Ştiri 20 decembrie 2013

Arhiepiscopia Tomisului organizează o serie de evenimente cu prilejul sărbătorilor.
Astfel, astăzi, la ora 11, Caravana Sf. Mina se va afla la Centrul Social „Cristiana”.
Tot astăzi, de ora 14, reprezentanţii parohiei „Adormirea Maicii Domnului II” şi cei ai Departamentului Social din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului vor oferi cadouri copiilor din centrul social „Fair Play”.
La eveniment este aşteptat şi IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Duminică, la finalul Sfintei Liturghii, biserica „Sf. Mina” va primi colindători, peste 100 de copii din diferite centre sociale, beneficiari ai caravanei, care vor fi răsplătiţi cu daruri.

Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în duminica dinaintea Naşterii Domnului sau a Sfinţilor Părinţi după trup ai Domnului.
Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 9, sf. liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Ap. Petru şi Pavel.
După slujbă, Ierarhul nostru va rosti un cuvânt de învăţătură.

Duminică, în toate bisericile şi mănăstirile ortodoxe se vor oficia slujbe de pomenire pentru eroii din decembrie 1989.
De asemenea, în zilele de 21, 22 şi 23 decembrie, la cimitirele, monumentele şi troiţele închinate eroilor din decembrie 1989 din întreaga ţară, ierarhi, preoţi şi diaconi vor oficia slujbe de pomenire a celor care şi-au jertfit viaţa în urmă cu 24 de ani.
Astfel, mâine, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujbe de pomenire pentru eroii revoluţiei, de la ora 11, la Troiţa Martirilor Revoluţiei din 1989 din Parcul Casei de Cultură, iar de la ora 12.30 la Grupul Funerar al Eroilor Revoluţiei din Cimitirul Central.

Creştinismul începe “să dispară” în propriul său loc de naştere, după 2.000 de ani.
Declaraţia aparţine prinţului Charles de Wales, care a adăugat că motivul este “persecuţia organizată” din Orientul Mijlociu.
Prinţul a mai spus că lumea este în pericol de a pierde ceva de “o valoare de neînlocuit”, în condiţiile în care comunităţile a căror istorie se întoarce în timpul lui Iisus sunt în prezent ameninţate de militanţii islamişti fundamentalişti.
Comentariile prinţului Charles au fost făcute la o recepţie de Crăciun organizată pentru liderii religioşi, cu scopul de a atrage atenţia asupra ameninţării la care sunt supuşi creştinii din Egipt, Siria, Irak şi din în alte părţi ale regiunii.

Mâncarea nesănătoasă este dăunătoare pentru memorie.
Oamenii de ştiinţă britanici au demonstrat în premieră că şoareci de laborator au avut probleme de memorie după ce au fost hrăniţi, timp de o săptămână, cu alimente bogate în grăsimi şi zaharuri.
Rezultate similare au fost înregistrate şi în cazul animalelor hrănite sănătos, dar care au băut apă îndulcită cu zahăr. Totodată, specialiştii au constatat că obezitatea provoacă schimbări şi la nivel cerebral.
Alimentele care conţin multe calorii pot împiedica funcţionarea hipotalamusului, astfel încât atunci când sunt consumate în cantităţi mari, pot afecta memoria şi duce cauza creşterea în greutate.

Oficiile poştale vor fi deschise în zilele de 24 şi 31 decembrie.
În ziua de 24 decembrie, se va asigura programul de lucru cu publicul între orele 8,00 şi 16,00 iar în ultima zi a anului subunităţile poştale vor fi deschise între orele 8,00 şi 14,00.
Presa cotidiană şi periodică apărută în zilele de 25 şi 26 decembrie 2013, respectiv 1 şi 2 ianuarie 2014, va fi distribuită în zilele de 27 decembrie 2013, respectiv 3 ianuarie 2014.

Pâinea nu mai poate conţine coloranţi, cu excepţia caramelului.
De asemenea, de la mijlocul lunii ianuarie, pâinea şi alte produse de panificaţie vor putea avea orice greutate doreşte operatorul economic, ca urmare a unui ordin al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, publicat recent în Monitorul Oficial.
Reglementările actuale impuneau ca pâinea să aibă minim 300 de grame, iar creşterea gramajului era permisă numai din 100 în 100 de grame.

Primăriile au mai primit încă 50 de milioane de lei în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală.
Alocarea banilor a fost decisă în şedinţa de miercuri, după ce în urmă cu o săptămână au fost transferate alte 100 milioane lei cu aceeaşi destinaţie.
Tot în şedinţa de miercuri a mai fost decisă alocarea către primari, tot din Fondul de rezervă, a 34 milioane lei, pentru cheltuieli urgente specifice sezonului rece şi a 6 milioane lei pentru plata arieratelor.

CFR Călători va suplimenta trenuri de sărbători.
Compania va pune în circulaţie încă 14 garnituri, în condiţiile în care în această perioadă traficul de călători creşte.
Trenurile suplimentare vor circula între 25 decembrie şi 5 ianuarie pe cele mai aglomerate rute.
Totodată, trenurile care fac legătura între staţiunile de pe Valea Prahovei şi principalele oraşe ale ţării vor fi suplimentate cu vagoane.

Elevii şi studenţii intră de astăzi în vacanţa de iarnă.
Aceştia vor reveni la cursuri pe 6 ianuarie, iar semestrul întâi se va încheia în 31 ianuarie.
Înainte de începerea semestrului al doilea, elevii vor fi în vacanţă din 1 până în 9 februarie.
Cursurile semestrului al doilea vor începe pe 10 februarie şi se vor încheia pe 20 iunie.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept