Arhiepiscopia Tomisului - 99,7 FM - Constanţa

Știri 27 iunie 2014

Duminică, Biserica Ortodoxă va cinsti pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Cu acest prilej, Catedrala Arhiepiscopală din Constanța își va sărbători hramul.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia duminică dimineața, de la ora 6.00, Taina Sfântului Maslu, slujbă urmată de Sfânta Liturghie.

Constănțenii sunt invitați la un concert dedicat Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
Acesta va fi susținut de corul de cameră Krysostomos din Finlanda.
În deschidere va cânta corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului.
Evenimentul se va desfășura duminică, de la ora 18:30 la Casa de Cultură din Constanța.
Concertul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului în colaborare cu Ambasada Finlandei.
Intrarea va fi liberă.

Profesorii se vor putea pensiona cu trei ani mai devreme.
Ordonanța de urgență a fost adoptată ieri de Guvern și vizează personalul didactic de predare, conducere, îndrumare şi control.
Măsura se va aplica la cerere, în anumite condiţii.
Ordonanţa modifică şi norma didactică de predare pentru profesorii din învăţământul preuniversitar, precum şi durata învăţământului profesional.

Românii care au venituri mici şi credite la bănci pot opta pentru înjumătăţirea ratelor de la 1 iulie.
Guvernul a adoptat această măsură.
Sunt vizaţi salariaţii şi pensionarii cu venituri brute de până la 2.200 de lei pe lună, care nu au restanţe mai mari de 90 de zile la plata împrumuturilor.
În prima fază, ei vor plăti rate cu până la 50 la sută mai mici la bănci.

Biserica Ortodoxă Bulgară condamnă parada gay de la Sofia.
Sfântul Sinod a cerut anularea manifestării Gay Pride, deoarece aceasta mutilează ființa umană.
Purtătorul de cuvânt al Sfântului Sinod a vorbit despre “natura nefirească şi decadentă” a acestor manifestări și a precizat că ele sunt un pericol la educația copiilor, ’’distrug temeliile familiei tradiţionale şi ameninţă sănătatea societăţii”.

RATC amână introducerea traseelor către Mamaia.
Conducerea Regiei a anunțat că din cauza vremii nefavorabile, dar și a lipsei turiștilor, va amâna introducerea celor cinci trasee care urmau să facă legătura între principalele cartiere şi staţiunea Mamaia.
Potrivit reprezentanților RATC, călătorii vor fi anunțați din timp când vor ieși pe trasee autobuzele către stațiunea Mamaia.

Trei ore de televizor pe zi dublează riscul de moarte prematură.
Oamenii de știință spanioli au studiat peste 13.000 de adulți timp de 8 ani.
Autorii studiului au constatat 97 de decese, dintre care 19 au fost cauzate de boli cardiovasculare, 46 de cancer și 32 de alte cauze.
Rezultatele studiului indică faptul că adulţii ar trebui să fie mai activi, să evite perioadele lungi de sedentarism și să își limiteze timpul petrecut în fața televizorului între o oră și două ore pe zi.
Potrivit specialiștilor, este nevoie de cel puţin 150 de minute de activitate fizică moderată pe săptămână pentru a avea o stare de sănătate optimă.

Temperaturile oscilante din ultima perioadă au afectat culturile.
Ministrul Agriculturii a declarat că cele mai afectate sunt în Constanţa şi în Argeş.
Potrivit fermierilor, culturile de grâu, orz şi rapiţă sunt distruse de ploile torenţiale, iar restul sunt arse de soare.
Anul acesta producţia agricolă ar putea scădea cu peste 20%.