Arhiepiscopia Tomisului - 99,7 FM - Constanţa

Ştiri 23 decembrie 2013

Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine de la ora 8.30 sf. liturghie la Catedrala Arhiepiscopală.
Apoi, Ierarhul nostru va merge cu icoana la Palatul Arhiepiscopal.
Miercuri, de sărbătoarea Naşterii Domnului, IPS Teodosie va săvârşi sf. liturghie la Catedrala Arhiepiscopală.
Totodată, Ierarhul Tomisului a făcut un apel către credincioşii care se pot oferi voluntari pentru a ajuta la pregătirea sticluţelor cu agheasmă mare.
Anul acesta, Arhiepiscopia Tomisului va oferi credincioşilor 120 mii de sticluţe.

Anul 2014 va fi declarat “Anul Brâncoveanu”.
Potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern decizia a fost luată pentru marcarea a 300 de ani de la martiriul Brâncovenilor.
Conform proiectului, acţiunile şi manifestările care se vor desfăşura în acest context vor constitui Programul naţional “Anul 2014 – Anul Brâncoveanu” şi se vor desfăşura sub înaltul patronaj al primului-ministru.

Pachetele de servicii medicale de bază vor intra în vigoare la 1 martie 2014.
Anunţul a fost făcut de Ministerul Sănătăţii.
Ministrul Sănătăţii a declarat că noile pachete vor pune accent pe prevenţie, educaţie pentru sănătate şi depistarea precoce a bolilor.
Pachetul minimal, cel care se aplică persoanelor care sunt neasigurate, presupune acordarea serviciilor de urgenţă, de prevenţie în cadrul cabinetului medicului de familie şi de servicii de planificare familială.

Tot de la 1 martie va intra în vigoare şi noua listă de medicamente compensate.
Pe listă vor fi adăugate încă 130 de medicamente de care vor beneficia persoanele care suferă de cancer sau diabet. Medicamentele compensate vor necesita un buget de 500-700 de milioane de lei doar pentru anul viitor.

Populaţia va consuma de anul viitor doar energie hidro şi nucleară.
Vicepreşedintele ANRE, Emil Calotă a declarat că anul viitor, piaţa reglementată va reprezenta circa 11 TWh de energie, din care doar 8 TWh vor fi livraţi de Hidroelectrica şi Nuclearelectrica.
De asemenea, consumatorii industriali vor cumpăra de anul viitor doar energie de pe piaţa liberă, conform calendarului de dereglementare convenit de Guvern cu Fondul Monetar Internaţional.
Preţurile reglementate pentru populaţie vor dispărea în anul 2017.

Preţul energiei electrice se va majora anul viitor.
Anunţul a fost făcut de Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă.
Acesta a mai declarat că dacă preţul energiei electrice nu ar fi fost tranzacţionat la bursă, acum ar fi fost dublu faţă de costul actual.
Ministrul a declarat că anul viitor preţul la energie va creşte cu maxim 1 – 2%, ceea ce arată că politica adoptată în domeniul energetic este corectă.

Angajaţii români lucrează zilnic, în cursul săptămânii, aproximativ 8 ore.
Potrivit Institutului Naţional de Statistică, bărbaţii lucrează cu aproximativ jumătate de oră mai mult decât femeile.
Datele statistice arată că populaţia României cu vârsta peste 10 ani, are în cursul săptămânii, mai puţin timp liber zilnic cu 2 ore faţă de zilele de odihnă.
Comparativ cu bărbaţii, femeile au mai puţin timp liber, zilnic, atât în zilele de odihnă, cât şi în cele lucrătoare.

Românii vor merge la medic doar cu cardul de sănătate.
Preşedintele CNAS, Cristian Buşoi a declarat că spre sfârşitul anului viitor, în sistemul sanitar va avea loc o primă testare a cardului naţional de sănătate.
De asemenea, acesta a adăugat că, cel mai probabil de la începutul acestui an, decontarea serviciilor medicale se va face numai pe baza acestui document.
Prin intermediul cardului, va putea fi urmărit mai bine modul în care sunt trataţi pacienţii, iar frauda din sistem va fi mult redusă.

Poliţia Rutieră Constanţa avertizează şoferii să circule cu atenţie şi viteză redusă.
Din cauza ceţii şi a temperaturilor sub zero grade, pe mai multe tronsoane din municipiu şi din judeţ s-a format polei pe carosabil.
Utilajele Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri au acţionat cu material antiderapant pe aproximativ 23 de drumuri judeţene şi comunale.
Conform prognozelor meteorologice, în următoarea perioadă, ceaţa şi temperaturile scăzute vor duce la crearea de polei.

De anul viitor, cezariana la cerere nu va mai fi decontată.
Anunţul a fost făcut de dr. Adrian Pană, secretar de stat în ministerul Sănătăţii.
Astfel, din martie, atunci când autorităţile estimează că va intra în vigoare noul pachet de bază de servicii medicale, vor fi decontate de stat doar naşterile naturale şi cezariana de urgenţă.
Naşterea va fi inclusă atât în pachetul de bază de servicii medicale, cât şi în pachetul minim de servicii medicale – destinat persoanelor neasigurate.

Circulaţia pe podul de la Agigea va fi permisă de astăzi pentru toate autovehiculele.
CNADNR a anunţat că măsura va fi valabilă până pe 20 ianuarie 2014.
Cu toate acestea podul se va închide zilnic între orele 9.00 şi 11.00, iar în această noapte, în intervalul 23.00 – 3.00.