Știri 1 iulie 2014

Biserica Ortodoxă Română cinsteşte astăzi pe Sfântul Ierarh Leontie, episcopul Rădăuţilor.
S-a născut în Rădăuţi la începutul secolului al 14-lea din părinţi evlavioşi.
A îmbrăcat haina monahală de tânăr la Mănăstirea Bogdana unde a primit numele de Lavrentie.
El s-a retras la un schit din preajma Putnei, unde mitropolitul Moldovei, Iosif Muşat l-a hirotonit preot şi apoi egumen al schitului pe tânărul Lavrentie.
De atunci aşezământul monahal s-a numit schitul lui Lavrentie sau Schitul Laura.
În timpul domniei lui Alexandru cel Bun, Lavrentie a fost numit Episcop al Rădăuţilor iar Mănăstirea Bogdana a fost numită Catedrală Episcopală.
La mutarea sa către Domnul, Sfântul Lavrentie a fost înmormântat în biserica de lemn a schitului Laura după care moaştele sale au fost transferate la Rădăuţi dar au dispărut când biserica a fost prădată.
În anul 1992, Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinţilor cu zi de prăznuire 1 iulie.
Tot astăzi, biserica cinsteşte şi pe sfinţii doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, ocrotitorii spitalelor.

Circulația pe Transfăgărăşan se deschide de astăzi până la 31 octombrie.
CNADNR a anunţat că va fi redeschisă circulaţia între localitatea Bascov, judeţul Argeş, şi intersecţia cu DN1 Braşov – Sibiu.
De asemenea, reprezentanţii companiei solicită şoferilor să respecte semnalizarea rutieră, în condiţiile în care pe acest traseu sunt restricţii şi zone periculoase.

Implementarea proiectelor prin care se vor acorda subvenții pentru crearea a 6.400 noi locuri de muncă destinate tinerilor absolvenți începe astăzi.
Anunțul a fost făcut ieri de Departamentul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediu de Afaceri și Turism.
Subvențiile, în valoare totală de 40 de milioane de euro, sunt destinate firmelor ce angajează tineri absolvenți din unitățile de învățământ liceale și universitare, absolvenți ai promoției 2014.
Sprijinul financiar acordat firmelor va acoperi plata unui salariu net de 900 de lei pentru absolvenții de studii medii, respectiv de 1.300 de lei pentru absolvenții de studii superioare, pe o perioadă de minim 6 luni și de maxim 1 an.

Mai mulţi senatori propun să fie înfiinţat “Catalogul Online”.
Acesta ar constitui o platformă şcolară pentru publicarea zilnică a notelor şi absenţelor elevilor, a cărei gestiune permanentă să revină unităţilor de învăţământ preuniversitar.
Iniţiatorii arată că va fi facilitat accesul zilnic al părinţilor la informaţiile privind situaţiile şcolare ale elevilor şi va fi adus un ajutor esenţial pentru a remedia deficienţele, pentru a asigura progresul şcolar şi pentru a stimula performanţa prin acordarea posibilităţii de control asupra copiilor.
Iniţiativa legislativă va fi dezbătută de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.

Turiștii vor putea vedea situri arheologice submarine, în vara anului viitor.
Proiectul se numește HERAS – „Moștenirea arheologică submarină din partea de vest a Mării Negre“ și se desfășoară în colaborare cu Bulgaria.
Potrivit coordonatorului proiectului, Glicherie Caraivan, obiectivul principal îl reprezintă identificarea și promovarea unor ținte de interes patrimonial subacvatic, care vor fi oferite turiștilor de aventură.
Ele pot avea atât scop științific, cât și de agrement sau de vizualizare a obiectivelor de patrimoniu.

Uniunea Europeană reduce de astăzi tarifele de roaming.
Acestea reprezintă tarife maximale pe care le pot aplica operatorii pentru voce sau date.
Astfel, un MegaBit de date va costa maxim 20 de eurocenţi în roaming.
Anul trecut, tariful minimal era de 45 de eurocenți.
De asemenea, tariful pentru apelurile făcute va fi de maxim 19 eurocenţi pe minut, iar pentru cele primite maxim 5 eurocenţi pe minut.
SMS-ul va costa 6 eurocenţi.

Prețul gazelor pentru populație crește de astăzi cu 2,5%.
De asemenea, cel pentru consumatorii industriali se majorează cu 1,5%.
Anunțul a fost făcut de președintele ANRE, Niculae Havrileț.
El a precizat că scumpirea vine pe fondul conflictului dintre Rusia și Ucraina, care duce la un import de 10% din consum, în special pentru a depozita aceste gaze și a întări siguranța în aprovizionare.

Preţurile pentru vacanţe rămân neschimbate la agenţiile de turism membre ANAT.
Aceste tarife au fost negociate la „Bursa Litoral” şi lansate în noiembrie 2013, în cadrul programului „Înscrieri Timpurii”. Creşteri de preţuri au loc doar la recepţiile unităţilor de cazare turistică, în funcţie de evoluţia cererii, de condiţiile meteo şi strategia fiecărui agent economic.

Şcolile de şoferi se scumpesc de astăzi cu până la 30%.
Măsura vine ca urmare a unor modificări în legislaţie.
Astfel, ele vor fi obligate prin lege să își înregistreze toţi cursantii la Autoritatea Rutieră Română, potrivit unui ordin al ministrului Transporturilor.
Acesta presupune ca toţi instructorii să cumpere o aplicaţie electronică gestionată de ARR în care să treacă informaţiile despre cursanţi.

Medicii avertizează asupra substanțelor nocive conținute de băuturile răcoritoare.
Ei spun că băuturile light sunt pline de aditivi extrem de periculoşi care afectează creierul.
De asemenea, în ceea ce priveşte băuturile „naturale“, acestea ascund o serie de îndulcitori şi aditivi care pot influenţa sănătatea stomacului, a danturii şi a ficatului.
Potrivit specialiștilor, singurele produse mai sigure sunt cele pasteurizate, deoarece prin acest proces este prelungit termenul de consum.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept