Știri 25 iunie 2014

Duminică, Biserica Ortodoxă va cinsti pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Cu acest prilej, Catedrala Arhiepiscopală din Constanța își va sărbători hramul.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia duminică dimineața, de la ora 6.00, Taina Sfântului Maslu, slujbă urmată de Sfânta Liturghie.

Constănțenii sunt invitați la un concert dedicat Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
Acesta va fi susținut de corul de cameră Krysostomos din Finlanda.
În deschidere va cânta corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului.
Evenimentul se va desfășura duminică, 29 iunie, de la ora 18:30 la Casa de Cultură din Constanța.
Concertul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului în colaborare cu Ambasada Finlandei.
Intrarea va fi liberă.

Constănțenii sunt invitați la o conferință-dezbatere.
Tema se numește „Cancerul nu e o boală – este o reacţie disperată a organismului” și constituie mărturia unui om care s-a vindecat de cancer şi care va fi prezent la Constanţa.
Astfel, profesorul şi nutriţionistul, Adrian Radu va conferenția alături de dr. Floarea Damaschin.
Evenimentul se va desfășura mâine de la orele 18, la Curtea Brâncovenească.
Intrarea va fi liberă.

ANM a emis o atenționare cod galben de ploi pentru toată țara.
Aceasta a intrat în vigoare și este valabilă până mâine dimineață la ora 6.
Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în această după-amiaza în regiunile vestice şi sud-vestice, iar spre seară şi la noapte şi în restul teritoriului.
Vor fi averse cu caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, ce vor lua aspect de vijelie şi căderi de grindină.
În sud-vest, centru şi nord-est cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi izolat 50…60 l/mp.

Pensionarii cu pensii de până la 900 de lei pot circula gratuit în Mamaia, pe perioada verii.
Conducerea RATC a anunţat că cei cu pensii peste 900 de lei pot călători cu 1,5 lei în staţiune.
Traseele de Mamaia vor intra în exploatare de sâmbătă, 27 iunie.
Este vorba despre liniile 100, 102, 5 – 40 şi 2 – 43.
Biletele se găsesc şi la conducătorii auto de pe aceste autobuze.

Constănțenii își pot plăti impozitele pe telefonul mobil.
De ieri, SPIT Constanța a lansat aplicația Etax, care, pentru moment, este disponibilă doar pentru dispozitivele cu sistem de operare Android.
Șeful Serviciului de Informatizare din cadrul SPIT, Rareș Iordache, a explicat că se lucrează în momentul de față la adaptarea aplicației și pentru terminalele mobile care folosesc sistemele de operare IOS și Windows Mobile.
În momentul de față, aplicația se poate descărca cu ajutorul unui cod de bare care se găsește pe site-ul SPIT.

Bicicliștii constănțeni vor avea la dispoziție o pistă din centrul orașului până pe digul de larg din port.
Aceștia vor avea liberă trecere cu bicicletele, datorită unui protocol semnat între primărie și reprezentanții portului.
Traseul pistei va avea 20 de km și va porni din zona parcului primăriei până la portul turistic Tomis.
Potrivit primarului Radu Mazăre, proiectul va fi demarat în următoarele 3 săptămâni.

Dan Șova a demisionat de la şefia Ministerului Transporturilor.
Fostul ministru a susţinut că a luat această decizie pentru a se consacra campaniei electorale prezidenţiale.
Dan Șova a fost numit ministru al Transporturilor în luna aprilie, după ce fostul ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu, a renunţat la mandat.
Surse au declarat că postul ar putea fi preluat de Ioan Rus.

Peste un sfert dintre şomerii români sunt tineri cu vârste între 15 – 24 ani.
Potrivit statisticilor, această categorie de vârstă a înregistrat cel mai ridicat nivel al ratei şomajului, respectiv 25,7%.
Cercetarea asupra forţei de muncă în gospodării mai arată că, în primul trimestru al acestui an, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă a fost de 60%, iar rata şomajului a fost de 7,2%.

Aproape o treime dintre studenţii români din străinătate vor să revină în ţară.
Potrivit unui sondaj realizat de Liga Studenţilor Români, în acest an, 30% dintre românii care studiază în străinătate iau în considerare întoarcerea în ţară, unde îşi doresc să aibă şansa unor locuri de muncă în care să se poată dezvolta profesional.
De asemenea, proporţia tinerilor români care studiază în străinătate şi care au declarat că nu vor să revină este de 39%.
Reprezentanţii Ligii au subliniat faptul că o mare parte a studenţilor români în străinătate care se întorc în ţară aleg calea antreprenoriatului.