şi spre destinaţii de pelerinaj.
Astfel, în zilele de 15, 16 şi 17 august, două trenuri vor circula suplimentar în programul “Trenurile Soarelui” spre și dinspre Constanţa.
De asemenea, vineri, în ziua de sărbătoare legală, Adormirea Maicii Domnului, vor circula suplimentar 7 trenuri: spre și dinspre centrul de pelerinaj din Ardeal – Mănăstirea Nicula.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept