Știri 3 iulie 2014

Biserica Ortodoxă Română va cinsti marți pe Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion.
Cu acest prilej, Mănăstirea Capidava îşi va sărbători hramul.
Astfel, duminică, de la ora 7.30, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie însoțit de un sobor de preoți și diaconi.

Maladia Alzheimer va putea fi diagnosticată din timp.
Acest lucru va fi posibil cu ajutorul markerilor biologici, potrivit unui studiu realizat de un grup internațional de neurologi.
Cazurile tipice sunt caracterizate de tulburări episodice ale memoriei, pe termen lung, în timp ce, în cazurile atipice fie este alterată memoria verbală, fie se manifestă tulburări de comportament.
Potrivit specialiștilor, fiecare dintre aceste profile trebuie să fie confirmat de cel puțin un biomarker.
Maladia Alzheimer afectează aproximativ 40 de milioane de oameni din întreaga lume, însă numărul pacienților s-ar putea tripla până în anul 2050.

Șomerii se pot recalifica gratuit în opt meserii.
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Constanţa organizează, în perioada următoare, cursuri de formare profesională pentru opt meserii.
Este vorba de meseriile de infirmieră, tehnician maseur, lucrător în comerț, instalator instalații tehnico-sanitare și gaze, măcelar, peisagist-floricultor, manager de securitate și dispecer centru de alarmă.
Pentru fiecare curs în parte, numărul maxim de participanți este de 25.

CFR Marfă începe disponibilizările din această lună.
Guvernul a autorizat plata din bugetul asigurărilor pentru şomaj a venitului de completare pentru angajaţii care vor fi disponibilizaţi de la compania CFR Marfă, estimaţi la 2.500 de salariaţi.
Distribuirea banilor a fost aprobată în şedinţa de ieri a Executivului, prin hotărâre.

Bolnavii de cancer vor beneficia de tratamente revoluţionare compensate.
De asemenea, pacienţii care suferă de forme rare ale unor boli precum epilepsia, bolile endocrine, leucemia şi boli neurologice degenerative vor beneficia de tratamente noi.
Anunțul vine din partea ministrului sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, care a semnat ordinul prin care aprobă introducerea acestora pe lista de compensate şi gratuite.
Documentul prevede şi întreruperea tratamentului în cazul în care pacienţii sunt afectaţi de aceste medicamente, dar şi investigaţiile care trebuie recomandate pentru iniţierea terapiei.

Indemnizația pentru persoanele cu handicap ar putea creşte cu 30%.
Anunțul a fost făcut de Ministrul Muncii, Rovana Plumb, care a precizat că urmează să se stabilească cu Ministerul Finanțelor de când va putea fi făcută această majorare.
Mai mult, Rovana Plumb a adăugat că se analizează și majorarea pensiilor mici, sociale de 350 de lei.

Cartelele pre-pay ar putea fi cumpărate doar cu buletinul de la 1 ianuarie 2015.
Comisia juridică și cea de IT din Camera Deputaților au admis săptămâna trecută proiectul de lege.
Potrivit acestuia, cel care își va cumpăra sau va deține o cartelă pre-plătită are la dispoziție un an de zile în care poate consuma creditul sau poate să meargă la operator și să-și declare datele. În caz contrar, numărul de telefon va fi anulat.

Reducerea CAS cu 5% la angajator a fost aprobată de Camera Deputaților.
Astfel, contribuţiile de asigurări sociale vor fi reduse la angajator cu 5 puncte procentuale, de la 1 octombrie, cu un impact bugetar de 850 milioane lei, fără majorarea deficitului bugetar.
Premierul Victor Ponta a precizat că măsura nu are acordul FMI, ci este asumată de Guvern.
Camera Deputaților este for decizional în acest caz.

Legea Educației aduce noutăți în învățământ.
Printre acestea se numără micșorarea normei didactice cu 2 ore pe săptămână, pe acelaşi salariu, pentru profesorii cu peste 25 de ani vechime, doctorat cu frecvenţă redusă şi posibilitatea înscrierii în universităţi peste cifra de şcolarizare.
Acelaşi act normativ prevede că elevii nu vor mai fi obligaţi să plătească pentru eliberarea actelor de studii.
Legea Educației în forma actuală a fost publicată în Monitorul Oficial, iar noutățile vor fi valabile din toamnă.

Şcolile cu predare în limba română din regiunea transnistriană ar putea funcţiona din 1 septembrie în baza unui regulament special stabilit de Chişinău şi Tiraspol.
Declarația a fost făcută de vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov.
Acestea au denunţat în mai multe rânduri presiunile politice din partea autorităţilor separatiste, care au avut loc în pofida avertismentelor Chişinăului şi ale organizaţiilor internaţionale.
În replică, autorităţile separatiste de la Tiraspol au afirmat că şcolile cu predare în limba română din regiune ar funcţiona ilegal în anumite privinţe.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept