Arhiepiscopia Tomisului - 99,7 FM - Constanţa

Ştiri 23 ianuarie 2014

O declaraţie a Bisericilor Creştine din întreaga lume îndeamnă la încheierea conflictului sirian.
Aceasta i-a fost prezentată reprezentantului comun al Ligii Arabe în Siria, de către Secretarul General al Consiliului Mondial al Bisericilor.
El a subliniat că Bisericile, împreună, vor continua să întreprindă toate eforturile posibile pentru a contribui la o pace dreaptă în regiune.
De asemenea, acestea se vor asigura ca toate comunităţile vulnerabile din Siria şi din jur, să obţină într-adevăr ajutorul umanitar de care au nevoie.

Secţia de Chirurgie modernizată a Spitalului Judeţean Constanţa a fost dată în folosinţă.
Aceasta are 10 saloane şi 28 de paturi şi a fost dotată cu aparatură de ultimă generaţie.
Totodată, au fost înlocuite instalaţiile vechi, iar băile şi saloanele au fost complet renovate.
În noua Secţie de Chirurgie profesează patru specialişti din Bucureşti.
Investiţia este suportată de Consiliul Judeţean Constanţa, iar suma depăşeşte 4 milioane de lei.

Constănţenii vot plăti o taxă pentru parcare în curtea Spitalului Judeţean Constanţa.
Anunţul a fost făcut de managerul unităţii, Dan Căpăţână, care a adăugat că în maxim o lună va fi dată în folosinţă parcarea din faţa spitalului.
Conducerea unităţii sanitare nu a stabilit încă despre ce sumă este vorba, dar spune că toate fondurile colectate vor fi folosite pentru spital.

ANM a emis o informare meteo de înrăutăţire a vremii pentru toată ţara.
Aceasta va intra în vigoare mâine de la ora 18 si este valabilă până duminică, la ora 12.
În intervalul menţionat, va ninge şi se va depune strat consistent de zăpadă în Oltenia, Muntenia, cea mai mare parte a Dobrogei, în sudul Moldovei, precum şi la munte.
Cantităţile de precipitaţii vor depăşi pe arii restrânse 20 l/mp în 24 de ore.
Vântul se va intensifica cu precădere în sudul şi sud-estul ţării, unde va avea viteze de peste 60….70 km/h.
Vor fi precipitaţii mixte şi se va depune polei în Banat şi în sudul Dobrogei.
Potrivit meteorologilor, vremea se va răci, mai ales în estul şi sud-estul ţării, unde va deveni geroasă în cursul nopţilor şi al dimineţilor.

Directiva anti-tutun a fost aprobată în Parlamentul European.
Aceasta prevede că toate ţigările vor avea avertismente combinate de 65% afişate pe ambele feţe ale pachetelor de tutun.
Anumite elemente ale pachetelor vor fi standardizate şi toate mijloacele de promovare, precum şi orice referinţă la gust sau aromă, vor fi interzise pe pachete.
De asemenea, aromele, precum mentol, fructe, ciocolată vor fi interzise la ţigarete şi la tutunul de rulat.

Comisia Europeană a adoptat o recomandare care permite exploatarea gazelor de şist.
Aceasta cu condiţia respectării “principiilor comune” minime, în special a normelor sanitare şi a celor pentru protecţia mediului.
De asemenea, evaluările cu privire la impactul asupra mediului trebuie efectuate cu transparenţă maximă.
Statele membre trebuie să aplice principiile formulate în şase luni şi să informeze anual Comisia Europeană despre măsurile aplicate.

Lucrul în ture este riscant pentru sănătate.
Potrivit oamenilor de ştiinţă britanici, întreruperea ciclului de somn perturbă ritmul natural al genelor şi creşte riscul de cancer la sân, boli cardiovasculare, diabet şi alte maladii potenţial fatale.
Specialiştii au supus 22 de voluntari unui program de lucru in ture, şapte zile pe săptămână, fără un ciclu natural lumina – întuneric.
După acest experiment, rezultatele au arătat că voluntarii s-au confruntat cu o reducere de sase ori a activităţii genelor care manifestau un “ritm circadian” , adică 24 de ore.

Medicamentele contra gripei contribuie la răspândirea cu mai multă uşurinţă a microbilor.
Cercetătorii canadieni au constatat că medicamentele luate de persoanele care au gripă, pentru a scăpa de transpiraţie şi frisoane, sunt responsabile pentru cel puţin unul din alte 20 de cazuri de boală şi mai multe decese.
În absenţa febrei, cantitatea de virusuri din tuse şi strănut creşte, astfel încât microbii se răspândesc mai repede.
Experţii sunt de părere că persoanele bolnave ar trebui, mai degrabă, să stea acasă, să se odihnească şi să mănânce supă, decât să ia medicamente.

Fiecare asigurat va avea un dosar electronic de sănătate, din luna aprilie.
Acesta va conţine datele medicale relevante despre fiecare asigurat şi trebuia să fie operaţional din această lună, după cum anunţase Casa Naţională de Sănătate.
Potrivit CNAS, pacienţii vor putea consulta Dosarul Electronic de Sănătate online prin intermediul unui portal web.
De asemenea, ei vor putea solicita medicilor vizualizarea informaţiilor medicale cuprinse în dosar.

România se află pe primul loc în Europa la cancerul de col uterin.
Potrivit statisticilor, în fiecare zi, nouă românce sunt diagnosticate cu această boală, iar şase mor.
Cancerul de col uterin apare mai frecvent la femeile în vârstă de peste 30 de ani şi aproape de fiecare dată cauza este virusul HPV.
Pentru a preveni apariţia bolii, specialiştii le recomandă femeilor să se prezinte la medicul ginecolog cel puţin o dată pe an, pentru a face un control de rutină şi un test Papanicolau.

Comisia Europeană se arată în continuare îngrijorată de independenţa justiţiei în România.
Raportul Comisiei arată că România a făcut progrese în mai multe domenii de la ultimul document MCV.
Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Mark Gray, a amintit că amendamentele la Codul Penal votate în Camera Deputaţilor în decembrie 2013 au stârnit îngrijorări majore în legătură cu capacitatea de combatere a corupţiei.
Pe de altă parte, raportul recomandă parlamentarilor români să respecte independenţa justiţiei, indiferent de modificările aduse Constituţiei României.
Mai mult, ţara noastră trebuie să se asigure că nu există excepţii în legea cu privire la conflictul de interese şi a averii nejustificate.