Arhiepiscopia Tomisului - 99,7 FM - Constanţa

Știri 7 august 2014

Biserica Ortodoxă Română cinsteşte astăzi pe Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla.
S-a născut în localitatea Vânători, în judeţul Neamţ, pe la anul 1650 şi a fost din tinereţe căsătorită.
La vârsta de 30 de ani, deoarece nu avea copii, Teodora a hotărât să intre în monahism la schitul Vărzăreşti din Vrancea.
Datorită unei invazii otomane, stareţa mânăstirii s-a refugiat împreună cu Teodora şi alte maici într-un loc mai retras, unde au vieţuit timp de 10 ani, după care Teodora s-a mutat în apropierea schitului Sihăstria.
Însă armatele turceşti au ajuns şi aici, iar Teodora s-a ascuns într-o peşteră, cunoscută astăzi ca Peştera Cuvioasei Teodora, din apropierea schitului Sihla, construit între anii 1730-1763, în cinstea cuvioasei, când peştera a ajuns loc de pelerinaj.
În anul 1856, sfintele moaşte ale cuvioasei au ajuns la Lavra Pecerska din Kiev, unde se află şi astăzi.
Sfânta Cuvioasă Teodora a fost canonizată de către Sfântul Sinod în anul 1992.

Constănțenii sunt invitați la un simpozion dedicat împlinirii a 100 de ani de la nașterea părintelui Arsenie Papacioc.
Acesta se va desfășura duminică, de la orele 18:00, la Casa de Cultură din Constanța.
În cadrul evenimentului va fi lansat volumul de evocări și fotografii: „Părintele Arsenie Papacioc – 1914-2014 – o sută de ani de la naștere”.
Personalitatea părintelui Arsenie Papacioc va fi evocată de:
Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, arhim. Andrei Tudor, starețul Mănăstirii Dervent, protos. Ieronim Gheorghiță, duhovnicul Mănăstirii „Sfânta Maria”, Techirghiol și ierom. Ilarion Dan, duhovnicul Mănăstirii „Sfânta Cruce”.
De asemenea, în cadrul evenimentului, Corala „Armonia”, a Arhiepiscopiei Tomisului va susține un concert.
Simpozionul este organizat de Mănăstirea „Sfânta Maria” Techirghiol și Arhiepiscopia Tomisului.
Intrarea va fi liberă.

TVA-ul pentru produse de panificație va rămâne la 9%.
Declarația aparține premierului Victor Ponta care a adăugat că măsura reducerii TVA la pâine a fost una de succes și cu siguranță se va menține și pe viitor.
Anunțul prim-ministrului a venit în replică la speculațiile potrivit cărora această măsură ar fi una temporară și va fi suspendată de Guvern, pentru a strânge resurse la buget.

Constituţiile celorlalte 27 de state membre UE vor fi traduse în limba română.
În cadrul unui proiect al Ministerului Justiţiei, finanţat de Banca Mondială, acestea vor fi publicate, pentru a servi în primul rând celor care lucrează la revizuirea Constituţiei.
Acest proiect este unic la nivelul Uniunii Europene și este pentru prima dată când un stat membru realizează un codex care să cuprindă atât constituţiile traduse în limba naţională, cât şi prezentările acestora.
Datele vor fi publicate şi puse la dispoziţia Parlamentului, Guvernului, Consiliului Superior al Magistraturii, instanţelor şi parchetelor, dar şi a publicului larg.

Agenția pentru Protecția Mediului Constanța a publicat lista cu zonele cele mai poluate din județ.
Valorile înregistrate de stațiile de monitorizare a nivelului particulelor fine în luna aprilie a acestui an arată că, în medie, nu s-a depășit limita zilnică de 50 micrograme pe metru cub.
Cu toate acestea, în prima parte a lunii aprilie, în zona Casa de Cultură din municipiu, dar și în Năvodari și Mangalia s-a depășit limita zilnică admisă.
De asemenea, s-a stabilit că cele mai zgomotoase intersecții din Constanța sunt Eliberării cu I.C. Brătianu, la Autogară Sud și în zona CET Palas, unde nivelul de zgomot este aproximativ cu 2 decibeli mai mic decât maximul admis.

Tichetele de vacanță vor fi emise numai în sistem online de la 1 ianuarie 2015.
Ordonanța de Guvern a fost publicată în „Monitorul Oficial“ din 5 august.
Reprezentanți ai Departamentului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism au declarat că modificarea termenului de la care vor fi emise voucherele de vacanță în sistem electronic a fost determinată de necesitatea introducerii unei perioade tranzitorii până la care să fie folosite tichetele de vacanță emise conform prevederilor vechii legislații.

Rusia a suspendat importurile de carne de vită şi de bovine din România.
Autoritatea sanitar-veterinară din Federaţia Rusă a precizat că decizia este temporară şi a fost cauzată de o epidemie de encefalopatie spongiformă bovină, cunoscută drept boala vacii nebune.
Moscova avertizase în legătură cu această măsură la începutul lunii iulie.
Atunci autorităţile sanitar-veterinare din România au contrazis informaţiile şi au precizat că Rusia nu importă bovine, carne de vită sau produse din carne din România.

Durata maximă a concediului medical va fi stabilită de medicul specialist.
Potrivit Casei de Asigurări de Sănătate, durata de acordare a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă este de cel mult 183 de zile în interval de un an, socotită din prima zi de îmbolnăvire.
Însă, potrivit ordonanței de urgență a guvernului, din a 91-a zi, concediul se poate prelungi până la 183 de zile doar de către medicul specialist, cu aprobarea medicului expert al asigurărilor sociale.

Transportatorii feroviari care nu oferă informaţii sau asistenţă călătorilor vor fi pasibili de amenzi.
Prevederile sunt incluse într-o hotărâre de guvern aprobată la finele lunii iulie, care a fost publicată marţi în Monitorul Oficial.
Astfel, operatorii feroviari care nu permit călătorilor să-şi aducă bicicletele în tren, nu oferă informaţii legate de modificări ale duratei călătoriei sau asistenţă în caz de întârzieri, de la mese şi băuturi răcoritoare până la cazare şi despăgubiri, sunt pasibili de amenzi cuprinse între 1.000 şi 3.000 lei.

Petrom a ieftinit benzina cu cinci bani pe litru.
Este a doua ieftinire a benzinei operată de Petrom în această săptămână.
Compania petrolieră a mai redus, pe 5 august, preţurile la benzină cu patru bani pe litru.

Omenirea s-ar putea confrunta cu o criză a alimentelor în anul 2050.
Cauzele ar fi poluarea cu ozon şi creşterea temperaturilor.
Potrivit unui studiu al experţilor americani, proporţia de oameni malnutriţi din ţările în curs de dezvoltare ar putea ajunge, în 2050, la 27%.
Cercetătorii au menţionat că, în prezent, proporţia de oameni care suferă de malnutriţie este de 18%.