Știri 9 iunie 2014

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Sfânta Treime.
Această sărbătoare încununează praznicul de ieri, deoarece Duhul Sfant purcede de la Tatăl şi este trimis prin Fiul.
Învăţătura despre Sfânta Treime constituie o învăţătură fundamentală în Biserica Ortodoxă.
Definirea acesteia s-a făcut prin Sinoadele I şi II ecumenice de la Niceea din anul 325, respectiv Constantinopol din anul 381.

Occidentul anticreștin se depărtează de ortodoxie.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, afirmă că Rusia se întoarce la valorile spirituale tradiționale și acesta reprezintă unul dintre motivele pentru care Occidentul se îndepărtează de ea.
Conform ministrului, Occidentul își impune propriile sale valori, și cu cât “se îndepărtează de propriile rădăcini creștine, devine din ce în ce mai puțin sensibil la sentimentul religios al oamenilor care aparțin altor confesiuni și religii”.

Ministerul Sănătăţii va derula şi în acest an Programul Naţional gratuit de depistare activă precoce a cancerului de col uterin.
Printre centrele în care femeile cu vârste cuprinse între 25-64 de ani pot beneficia de testări gratuite se află şi Spitalul Judeţean Constanţa.
Programul gratuit al Ministerului se adresează tuturor femeilor, indiferent de statutul de asigurat al acestora, care nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin.
Potrivit datelor Institutului Naţional de Sănătate Publică, în ultimii doi ani, 600.000 femei au efectuat testul Babeş-Papanicolau.
La peste 32.000 dintre acestea au rezultat teste pozitive, iar la 1.300 au fost depistate leziuni maligne.

Elevii de clasa a 12-a încep mâine examenul de bacalaureat.
Acesta debutează cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, urmată de cea la limba maternă.
În perioada 16 – 20 iunie vor fi evaluate competenţele digitale, iar între 23 – 27 iunie vor fi testate competenţele lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.
Pe 30 iunie va fi susţinută proba scrisă la limba şi literatura română, iar pe 1 iulie, proba scrisă la limba maternă.
Proba obligatorie a profilului va fi pe 2 iulie, iar pe 4 iulie se va susţine, în scris, proba la alegere a profilului şi specializării.

Podul de la Agigea este deschis astăzi circulației rutiere.
CNADNR a anunțat că nu vor fi executate lucrări care să necesite închiderea totală a podului.
Astfel, circulaţia rutieră va fi deschisă pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 5 tone.
Se menţine însă limitarea vitezei de circulaţie la 50 de kilometri la oră.
Măsura suspendării lucrărilor a fost luată în perioada minivacanţei de Rusalii, astfel că de mâine, se va reveni la programul de restricţii.

Trei zile consecutive de post pot reface imunitatea organismului.
Acest lucru este posibil pentru că procesul impulsionează organismul să producă noi celule albe în sânge, potrivit unui nou studiu.
Oamenii de ştiinţă spun că descoperirea ar putea fi benefică în special în cazul persoanelor care au sistemul imunitar deteriorat, precum pacienţii cu cancer.
De asemenea, studiul poate ajuta persoanele în vârstă, al căror sistem imunitar devine mai puţin eficient pe măsură ce îmbătrânesc, ceea ce îngreunează procesul de recuperare când trebuie sa lupte cu bolile comune.

Guvernele interceptează comunicaţiile mobile.
Conexiunile agenţiilor guvernamentale naţionale sunt utilizate la scară largă în multe dintre cele 29 de ţări care au avut pe parcursul anului trecut acces la o reţea de telefonie mobilă.
Agenţiile au instalat conexiuni directe la reţelele unor operatori telecom, ceea ce le permite să asculte şi să înregistreze live conversaţii, iar în anumite cazuri să localizeze persoanele.
În România, Albania, Egipt, Ungaria, India, Malta, Qatar, Africa de Sud şi Turcia este interzisă dezvăluirea oricăror informaţii legate de interceptarea convorbirilor telefonice şi mesajelor.

Somnul poate îmbunătăţi procesul de învăţare și memoria.
Oamenii de știință au folosit tehnici microscopice avansate pentru a observa noile sinapse formate in timpul somnului.
Studiul a indicat că în creierul şoarecilor care dormiseră, se formau cu mult mai multe sinapse și învăţau mai repede.
De asemenea, prin întreruperea anumitor faze ale somnului şoarecilor, experții au arătat ca somnul profund este necesar pentru formarea memoriei, deoarece, în timpul acestuia, mintea reia activitatea din ziua anterioară.

Quebec este prima provincie din Canada care a legalizat eutanasierea oamenilor.
Legea le permite pacienţilor cu boli în stadii terminale să ceară doctorilor administrarea unei injecţii letale, în cazul în care au dureri insuportabile.
Pacienţii care pot cere injecţia letală trebuie, printre altele, să aibă cel puţin 18 ani, să sufere de o boală incurabilă aflată în ultimul stadiu, să fie în deplinătatea facultăţilor mintale şi să aibă asigurare medicală.
Eutanasierea este legală în Olanda, Belgia, Luxemburg, Elveţia, Germania, Albania, Columbia, Japonia şi în cinci țări din Statele Unite.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept