Știri 6 august 2014

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Schimbarea la faţă a Domnului nostru Iisus Hristos.
Sărbătoarea face parte din rândul praznicelor Împărăteşti ce sunt închinate Domnului Nostru Iisus Hristos şi ne aduce aminte de momentul în care Mântuitorul Şi-a schimbat în mod minunat chipul feţei Sale, pe muntele Taborului, în prezenţa a trei dintre ucenicii Săi, Petru, Ioan şi Iacov.
Datele istorice spun că această sărbătoare are ca origine momentul sfinţirii unei biserici zidite de Sfânta împărăteasă Elena, pe muntele Taborului, în secolul 4.
Atestarea documentară a sărbătorii apare în prima jumătate a secolului 5, în cadrul unor cuvântări festive ale Patriarhului Proclu al Constantinopolului, patriarhului Chiril al Alexandriei sau papei Leon cel Mare.
În secolul 8, odată cu generalizarea acestui Parznic Sfântul Andrei Criteanul a compus o predică pentru Schimbarea la Faţă, iar Sfinţii Ioan Damaschinul şi Cosma de MAIUMA au compus imne religioase în cinstea sărbătorii.
În această zi, conform canonului 28 al Sinodului Trulan din 692 există obiceiul ca în biserici să se aducă spre binecuvântare prinoase din struguri, ca simbol al mulţumirii către Dumnezeu pentru roadele toamnei care se apropie.

 

Praznicul Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos este şi motiv de bucurie pentru credincioşii români şi greci din Constanţa.
Motivul este sărbătorirea hramului în biserica parohiei mixte Româno-elene „Schimbarea la faţă”, biserică ce este cunoscută şi sub numele de Biserica Greacă.
Cu acest prilej Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie Arhierească, de la ora 8:30.
Totodată, până sâmbătă, credincioşii pot aduce cinstire moaştelor Sfântului Apostol Andrei, aduse de la mânăstirea Peștera Sfântului Apostol Andrei din judeţul Constanţa.

Constănțenii sunt invitați la un simpozion dedicat împlinirii a 100 de ani de la nașterea părintelui Arsenie Papacioc.
Acesta se va desfășura duminică, de la orele 18:00, la Casa de Cultură din Constanța.
În cadrul evenimentului va fi lansat volumul de evocări și fotografii: „Părintele Arsenie Papacioc – 1914-2014 – o sută de ani de la naștere”.
Personalitatea părintelui Arsenie Papacioc va fi evocată de:
Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, arhim. Andrei Tudor, starețul Mănăstirii Dervent, protos. Ieronim Gheorghiță, duhovnicul Mănăstirii „Sfânta Maria”, Techirghiol și ierom. Ilarion Dan, duhovnicul Mănăstirii „Sfânta Cruce”, cu participarea de excepție a Coralei „Armonia”, a Arhiepiscopiei Tomisului.
Simpozionul este organizat de Mănăstirea „Sfânta Maria” Techirghiol și Arhiepiscopia Tomisului.
Intrarea va fi liberă.

Douăzeci de copii de la Centrul de Plasament “Micul Rotterdam” din Constanta și-au petrecut ziua de ieri într-un parc de distracții.
La finalul zilei, aceştia au primit cadouri din partea gazdei si a altor sponsori.
Evenimentul a fost organizat de către Departamentul Social al Arhiepiscopiei Tomisului și se înscrie in seria evenimentelor dedicate copiilor aflaţi in centrele sociale din judeţul Constanta.

Peste 50 de atacuri au avut loc în ultima vreme asupra bisericilor ortodoxe și clericilor din Ucraina.
Violențele sunt de cele mai multe ori comise de oameni care pretind ca ar fi membri ai Patriarhiei din Kiev, nerecunoscuta canonic.
Cele mai multe atacuri au fost îndreptate împotriva preoților și credincioșilor din Biserica Ortodoxa a Ucrainei, de sub Patriarhia Moscovei în Odessa, Donețk, Lugansk, Kiev si Cernăuți.

Jumătate din oraşul Constanta va rămâne fără apă caldă.
Astfel din cauza programul de revizie a reţelei de termoficare, în perioada 25 august, ora 0.00 – 30 august, ora 17.00 nu vor avea apă caldă consumatorii magistralei 1 din zonele: Centru, Peninsulă, Casa de Cultură, Kaufland, Capitol, Spitalul Militar, Piaţa Chiliei, Tomis I, Tomis II, Spic de Grâu, Stadion, Gară, Far, Abator, Bila, Piaţa Roşu, Poarta 6, KM 4/5 şi Anda.
Magistrala 2 va fi oprită în perioada 8 septembrie, ora 0.00 – 14 septembrie, ora 17.00 în zonele Tomis Nord, Boema, Tic Tac, Cireşica, Brotăcei, Tomis III, Inel II, Galeriile Soveja, Eden, Institutul de Marină, Marinarul, CET, Palas şi Brătianu.
Locuitorii din zonele Dacia, Tomis III, Faleză Nord vor rămâne fără apă caldă spre finalul lunii septembrie.

TIR-urile vor circula cu restricții pe șoselele din judeţul Constanţa
Astfel, autovehiculele, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone au interzis pe Autostrada A2 vineri şi duminică, între orele 12.00 şi 24.00, iar sâmbătă, între orele 6.00 şi 14.00.
De asemenea, autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone nu pot circula pe DN 39, Constanţa-Mangalia, vineri, între orele 12.00 şi 22.00, iar sâmbătă şi duminică, între orele 6.00 şi 22.00.

Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a solicitat direcțiilor de sănătate publică și serviciilor de ambulanță să lucreze la capacitate maximă, în această perioadă cu temperaturi extreme și fluctuante.
Astfel, serviciile de ambulanță vor trece la alertarea echipajelor și suplimentarea acestora, acolo unde numărul solicitărilor este în creștere.
Pentru prevenirea incidentelor în această perioadă cu temperaturi extreme, Ministerul Sănătății recomandă populației să asculte sfaturile medicilor și să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 și 18, să consume multe lichide, fructe și legume și să evite consumul băuturilor alcoolice sau a celor puternic cofeinizate.

Cele mai multe dintre fructele pe care le consumăm sunt pline de pesticide şi chimicale care otrăvesc treptat organismul.
Acesta este concluzia unui studiu realizat de o revista de sănătate.
Cele mai multe pesticide le au strugurii, cu peste 64 de tipuri de astfel de substanţe.
Urmează căpşunele care conţin 13 tipuri de pesticide, prunele, perele şi piersicile.
Pesticidele şi chimicalele cu care sunt stropite aceste fructe, pot duce la apariţia unor afecţiuni şi dezechilibre hormonale.

Una din trei persoane prezintă intoleranță la cosmetice.
Așa susțin specialiștii spanioli care atrag atenția că termenul “natural”, cu care sunt prezentate multe dintre aceste substanțe, nu este echivalent cu inofensiv și că amestecurile din extrase de plante sunt “foarte complexe” din punct de vedere chimic. Printre patologiile cele mai comune ale pielii cauzate de cosmetice se află dermatitele iritative, care se vindecă dacă se renunță la utilizarea produsului care a produs iritația.
În caz contrar, iritația poate deveni cronică și poate genera inclusiv leziuni cutanate.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept