Arhiepiscopia Tomisului - 99,7 FM - Constanţa

Știri 29 martie 2014

Mâine Biserica Ortodoxă se va afla în duminica a patra din post, sau a Sfântului Ioan Scărarul.
Acesta s-a născut în a doua jumătate a secolului al VI-lea şi este originar din Palestina.
A fost ales egumen al Sinaiului, perioadă în care a redactat opera sa de căpătâi, intitulată „Scara” sau „Scara Raiului”, una dintre cele mai cunoscute cărţi de spiritualitate creştin ortodoxă.
Din acest motiv, sfântului i s-a atribuit şi supra-numele de Scărarul şi este pomenit în ziua de 30 martie.
Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși de la ora 9, sfânta liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Ap. Petru și Pavel.

Constănțenii sunt invitați la un spectacol de folclor religios.
Acesta se numește ‚‚Hristos a Înviat’’ și se va desfășura astăzi, de la ora 18, la Casa de Cultură.
Se vor interpreta piese din folclorul religios care vor urma cronologia faptelor legate de săptămâna patimilor – Intrarea în Ierusalim, Cina cea de Taină, Răstignirea și Învierea.
Grupul cameral instrumental “Cantores” va acompania soliștii: Mariana Anghel și Ionut Fulea într-un recital, la care se va alătura Grupul Psaltic “Anghelos”.
De asemenea, invitat special va fi actrița Maria Ploae care va recita din Psalmi.
Spectacolul este organizat de Uniunea Artiştilor Interpreţi de Folclor Muzical din România și Asociaţia Culturală Obârşia, iar biletele se găsesc la Casa de Cultură.

Românii vor da ceasurile cu o oră înainte în această noapte.
Astfel, România va trece la ora de vară, iar ora 3 va deveni ora 4.
Măsura se aplică în România din anul 1979 şi permite folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.

RATC va introduce două linii speciale de la 1 aprilie.
Acestea vor apărea prin comasarea liniilor 5 cu 40 şi 2 cu 43.
Prima linie va face legătura între cartierele Km 5 – Gara CFR – Faleză Nord (Pescărie), iar a doua linie va circula între Poarta 6 Port – Gara CFR – Tomis Nord (Cireşica).
Preţul unei călătorii va rămâne cel de până acum, respectiv 1,5 lei, iar cel al unui abonament pe aceste linii va fi de 55 lei.
În plus, de la aceeaşi dată, transportul între Poarta 2 Port – Poarta 1 Port şi retur se va face fără validare de bilet.
De asemenea RATC va prelungi programul în weekend al chioşcurilor de bilete.
Decizia a fost luată în urma sesizărilor călătorilor.