Știri 13 martie 2014

Un înalt comitet religios pakistanez cere guvernului să aprobe mariajele copiilor.
Unul dintre membrii comitetului ideologiei islamice a declarat că legea care interzice mariajul copiilor și care stabilește vârsta minimă a soţilor la 16 ani pentru femei şi 18 pentru bărbaţi, nu este conformă învăţăturilor islamului.
Responsabili ai asociaţiilor de apărare a drepturilor omului au lansat un apel Parlamentului să ignore recomandările comitetului și au denunţat violări ale drepturilor femeilor.

Radu Volcinschi este noul prefect al Constanţei.
Din luna ianuarie, acesta a preluat toate atribuţiile în cadrul Prefecturii Constanţa, odată cu demisia prefectului Eugen Bola.
El a fost desemnat de premierul Victor Ponta și până ieri ocupa funcţia de subprefect.

Tenismena Simona Halep a fost declarată cetăţean de onoare al judeţului Constanţa.
Rezultatele deosebite obţinute de aceasta, dar şi clasarea pe locul 7 în topul mondial al tenisului feminin sunt motivele pentru care conducerea Consiliului Judeţean Constanţa a decis să-i acorde titlul de ”Cetăţean de onoare al Judeţului Constanţa”.
Ceremonia va avea loc luni, 17 martie, în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean Constanţa.
Acordarea titlului de cetăţean de onoare se va face în lipsa sportivei, aflată în SUA, la turneul de la Indianapolis.

De săptămâna viitoare începe pregătirea psihologică pentru elevii constănțeni care vor susține Evaluarea Naţională.
Măsura are ca scop creșterea procentului de promovabilitate.
Astfel, elevii vor participa la mai multe tipuri de activităţi susţinute de profesori psihologi.
O altă măsură va fi diseminarea rezultatelor obţinute de elevi la nivelul clasei, catedrelor şcolii şi în cadrul şedinţelor cu părinţii elevilor de clasa a VIII-a.

În fiecare oraș și municipiu va exista o arteră principală cu numele „1 Decembrie 1918”.
Propunerea a primit ieri, raport favorabil în Comisia pentru administraţie din Senat.
Potrivit aceluiași proiect, Ziua Naţională a României va fi marcată de autorităţile publice şi celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe consacrate istoriei patriei, precum şi prin ceremonii militare specifice derulate de Ministerul Apărării Naţionale.

Astăzi este Ziua mondială a rinichiului.
Aproape două milioane de români suferă de o boală cronică de rinichi.
Potrivit medicilor, primele simptome ale acestei afecţiuni pot apărea atunci când 90% din funcția renală este pierdută.
Boala cronică de rinichi presupune o degradare progresivă și ireversibilă a funcției renale, de aceea prevenirea și diagnosticarea precoce sunt esențiale.

Parlamentul European a aprobat Cerul Unic European.
Acesta va scădea durata zborurilor și prețul biletelor de avion.
Propunerea legislativă al eurodeputatului Marian-Jean Marinescu încurajează cooperarea între autoritățile aviatice naționale pentru o mai bună gestionare a spațiului aerian în Europa și pentru a reduce fragmentarea controlului traficului aerian.
Propunerea permite Comisiei Europene să desemneze o organizație imparțială, independentă care să ajute autoritățile aviatice naționale să atingă țintele de performanță cu privire la îmbunătățirea serviciilor.

Guvernul vrea să adopte o ordonanţa de urgență cu privire la certificatele verzi.
Premierul Victor Ponta susține că, fără legea certificatelor verzi, românii vor primi facturi la energie mai mari cu până la 50%.
Pe de altă parte, președintele Traian Băsescu afirma că Ordonanța cu privire la certificatele verzi se află în vigoare.

Majoritatea produselor tradiţionale sunt falsuri.
Aceasta este concluzia la care au ajuns specialiştii din agricultură.
Ei spun că foarte mulţi comercianţi se folosesc de această denumire pentru a-şi vinde marfa mai repede şi mai scump, chiar dacă produsele sunt unele obişnuite.
Conform Ministerului Agriculturii, „un produs tradiţional trebuie să fie obţinut din materii prime tradiţionale, să prezinte o compoziţie tradiţională sau un mod de producţie care se distinge în mod clar de alte produse similare care aparțin aceleiaşi categorii”.

Europarlamentarii au aprobat înfiinţarea Parchetului European.
Potrivit Regulamentului, Parchetul European ar trebui să beneficieze de independenţă deplină, atât faţă de guvernele naţionale, cât şi faţă de instituţiile europene şi ar trebui să fie protejat de orice presiune politică.
Instituția ar putea conferi spaţiului de libertate, securitate şi justiţie “o valoare adăugată deosebită, deoarece interesele financiare ale Uniunii şi cele ale contribuabililor europeni trebuie protejate în toate statele membre”.
Camera Deputaţilor din România a transmis un aviz negativ în ceea ce privește înființarea acestei instituții, pe motiv că încalcă principiul subsidiarităţii.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept