Ştiri 11 aprilie 2011

Biserica ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica.
Acesta s-a născut pe 7 octombrie 1787 în Bucureşti şi a fost botezat cu numele Constantin.
În anul 1807, tânărul Constantin Antonescu a intrat frate la Mănăstirea Cernica.
Un an mai târziu este tuns în monahism sub numele de Calinic, iar după o lună este hirotonit ierodiacon la Biserica “Sfântul Nicolae” de la Cernica.
În anul 1813, Calinic a fost hirotonit preot împotriva voinţei sale şi a devenit duhovnicul şi marele eclesiarh al Mănăstirii Cernica, iar în anul 1850, domnitorul Barbu Ştirbei l-a convins să accepte scaunul episcopiei Râmnicului.
S-a mutat la Domnul pe 11 aprilie 1868, iar pentru curăţia vieţii sale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca el să fie trecut în rândurile sfinţilor.

Săptămâna aceasta se va desfăşura la Constanţa Gala filmului ortodox.
Astfel, mâine, de la ora 18, va fi proiectat filmul rus „Miracolul”, iar miercuri, de la aceeaşi oră, va putea fi vizionată pelicula rusească „Preotul”.
De asemenea, joi, tot de la ora 18, va fi proiectat filmul „In Memoriam părintele Ilie Cleopa”.
Proiecţiile de film vor avea loc la Sala Mare din Palatul Arhiepiscopal.
Evenimentul este organizat de ASCOR Constanţa, iar intrarea va fi liberă.

Franţa este prima ţară occidentală care interzice vălul islamic.
Interzicerea purtării vălului în public va intra în vigoare, începând de astăzi, iar persoanele care încalcă legea vor primi amenzi mari şi pedepse cu închisoarea.
Cele obligate să aleagă între lege şi cultura lor şi-au exprimat indignarea, precizând că femeile musulmane vor fi de acum obligate să se izoleze social.
Opozanţii declară că multe femei sunt obligate să poarte astfel de veşminte, iar unii spun că legea vizează protejarea drepturilor femeilor.

România se află printre ţările europene cu cea mai scumpă benzină.
Preţul a depăşit pragul de 6 lei în acest sfârşit de săptămână.
Distribuitorii de carburanţi apreciază că românii consumă anual, pe cap de locuitor, 290 de litri de benzină, în timp ce media europeană se ridică la aproximativ 550 de litri.
Oamenii spun că preţul mare este de vină, astfel că mulţi preferă să facă plinul peste graniţe.
Analiştii economici spun că nici războiul Libian, nici criza economică nu justifică creşterea preţurilor la combustibili care au făcut ca, în România, litrul de benzină să fie mai scump ca cel din Marea Britanie.

Preţurile la carne nu vor creşte de Paşte.
Aceasta a fost declaraţia preşedintelui patronatului din industria alimentară Romalimenta, care a adăugat că românii vor cumpăra în special din pieţele “gri”, ceea ce ar putea duce la scăderea vânzărilor din reţelele de retail.
El estimează că piaţa nefiscalizată reprezintă peste 50% din vânzările totale de carne la nivel naţional, procentaj care trece de 70% în perioada sărbătorilor.

Cărţile vechi şi rare vor putea fi citite în format digital.
Două companii au demarat un proiect privind înfiinţarea şi echiparea primului laborator de digitalizare a manuscriselor şi cărţilor rare din România.
Laboratorul îşi va începe activitatea prin digitalizarea unui fond de peste 100 volume de cărţi rare tipărite începând cu secolul al XVII-lea, conţinând titluri enciclopedice, istorice, teologice, de artă şi de ştiinţă.
Consultarea propriu-zisă a operelor se va face prin Internet, accesându-se o pagină web care va fi organizată funcţional sub forma unei biblioteci virtuale.

Lucrările la tronsonul de autostradă Cernavodă-Medgidia sunt blocate.
Firma constructoare a primit o notificare din partea Companiei de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale prin care i se solicită rezilierea pe cale amiabilă a contractului privind autostrada Cernavodă – Medgidia.
Compania franceză a decis, la rândul său, rezilierea contractului cu statul român şi îşi va retrage utilajele şi muncitorii de pe şantier, deoarece nu a acceptat condiţiile impuse de Ministerul Transporturilor.
În plus, potrivit companiei, din cauza acuzelor repetate ale ministrului român de resort, imaginea firmei a avut mult de suferit.

Guvernul va aviza, în perioada următoare, noi concedieri în sectoarele minier, energetic şi de apărare.
Totodată, Cabinetul Boc va reintroduce plata venitului lunar de completare pentru angajaţii disponibilizaţi, după ce în 2010 a decis ca persoanele disponibilizate din companiile de stat să nu mai beneficieze de un venit lunar de completare.
Potrivit premierului, acest ajutor financiar va fi sistat dacă beneficiarul refuză alt loc de muncă.

Curtea Europeană de Justiţie a decis că taxa auto este ilegală.
Potrivit Curţii, această taxă produce un dezavantaj la vânzarea maşinilor second-hand din alte state pe teritoriul României.
Punctul de vedere al Curţii a fost emis în urma unei solicitări a Tribunalului Sibiu, care judecă un proces în care un român a dat în judecată statul întrucât a considerat că taxa de primă înmatriculare este ilegală.
Legislaţia europeană interzice statelor membre să ia măsuri de taxare în exces a unor produse provenind din alte state, în favoarea celor de provenienţă autohtonă.

Meteorologii anunţă că vremea va fi rece pentru această perioadă în toată ţara.
Din cauza masei de aer polar, dar şi a norilor care acoperă temporar majoritatea regiunilor, în aceste zile maximele vor fi cuprinse între 6 şi cel mult 16 grade.
Ploile nu lipsesc, dar sunt puţine, şi pe arii restrânse, iar la munte vor fi lapoviţe şi ninsori.
De asemenea, sfârşitul săptămânii se anunţă la fel de rece şi ploios.