Știri 7 iulie 2014

Biserica Ortodoxă Română va cinsti mâine pe Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion.
Cu acest prilej, astăzi, de la ora 18.00,IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sfinții Epictet și Astion” din cartierul constănțean Km 5.
Mâine, Ierarhul Tomisului va răspunde invitației Preasfințitului Visarion, Episcopul Tulcei și va participa la prăznuirea sfinților dobrogeni Epictet și Astion la mănăstirea Halmyris din localitatea Murighiol, locul descoperirii sfintelor moaște.

Astăzi are loc vernisajul expoziţiei Taberei internaţionale de creaţie contemporană „Dunărea şi Dobrogea creştină”.
Proiectul cultural se va desfășura până pe 18 iulie și este iniţiat de Mănăstirea Dervent sub înaltul patronaj al Arhiepiscopiei Tomisului, ajuns în acest an la ediţia a 9-a.
Vor fi prezenţi 12 artişti plastici invitaţi din România, Bulgaria, Spania, Turcia și Egipt.
Coordonatorii proiectului sunt criticul de artă Alice Dinculescu, părintele stareţ arhimandrit Andrei Tudor şi monahul Efrem.

Hormonii de creștere din alimente produc cancer.
Aceștia au fost introduşi pe piaţa alimentară pentru dublarea producţiei și le sunt date animalelor pentru a lua în greutate mult mai repede decât în mod obişnuit.
Principalele efecte pe care hormonii de creştere din alimentele comercializate le au asupra organismului sunt pubertate precoce, cancer digestiv, cancer de sân, cancer de prostată sau obezitate.
Pe lângă aceste substanţe, carnea poate conţine şi antibiotice care nu sunt eliminate din organismul animalelor şi care ajung, prin consum, şi în organismul uman.

Guvernul României a aprobat Memorandumul cu privire la organizarea conferinţei anuale „Limba română în lume”.
În acest an, evenimentul se va desfăşura în Arizona, Statele Unite ale Americii, la Arizona State University, în perioada 9-13 octombrie.
Conferinţa „Limba română în lume” este o iniţiativă a Ministerului Educaţiei Naţionale şi va fi organizată, anual, într-o universitate din străinătate unde funcţionează un lectorat de limba română.
Prin acest demers, Ministerul dorește promovarea limbii, culturii şi civilizaţiei române în lume.

Incidența cancerelor cerebrale a crescut cu 30% și a scăzut vârsta la care acestea apar, în ultimii cinci ani.
Potrivit specialiștilor, 80 – 85% sunt tumori cu evoluții foarte imprevizibile, agresive, care se termină în perioade foarte scurte.
Vârstele la care apar aceste tumori sunt din ce în ce mai mici, de până la 25-26 de ani.
Medicii spun că 85% din populația României suferă de dureri de cap.

Promovabilitatea la examenul de bacalaureat, înaintea contestaţiilor, este de 59,22%.
Procentul este mai mare cu 3, comparativ cu situaţia parţială centralizată în iulie anul trecut.
În rândul candidaţilor promovaţi, cele mai multe medii au fost înregistrate pe segmentul 8 – 8.99.
Rezultatele finale vor fi făcute publice pe data de 11 iulie.

Universităţile din Marea Britanie caută studenţi din România.
Motivul îl constituie declinul demografic din această țară, dar și faptul că anul viitor se vor ridica limitările în ceea ce priveşte locurile din unitățile de învățământ superior.
O serie de universități din Marea Britanie, precum Bristol, Imperial College London sau Manchester, caută studenţi din Bulgaria și România.

Părinţii copiilor care suferă de autism pot prezenta unele simptome ale acestei afecţiuni, fără a avea boala respectivă.
Conform unui nou studiu, printre cele mai răspândite simptome ale acestei afecţiuni printre părinţii care au copii cu autism se numără anumite dificultăți subtile în ceea ce priveşte abilitățile sociale, o tendinţă de autoizolare și gândirea repetitivă.
Un studiu anterior a demonstrat, de asemenea, că fraţii copiilor cu autism, care nu suferă de această boală, prezintă mai multe trăsături și simptome caracteristice acestei afecţiuni decât copiii fără autism.

Guvernul german vrea să interzică exploatarea gazelor de şist cel puţin până în 2021.
Măsura va fi luată din cauza opoziţiei puternice a populaţiei faţă de metoda fracturării hidraulice.
Reprezentanţii industriei susţin pe de altă parte că gazele de şist ar permite reducerea costului energiei din Germania, precum şi a dependenţei de importuri, mai ales în contextul crizei din Ucraina.
Miniştrii germani iau în serios îngrijorarea populaţiei, potrivit căreia protejarea sănătăţii şi a apei potabile este o prioritate absolută.
În anul 2021 va fi realizat un raport cu privire la stadiul cunoştinţelor şi tehnologiei existente, iar Parlamentul va analiza din nou legea.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept