Știri 12 iulie 2014

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi Sfânta Icoană Prodromiţa de la Muntele Athos.
Aceasta se află în Schitul românesc Prodromu de la Muntele Athos, iar o reproducere a acesteia se află la paraclisul de pe şantierul Catedralei Mântuirii Neamului.
Primul stareţ al Schitului Prodromu, ieroschimonahul Nifon, a vrut să pună în biserica schitului o icoană a Maicii Domnului care să fie ocrotitoare obştii.
Astfel, în anul 1863, a găsit la Iaşi un pictor bătrân Iordache Nicolau, căruia i-a cerut să o zugrăvească în post şi rugăciune continuă.
Pictorul a lăsat la urmă chipurile Maicii Domnului şi al Pruncului Iisus, însă, printr-o minune divină, dimineaţa le-a găsit deja zugrăvite.
Mulţi credincioşi din Moldova s-au închinat icoanei, apoi părinţii atoniţi au dus-o în Schitul Prodromu.
De atunci, icoana Prodromiţa este cunoscută ca făcătoare de minuni.

Biserica Ortodoxă se va afla mâine în duminica a 5-a după Rusalii sau a Sfinților Părinți de la Sinodul IV Ecumenic.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 9, Sf. Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
După slujbă, Ierarhul nostru va rosti un cuvânt de învățătură.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept