Ştiri 22 ianuarie 2014

Românii ortodocşi din Verona vor avea propriul lăcaş de cult.
Construirea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” a început în noiembrie 2013, iar piatra de temelie va fi pusă pe 1 februarie de Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan.
Biserica din Verona este una dintre cele trei lăcaşuri de cult din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, aflată în proces de edificare.

ANM a emis o informare meteorologică de ninsori şi polei pentru toată ţara.
Aceasta a intrat în vigoare şi este valabilă până mâine la ora 10.
În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a Moldovei va ninge, iar vântul va sufla în general moderat cu rafale ce pot atinge 40…45 km/h.
În jumătatea sudică şi sud-estică a regiunii vor fi şi precipitaţii mixte cu depunere de polei.
De asemenea se vor semnala şi intensificări ale vântului, în special în zona Dobrogei.

Litoralul românesc va fi promovat pe piaţa austriacă.
Tour-operatorul german Neckermann va extinde din acest an promovarea vacanţelor în România şi pe piaţa austriacă şi va introduce în oferte şi circuite Dracula, alături de sejururile pe litoral.
Reprezentantul agenţiei din România, Gheorghe Mărginean, a afirmat că Neckermann vinde acum în Germania, Elveţia, Olanda şi Austria trei tipuri de vacanţe în România: sejururi pe litoral, city break-uri şi circuite culturale.
Dintre acestea, litoralul ocupă aproape 90% din totalul vânzărilor.

Elevii de la liceul Lucian Blaga din Tiraspol nu vor mai primi mâncare.
Administraţia şcolii nu mai are bani pentru a plăti furnizorul, după ce conturile unităţii au fost blocate de autorităţile separatiste.
Preşedintele Traian Băsescu a cerut intervenţia OSCE în problema şcolilor româneşti din Transnistria, însă până acum, nu a existat o reacţie oficială.

Expunerea la soare ar putea contribui la reducerea tensiunii arteriale.
Potrivit unui nou studiu, lumina soarelui modifică nivelul monoxidului de carbon din piele şi favorizează dilatarea vaselor de sânge, care diminuează presiunea arterială.
Cercetătorii britanici spun că expunerea prea îndelungată la soare favorizează apariţia cancerului de piele, însă evitarea totală a soarelui ar fi dăunătoare pentru sistemul cardiovascular.

Un vaccin administrat de două ori pe an ar putea înlocui medicamentele antihipertensive.
Acesta stimulează sistemul imunitar să producă anticorpi şi împiedică contractarea muşchilor din jurul vaselor de sânge.
Tratamentul injectabil experimental, testat deocamdată numai pe şoareci, a scăzut valorile ridicate ale tensiunii arteriale şi a menţinut presiunea arterială la niveluri scăzute cel puţin şase luni, înainte de administrarea unei doze noi.
Oamenii de ştiinţă japonezi speră să îl poată testa pe oameni în următorii doi ani.

Guvernul vrea să renunţe la gaze şi să rămână la încălzirea cu energie electrică.
Ministrul delegat pentru energie, Constantin Niţă, preţul mai mic al acestui tip de energie şi producţia mult mai mare pe o perioadă nelimitată sunt principalele argumente pentru care strategia Executivului se va schimba.
Acesta afirmă că se au în vedere şi unele soluţii pentru a-i ajuta pe consumatorii casnici să îşi procure aparate moderne pentru încălzirea locuinţelor.

Aproape trei sferturi dintre români cred că sunt prea multe reclame pe internet.
Conform unui sondaj, 58% le consideră sâcâitoare, dar, cu toate acestea, 28% dintre cei chestionaţi spun că, deşi nu le deschid, sunt influenţaţi de mesajul transmis.
Opt din zece români cu acces la internet observă aceste reclame, chiar dacă nu dau click pe ele.
Cu toate acestea, un sfert dintre cei chestionaţi declară că le plac reclamele, iar 15% chiar au încredere în mesajele promovate prin intermediul lor.
Companiile considerate cele mai potrivite să comunice online prin reclame de către mai bine de 70% dintre respondenţi provin din domenii precum turism şi vacanţe, divertisment, retail, electronice şi electrocasnice.

Circulaţia rutieră pe podul de la Agigea se va desfăşura doar pe două benzi până pe 7 februarie.
Măsura a fost luată în urma închiderii sensului de mers Constanţa – Mangalia, în vederea continuării lucrărilor de reabilitare a podului şi este valabilă şi pentru perioada 30 aprilie – 15 iunie.
Va fi permisă doar circulaţia vehiculelor de maxim 5 tone şi a celor de intervenţie sau cu misiuni de urgenţă.
De asemenea, de mâine până pe 14 iunie se va închide circulaţia rutieră, timp de 4 ore, pentru toate tipurile de vehicule în fiecare joi, sâmbătă şi marţi.

Un medicament împotriva osteoporozei severe a fost retras de pe piaţă.
Comitetul european de farmacovigilenţă a recomandat suspendarea autorizaţiei europene de comercializare a medicamentului Protelos.
Efectele secundare ale acestui medicament sunt suprarisc cardiovascular şi alergii severe.
Protelos este comercializat în toate ţările Uniunii Europene din ianuarie 2006.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept