Ştiri 11 ianuarie 2014

Biserica ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare, începătorul vieţii de obşte.
Acesta a trăit în perioada secolelor V-VI şi s-a născut într-un sat din ţinutul Capadociei, în estul Turciei de astăzi.
De tânăr a intrat în monahism la o mânăstire din Ierusalim, iar după un timp s-a retras într-o peşteră din apropierea Betleemului şi s-a hrănit numai cu legume şi ierburi sălbatice.
Datorită vieţii duhovniceşti îmbunătăţite, în jurul său s-au adunat în scurt timp mulţi ucenici pentru a fi povăţuiţi în viaţa ascetică.
Din această cauză, a construit lângă peşteră, o mănăstire unde a pus bazele vieţii monahale de obşte, fapt ce i-a atras supranumele de „începător al vieţii de obşte”.
Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare s-a mutat către Domnul în jurul anului 529, la vârsta de 105 ani.

Biserica Ortodoxă se va afla mâine în duminica după Botezul Domnului.
Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 9, sf. liturghie la biserica Sf. Cuv. Parascheva din Mamaia-Sat.
După slujbă, Ierarhul nostru va rosti un cuvânt de învăţătură.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept