Știri 19 martie 2014

Constănțenii sunt invitați la o nouă conferință.
Tema o constituie ‚Pitești după Pitești. Reeducare între istorie și actualitate’.
Invitați vor fi Dr. Galina Răduleanu, Ilie Tudor, Răzvan Codrescu și Claudiu Târziu.
Evenimentul se va desfășura astăzi, de la orele 17.30 la Casa de Cultură din Constanța.
De asemenea, sâmbătă va avea loc o conferință despre viață.
Tema va fi ‚De ce și cum ne spovedim’ și va fi susținută de părintele Cezar Axinte.
Conferința se va desfășura de la ora 16 la Curtea Brâncovenească.
Intrarea va fi liberă.

Constănţenii sunt invitaţi la Marşul pentru Viaţă.
Acesta se va desfăşura sâmbătă de la ora 12, pe traseul Catedrala Arhiepiscopală, Piaţa Ovidiu, Poştă, Spitalul Judeţean, Dacia, Tomis Nord.
Scopul marşului este sensibilizarea întregii societăţi în privinţa avortului şi a efectelor negative ale acestuia asupra familiei şi civilizaţiei umane.
Acţiunea este organizată de către Mișcarea Provita, Fundaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni şi organizaţiile ASCOR şi ATOR Constanţa.

Unul din cinci americani susţine că religia nu joacă un rol important în viața sa.
21% dintre respondenţi au spus că religia “nu este atât de importantă” în viața lor, comparativ cu 16% care susţineau asta în anul 1999.
Sondajul a arătat că aceşti americani, mai puţin credincioşi, sunt în majoritate bărbați, cu un venit de peste 75.000 dolari pe an și cu vârste de sub 35 de ani.
Mai mult de jumătate dintre americani pun încă un accent deosebit pe credința lor.
13% dintre respondenții noului sondaj au spus că religia este cel mai important aspect al vieții lor, iar 41% au spus că este unul “foarte important”.

Rușii au devenit mai credincioşi în ultimii 10 ani.
Mai mult de jumătate dintre ruşii intervievaţi cred că oamenii din Rusia au devenit mai credincioşi în ultimii zece ani, în timp ce 27% cred că oamenii au devenit mai puțin credincioşi.
De asemenea, 70% dintre respondenţi cred că instituția căsătoriei a devenit mai slabă, iar 71% cred că oamenii au acum mai puțin respect față de alte persoane.
Potrivit sondajului, 55% cred că oamenii sunt acum mai puțin responsabili, iar 48% dintre respondenţi cred că grija pentru cei dezavantajați a scăzut în prezent.

O parte dintre constănțeni vor rămâne fără apă rece.
Din această noapte de la ora 1 până mâine seara la ora 21, RAJA Constanța nu va furniza apă potabilă consumatorilor din perimetrul străzilor Soveja – Barbu Ştefănescu Delavrancea – Luntraşului – Răsuri – Trandafirului – b-dul Alexandru Lăpuşneanu – Farului și b-dul Tomis.

Companiile feroviare din Bulgaria și România sunt pregătite să introducă trenuri de pasageri pe podul Calafat-Vidin.
Acestea vor lega Sofia de Craiova, Timișoara și Budapesta prin podul Calafat-Vidin.
Primele trenuri ar urma sa circule la 14 decembrie 2014, când va intra în vigoare mersul trenurilor pentru anul 2015.
Trenul de călători între Sofia și Budapesta prin podul Noua Europa face parte din proiectul RAIL4SEE.

Medicamentele ieftine ar putea dispărea din farmacii.
Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România, acestea vor dispărea de pe piaţă din cauza taxei clawback, adică a calculării diferenţiate a preţului medicamentelor în funcţie de specificaţii.
Asociația continuă să susţină actualizarea periodică a listei de medicamente compensate, dar atrage atenţia că finanţarea acesteia exclusiv prin taxa clawback este nerealistă şi ar putea crea probleme majore în ceea ce priveşte accesul populaţiei la tratamentele de bază.

Animalele folosite în experimente științifice vor fi protejate.
Deputații au aprobat ieri un proiect de lege care stabilește că în experimente științifice pot fi folosite doar anumite specii de animale, care nu pun în pericol biodiversitatea.
Toți deputații au susținut acest proiect, prin care legislația românească este adaptată directivelor europene.

Primarii din toata țara vor avea salarii mai mari de la 1 iulie.
Președintele Traian Băsescu a promulgat legea în acest sens.
În urma dezbaterilor din Camera Deputaților, parlamentarii au decis că primarii vor avea salarii mai mari, deoarece, în prezent, edilii primesc chiar mai puțini bani decât cei din subordinea lor. Astfel, din luna iulie, peste 6.300 de aleși locali vor primi salarii mai mari cu sume cuprinse între 1.000 și 2.000 de lei.

Părinţii ar putea fi liberi în prima zi de şcoală a copiilor, de anul acesta.
Comisia pentru Muncă a Senatului a acordat ieri, în unanimitate, raport favorabil propunerii legislative.
Ziua liberă va fi recuperată în următoarele 30 de zile calendaristice.

Românii ar mai putea avea o zi liberă de la stat.
Senatorii din Comisia pentru cultură propun ca 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române să fie sărbătoare legală nelucrătoare.
Prin proiect se mai prevede ca autorităţile publice vor organiza sau vor sprijini manifestările publice dedicate acestei zile.
Printre autorii propunerii legislative se numără Primarul Municipiului Iaşi, Gheorghe Nechita, Înalt Prea Sfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, academicieni și rectori ai unor universități din Iaşi.

Copiii care folosesc în exces telefoanele mobile sunt mai puţin sociabili.
Un studiu arată că o treime dintre copiii şi adolescenţii cu vârsta de până la 17 ani îşi verifică mesajele de pe telefonul mobil de câteva ori pe oră, iar aproape două treimi dintre aceştia folosesc aceste dispozitive în pat, înainte de a merge la culcare.
Cercetarea a evidențiat faptul că o treime din părinţi şi copiii acestora folosesc telefoanele mobile în timpul mesei şi peste o treime din copii utilizează tehnologia modernă pentru a comunica cu membrii familiei în timp ce se află sub acelaşi acoperiş.
Potrivit specialiștilor, comunicarea virtuală nu va înlocui niciodată contactul direct cu membrii familiei, iar părinţii sunt în măsură să încurajeze utilizarea inteligentă şi echilibrată a tehnologiei online.

Producătorii cer reducerea TVA la carne.
Asociaţia Producătorilor de Carne din România face apel către Parlament şi Guvernul României să dispună măsuri urgente de protejare a fermierilor şi procesatorilor de carne, prin reducerea TVA.
Asociația precizează că reţelele evazioniste îşi permit, prin furtul TVA, să practice preţuri incredibil de mici și atentează la siguranţa alimentară.

Preţul gazelor de producţie internă ar putea creşte cu 143% în următorii doi ani.
Potrivit calendarului de liberalizare a pieţei gazelor, tariful final pentru consumatorii industriali va crește cu 72%.
Estimările sunt cuprinse în studiul “Evaluarea strategică a impactului liberalizării pieţei gazelor naturale asupra consumatorilor industriali din România”.
Potrivit ANRE, în luna martie, consumatorii industriali utilizează 28% gaze de import iar restul este de producţie internă.

Tarifele de roaming vor fi eliminate.
Comitetul pentru Industrie, Cercetare şi Energie al Parlamentului European a aprobat, ieri, reforma din telecomunicaţii, care prevede, eliminarea tarifelor de roaming în Uniunea Europeană de la 15 decembrie 2015.
Pentru a proteja companiile telecom faţă de „folosirea abuzivă“ a serviciilor de roaming, membrii comitetului au solicitat Comisiei Europene să propună o serie de măsuri care să permită firmelor să aplice tarife în situaţii excepţionale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept