Ştiri 16 decembrie 2013

Arhiepiscopia Tomisului invită constănţenii la un spectacol de operă, dedicat Sfântului Apostol Andrei.
Opera poartă titlul “Sfântul Apostol Andrei. De la Betsaida la Patras, prin anticul Tomis” şi rememorează în trei acte, secvenţe din viaţa Sf. Ap. Andrei.
Ilustraţia muzicală este asigurată de corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului, un grup de copii al şcolii George Enescu din Năvodari şi un grup coral al profesorilor de religie din Constanţa.
Muzica este scrisă de compozitorul Mugurel Scutăreanu, libretul aparţine profesorului univ. Cristina Tamaş, regia este semnată de Liviu Manolache, iar spectacolul este dirijat de arhidiaconul Iulian Dumitru.
Evenimentul se va desfăşura joi, de la orele 18, la Casa de Cultură.
Intrarea va fi liberă.

Mântuitorul Iisus Hristos se află pe primul loc în topul celor mai importante persoane din istoria lumii.
Acesta a fost realizat de doi cercetători în tehnologia calculatoarelor.
Ei s-au bazat pe impactul opiniilor pe care unii indivizi le-au avut de-a lungul timpului, dar şi pe modul în care s-au reflectat acestea pe paginile Wikipedia.
Totodată, şi conducătorii mariilor imperii ocupă locuri semnificative în top.
Astfel, Napoleon s-a situat pe locul al doilea, iar Alexandru cel Mare ocupă poziţia a noua.

Mai multe asociaţii ortodoxe, catolice şi protestante din România solicită parlamentarilor creştini să acţioneze în conformitate cu principiile pe care le declară.
Comunicatul vine în contextul încercărilor majorităţii politice din ultimele zile de a modifica Codul Penal şi a crea o super-imunitate a parlamentarilor.
Asociaţiile susţin că dreptatea, adevărul, binele comun şi transparenţa sunt valori universale care nu trebuie compromise, indiferent de contextul sociopolitic sau economic.

BNR lansează astăzi 500 de monede cu Tetraevangheliarul de la Hurezi.
Monedele sunt din aur şi au o valoare nominală de 10 lei fiecare.
Aversul monedei prezintă un fragment din icoana Învierii Domnului redată prin scena Pogorârii la iad, aşa cum este reprezentată pe ferecătura Tetraevangheliarului de la Hurezi, iar reversul redă portretul domnitorului Constantin Brâncoveanu, biserica mare, foişorul şi paraclisul mănăstirii Hurezi, Tetraevangheliarul dăruit mănăstirii de către domnitor.
Preţul de vânzare pentru moneda din aur este de 310 lei.

Medicii din spitalul Judeţean Constanţa vor dubla gărzile de sărbători.
Odată cu refacerea stocurilor de medicamente pentru perioada 10 decembrie – 15 ianuarie, conducerea Spitalului Judeţean Constanţa a realizat şi planul de gărzi ce vor asigura asistenţa medicală în acest interval.
Pe de altă parte, şefa secţiei de primiri urgenţe spune că cel puţin pentru acest departament, gărzile vor fi completate atât de medici specialişti, cât şi de rezidenţi.

Prostituţia nu va mai fi pedepsită cu închisoare de anul viitor.
În noul Cod Penal, ce va intra în vigoare la 1 februarie 2014, prostituţia nu va mai fi considerată infracţiune şi va fi pedepsită doar cu amendă contravenţională.
În cazul neachitării amenzii, prostituatele vor presta muncă în folosul comunităţii.
În actualul Cod penal, prostituţia este pedepsită cu închisoare de la trei luni la trei ani.

Paşaportul va putea fi primit prin poştă.
Conform unei Hotărâri de Guvern, cetăţenii vor putea cere să le fie expediat paşaportul la domiciliu.
Astfel, paşaportul simplu electronic va putea fi expediat la domiciliul titularului, dacă acesta suportă cheltuielile de expediţie aferente.

Organizația Mondială a Sănătății avertizează în legătură cu creșterea numărului de cazuri de cancer la nivel mondial.
Numărul noilor cazuri de cancer la nivel mondial a fost estimat anul trecut la 14 milioane, dintre care 8,2 milioane de decese, cifre în creștere cu 11% și, respectiv, 8,4% față de 2008.
Cele mai frecvente tipuri de cancer diagnosticate sunt cel pulmonar, la sân și colorectal.
Potrivit Organizaţiei, numărul cazurilor de cancer la sân a crescut cu 20% din 2008, în timp ce mortalitatea provocată de această formă de cancer a crescut cu 14%.

Legea bugetului asigurărilor sociale de stat a fost publicată în Monitorul Oficial.
Aceasta modifică salariul mediu brut şi ajutorul de deces.
În anul 2014, salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este 2.298 lei.
De asemenea, s-a mai publicat Hotărârea de Guvern cu privire la zilele libere ce se acordă cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Astfel, ziua de luni, 30 decembrie este zi lucrătoare, fapt ce nu permite o vacanţă prelungită, iar zilele de 27 decembrie, 31 decembrie şi 3 ianuarie vor fi libere.

Persoanele care consumă prea multe dulciuri în perioada sărbătorilor se expun unui risc crescut de carii dentare.
Oamenii de ştiinţă britanici au descoperit că persoanele care obţineau sub 5% din energia zilnică din alimente “fără zaharuri” adăugate artificial, aveau şanse mult mai mari de a avea o dentitiţie sănătoasă, fără carii, până la sfârşitul vieţii.
Din 1990, doza zilnică de zahăr prevăzută de Organizaţia Mondială a Sănătăţii este de aproximativ 13 linguriţe, dar studiul efectuat de britanici indică faptul că această doză ar putea fi redusă la jumătate.

Justiţia europeană a anulat autorizaţia cartofului modificat genetic Amflora.
Instanţa reproşează Comisiei Europene faptul că aceasta a omis să consulte statele membre.
În anul 2010, Comisia a autorizat cultivarea şi comercializarea acestui cartof modificat genetic pe baza mai multor avize favorabile din partea Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept