Știri 30 mai 2014

Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine, de la ora 8, Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul M. Mc. Dimitrie” din Hârșova.
Aceasta va fi urmată de slujba de pomenire de 40 de zile a fostului preot paroh, Nicolae Mândra.
Duminică, de la ora 8.00, Ierarhul nostru, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Poarta Albă-Galeșu, cu prilejul hramului, Sf. Iustin Martirul și Filosoful.
La finalul acesteia va fi săvârșită o slujbă de pomenire a morților.

ANM a emis un cod galben de ploi abundente.
Atenționarea este valabilă până mâine la ora 23.
Sunt vizate toate județele din sudul, estul și centrul țării, dar și zona de munte.
Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua şi aspect de vijelie şi căderi de grindină.
Cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp şi izolat 50…60 l/mp.
De asemenea, temperaturile maxime vor scădea în toată țara și nu vor fi mai mult de 24 de grade C.

Fiecare cetățean român va avea un cont personal la Fisc și va putea afla imediat ce taxe are de plătit.
Ministrul Finanțelor anunță că măsura ar trebui să intre în vigoare în cel mult 6 luni.
Accesul la conturile personale se va face în baza unui nume de utilizator și a unei parole.
Astfel, Fiscul va trimite electronic adeverinţele de venit şi certificatele fiscale.

Aproape o treime din populaţia mondială este supraponderală sau suferă de obezitate.
În rândul ţărilor dezvoltate, Statele Unite, Marea Britanie şi Australia ocupă primele locuri în privinţa numărului de persoane cu vârsta de peste 20 de ani obeze sau supraponderale, cu o proporţie de peste 60%.
De asemenea, în țări precum Egipt, Libia, Arabia Saudită, Oman, Bahrein şi Kuweit, numărul de persoane supraponderale şi obeze a crescut considerabil, și afectează peste 70% din persoanele cu vârsta de peste 20 de ani.
Obezitatea reprezintă o excepţie însă în ţări din Africa, precum Burkina Faso şi Ciad.

Programul Casa Verde a fost deblocat.
Peste 5.300 de contracte urmează să fie semnate de către beneficiari şi Ministerul Mediului, zilele acestea.
La Constanţa, Agenţia de Mediu a primit peste 470 de cereri de finanţare.
Dintre acestea, au fost acceptate 400 şi au fost semnate 365.

Suplimentele alimentare care conțin vitamina C, E și betacaroten, ar putea accelera procesul de îmbătrânire.
Acestea au fost considerate multă vreme un mijloc de încetinire a procesului de îmbătrânire a organismului prin efectul lor antioxidant.
Însă, potrivit cercetătorilor canadieni, administrarea suplimentelor alimentare antioxidante ar putea, de fapt, să accelereze acest proces.
Când radicalii liberi interacționează cu celulele, proteinele și ADN-ul din organism, fenomenul ar putea avea un efect nociv, prin interferarea cu structura chimică a celulelor.

Capitalismul devine nefuncțional.
Aceasta este concluzia unui studiu care pune în evidență discrepanțele din ce în ce mai mari dintre bogații și săracii planetei.
Astfel, conform datelor, averile bogaților lumii echivalează resursele a 3,5 miliarde de săraci, adică a jumătate din populația planetei.
Totodată, din ce în ce mai mulți oameni sunt dezamăgiți de capitalism și își pun întrebarea dacă profitul și creșterea economică merită prețul deteriorării mediului și creșterea tensiunilor sociale.
Specialiștii sunt de părere că, în acest fel, capitalismul devine anacronic și tinde să ajungă un eșec.
Soluția ar fi un nou tip de capitalism, care să ajutoreze pe cei săraci și să taxeze mai mult pe cei bogați.

Sindicaliştii din sănătate cer majorarea salariilor cu 10% si un venit minim garantat de 1.000 de lei.
Dacă guvernanții nu vor ține cont de solicitările lor, aceștia amenință cu proteste.
De asemenea, sindicaliştii au dat termen Ministerului Sănătăţii ca până pe 10 iunie să se ajungă la o înţelegere privind semnarea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de sector.

România riscă sancțiuni din partea Comisiei Europene pentru că reciclează prea puțin.
Patronii unor fabrici susţin că, din cele aproape 350 de mii tone de deşeuri de sticlă, doar 20 la sută ar ajunge la reciclare.
Situația ar putea duce la declaşarea procedurii de sancționare la începutul anului viitor.
Pe de altă parte, datele oficiale ale Ministerului Mediului arată că România reciclează mai mult decât obiectivul stabilit de Uniunea Europeană.
Potrivit statisticilor, românii aruncă la gunoi în fiecare an peste 200.000 de mii tone de sticle, iar din acestea, doar cinci la sută, sunt refolosite, anual.

Uniunea Europeană vrea să interzică 12 ingrediente din parfumurile de lux, pentru a îi proteja pe alergici.
Măsura, ce va fi votată în toamnă, ar veni în beneficiul a numai trei la sută dintre utilizatori.
Noile reguli ar nemulțumi însă producătorii, care vor fi nevoiţi să investească milioane de euro în recrearea parfumurilor.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept