Știri 15 mai 2014

Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va aduce mâine veșmântul Sfintei Mucenițe Filofteia la biserica Sf. Muceniță FIlofteia din Constanța.
Acesta va fi adus de la ora 18 de la mănăstirea Curtea de Argeș.
După așezarea veșmântului în racla sfințită va fi oficiată Taina Sfântului Maslu.
Sâmbătă, de la ora 7.45, Ierarhul Tomisului va sfinți biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din comuna Independența, slujbă urmată de oficierea Sfintei Liturghii.

60 de biserici de patrimoniu vor fi reabilitate.
Bisericile de lemn din sudul Transilvaniei şi nordul Olteniei au fost incluse pe lista celor mai ameninţate 7 situri de patrimoniu din Europa pentru anul 2014.
Astfel, vor fi organizate misiuni de salvare în timpul verii şi nu numai, şi vor fi propuse planuri de acţiune fezabile până la sfârşitul anului.
Proiectul se desfășoară cu sprijinul Ordinului Arhitecţilor din România și Fundaţiei Pro Patrimonio.

Traficul rutier este blocat astăzi în stațiunea Mamaia.
Măsura a fost luată pentru montarea tablierului principal al pasarelei pietonale din dreptul zonei Cazino, astfel că circulația rutieră va fi blocat între orele 9.00 şi 19.00.
Conducătorii auto care intenţionează să tranziteze, astăzi, staţiunea Mamaia între Constanţa şi Năvodari vor fi nevoiți să utilizeze ruta ocolitoare Constanţa – Ovidiu – Lumina – Năvodari şi retur.

Restanțierii la stat nu mai primesc ajutoare sociale.
Primăriile din toată țara au transmis de luna trecută listele cu restanțieri la Ministerul Muncii.
Măsura îi vizează pe cei care nu și-au plătit taxele și impozitele locale anul trecut.
Conturile lor vor fi blocate și nu vor mai primi alocația de susținere a familiei sau indemnizația pentru creșterea copilului. Dacă își vor plăti datoriile la stat într-un termen de cinci luni, aceștia vor fi repuși în drepturi și vor primi și sumele care li s-au suspendat.
Fac excepție de la aceasta măsură persoanele singure, care au în întreținere unul sau mai mulți copii.

Spitalele de urgenţă ar putea înfiinţa unităţi de terapie intensivă, cu cel mult zece paturi, pentru bolnavii cu arsuri grave.
Ele vor funcţiona în vecinătatea secţiei de chirurgie plastică, dar vor avea spaţii distincte şi circuite separate faţă de restul unităţii sanitare.
Acestea vor avea personal propriu, iar consulturile interdisciplinare se vor face cu medici din celelalte secţii, în timpul programului de muncă, cu medicii de specialitate care asigură liniile de gardă sau prin chemări de la domiciliu, după caz, în afara programului de lucru.

În România, din peste 70 de mii de copii cu dizabilități, aproape jumătate nu sunt şcolarizaţi.
Un proiect depus la Parlament prevede înființarea unor centre de intervenție timpurie în subordinea direcțiilor de asistență socială care să se ocupe de copiii cu dizabilități până la vârsta de 7 ani.
În plus, toți dascălii vor urma cursuri de pregătire astfel încât să știe cum să lucreze cu copii cu dizabilități.
Vor exista și centre de tip after-school, unde cei mici vor face exerciții de recuperare și de fixare a cunoștințelor acumulate la clasă.

Peste 700 de milioane de femei din întreaga lume sunt victime ale violenței conjugale.
Așa indică un raport al Băncii Mondiale, potrivit căruia violența bazată pe sex este o epidemie la nivel global care afectează femeile din toate regiunile lumii.
Conform raportului, în Asia de Sud, aproape o femeie din două a suferit violențe fizice sau sexuale de la partenerul său în cursul vieții.
Procentul este cu puțin mai redus în Africa subsahariană și în Orientul Mijlociu și coboară la o treime în America de Sud și în regiunea Asia de Est-Pacific.

În acest week-end se va desfășura Noaptea Muzeelor.
Ziua internaţională a muzeelor este marcată în acest an, în noaptea de 17 spre 18 mai, în peste 150 de muzee şi organizaţii de cultură şi educaţie din 48 de localităţi din ţară.
Evenimentul a ajuns la cea de a zecea ediție, iar organizatorii îşi aşteaptă publicul cu vizite gratuite, concerte, expoziţii, proiecţii cinematografice şi ateliere.

Utilizatorii de internet vor putea cere Google sau altor motoare de căutare să șteargă unele link-uri din rezultatele căutărilor online.
Decizia a fost anunțată de Curtea Europeană de Justiție într-un proces care a început în anul 2011.
Ea se referă la informații cu privire la știri, decizii judecătorești sau alte documente care conțin informații sensibile.
În același timp, compania Google spune că nu poate răspunde pentru informațiile care apar pe internet.
Deciziile Curții Europene de Justiție sunt, însă, obligatorii și se aplică tuturor statelor membre blocului comunitar.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept