Ştiri 6 ianuarie 2014

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Botezul Domnului nostru Iisus Hristos sau Boboteaza.
Numită teologic şi Epifania, Teofania sau Arătarea Domnului, sărbătoarea ne aminteşte de momentul în care Iisus Hristos, la vârsta de 30 de ani, a venit la râul Iordan şi a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul.
În acel moment s-a auzit din cer glasul lui Dumnezeu-Tatăl, care a mărturisit despre Hristos că este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, iar Duhul Sfânt s-a pogorât peste el în chipul unui porumbel.
Totodată şi Sfântul Ioan Botezătorul a mărturisit despre Iisus că este Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatele lumii.
Astfel, din acel moment, Iisus se arată lumii ca fiind Mesia, Mântuitorul, cel profeţit şi aşteptat de către poporul Israel.
Primele menţiuni despre această sărbătoare apar înainte de secolul 3, iar atestarea documentară s-a făcut de către Clement Alexandrinul, în lucrarea Stromata întâi, dar şi în Constituţiile Apostolice, unde Boboteaza este menţionată alături de Naşterea şi Învierea Domnului.
Marii cuvântători ai secolelor 4-5 ne-au lăsat predici celebre la Bobotează, iar pe la anul 400 sărbătoarea era ţinută cu mare fast, în această zi fiind interzise reprezentaţiile artistice.
Mai târziu, Biserica obişnuia ca botezul catehumenilor să se facă în ziua de Bobotează, fapt ce a atribuit sărbătorii şi denumirea de luminare sau sărbătoarea luminilor.
Rânduiala bisericească prevede ca astăzi preoţii să meargă pe malul unei ape şi să oficieze slujba sfinţirii mari a apei, iar credincioşii pot folosi agheasma mare până la Odovania Praznicului de pe 14 ianuarie.
Totodată, pentru a sublinia prezenţa Sfintei Treimi în apa Iordanului, preoţii aruncă după slujbă trei cruci în apă.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi de la ora 8:45, sfânta liturghie arhierească la Catedrala Arhiepiscopală iar după slujbă, la ora 11:45, clerul şi credincioşii vor porni în procesiune spre faleza Cazinoului, unde va fi oficiată slujba de sfinţire a apei.
Conform tradiţiei, după slujbă ierarhul nostru va arunca în apă mării cruci ce vor fi recuperate de tineri curajoşi.
Tot astăzi, de la ora 16:30, arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba vecerniei la biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Techirghiol.

Mâine, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi Sfânta Liturghie la biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Constanţa, zona Pod Butelii, de la ora 9.

România pierde un locuitor la fiecare două minute.
Oficial, 2013 a fost anul cu cele mai puţine naşteri din istoria României ca stat modern.
Potrivit sociologilor, 2014 este văzut ca al 22-lea an consecutiv de declin demografic.
Practic, România pierde câte un locuitor la fiecare două minute şi 15 secunde, iar în acest ritm vom ajunge ca până în 2030 să fim mai puţini de 16 milioane de locuitori.

Peste 80% dintre români se declara mulţumiţi de viata lor de familie.
Trăinicia din cupluri este confirmata de procentul foarte scăzut al divorţurilor.
Potrivit unui raport realizat în sud-estul Europei, 2 din 10 adulţi căsatoriţi din România ajung sa se despartă legal.
În ciuda acestui fapt, abuzul fizic, verbal si psihic apare în 30% dintre familii.
Acelaşi raport, arata ca românii au nemulţumiri majore faţă de sistemele publice de sănătate si învăţământ.

De la 1 februarie, prostituţia nu mai este considerata infracţiune.
Potrivit modificărilor aduse Codului Penal, aceasta va fi sancţionată doar contravenţional şi nu cu dosar penal şi închisoare.
Pentru a dovedi că o persoană practică prostituţia, poliţiştii trebuie să o prindă în flagrant delict şi apoi să demonstreze că aceasta trăieşte doar din banii obţinuţi în acest mod.

Peste 3 milioane de elevi se întorc de astăzi la şcoală.
Ei vor mai avea doar 3 săptămâni din semestrul întâi care se termină la 31 ianuarie.
Înainte de începerea celui de-al doilea semestru, elevii vor mai avea o vacanţă de o săptămână.
Cursurile semestrului al doilea vor începe în 10 februarie şi se vor încheia în 20 iunie.
În această perioadă, elevii vor avea vacanţă de primăvară, care va începe în 12 aprilie şi se va încheia în 22 aprilie, adică a treia zi de Paşte.

De anul acesta, românii vor avea noi cărţi de identitate.
Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, buletinele electronice vor fi puse în circulaţie eşalonat, în termen de maximum 18 luni de la data emiterii primei cărţi electronice de identitate.
Pentru moment, MAI intenţionează să lanseze, la 1 aprilie, un proiect-pilot prin care să vadă care va fi impactul şi cum vor fi primite noile modele ale cărţii de identitate.
Noile cărţi de identitate vor arăta precum un card şi vor avea, ca şi paşapoartele, câteva date biometrice, precum imaginea facială şi amprentele digitale, care conferă un grad de siguranţă mai mare, după cum spun autorităţile.

România s-a aflat anul trecut pe primul loc în Uniunea Europeană la producţia de floarea-soarelui.
Astfel, datorită vremii prielnice, România a redevenit unul dintre marii producători de cereale ai Europei.
Recoltă totală de floarea-soarelui a fost estimată la aproape 2 milioane de tone în 2013, în creştere cu 50% faţă de 2012.
În primele 9 luni din 2013, România a exportat 730.000 de tone de seminţe de floarea-soarelui, de aproape 30 de ori mai mult decât nivelul importurilor.

3 din 10 adulţi din întreaga lume sunt supraponderali sau obezi.
Potrivit unui raport al specialiştilor din Marea Britanie, principalele cauze sunt supraconsumul de alimente şi viaţa din ce în ce mai sedentară.
Cercetătorii vorbesc despre o “explozie” a numărului de persoane obeze în ultimii 30 de ani.
1,46 de miliarde de adulţi din toată lumea sunt obezi sau supraponderali.
Aceştia sunt mai predispuşi la a suferi un infarct miocardic sau un accident vascular cerebral şi la a dezvolta cancer, diabet şi alte probleme medicale.

Ţigările cu arome vor fi interzise.
Comisia Europeană şi-a dat acordul pentru revizuirea Directivei anti-tutun prin care vor fi interzise arome precum mentolul la ţigarete şi la tutunul de rulat.
De asemenea, avertismentele de pe pachete vor fi mai vizibile şi vor fi afişate pe ambele feţe ale pachetelor de produse din tutun.
Revizuirea permite statelor membre şi Comisiei o reacţie mai fermă şi în cazul în care apar îngrijorări la adresa sănătăţii reprezentat de ţigările electronice.

Site-ul Yahoo a fost atacat de hackeri.
Mii de utilizatori sunt afectaţi, iar cei mai mulţi provin din România, Marea Britanie şi Franţa.
Experţii in informatica estimează că 27.000 de adrese de e-mail ale Yahoo sunt virusate în fiecare oră.
Internauţii reclama faptul că nu îşi pot accesa e-mail-ul.
Specialiştii le recomandă utilizatorilor să îşi schimbe parolele, chiar dacă nu au fost afectaţi.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept