Ştiri 19 noiembrie 2013

Biserica Ortodoxă va cinsti mâine pe Sf. Grigorie Decapolitul.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va răspunde invitaţiei IPS Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului şi va participa la Sfânta Liturghie oficiată la mănăstirea Bistrița Olteană.
De asemenea, joi, de la ora 8.30, Ierarhul Tomisului va săvârşi Sfânta Liturghie a hramului la biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Constanţa, situată pe strada Compozitorilor.
Totodată, sâmbătă, Înaltpreasfinţitul Teodosie însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi, va oficia, de la ora 8.30, sfânta liturghie arhierească la Mănăstirea Colilia, cu prilejul hramului.

Constănţenii sunt invitaţi la o nouă conferinţă duhovnicească.
Tema se referă la post şi efectele acestuia şi va fi susţinută de Conferenţiar Univ. Dr. Floarea Damaschin.
Evenimentul se va desfăşura joi, de la orele 17, la Curtea Brâncovenească.

Google a dezvoltat o aplicaţie care blochează căutările cu privire la pornografia infantilă.
Aceasta va bloca rezultatele a peste 100.000 de căutări online.
Restricţiile vor fi aplicate pentru început în ţările de limbă engleză, însă vor fi extinse în următoarele şase luni în restul lumii, în 158 de limbi străine.

Spitalele vor fi sancționate dacă pun pacienții să-și cumpere medicamente.
De asemenea, măsura va fi aplicată şi dacă spitalele vor solicita caselor de asigurări de sănătate decontarea tratamentelor, deși nu au fost administrate.
Anunţul a fost făcut de președintele CNAS, Cristian Bușoi şi este valabil de anul viitor.
El a precizat că vor fi exceptate de la sancțiuni doar acele spitale unde apar cazuri accidentale, unde nu este un obicei să fie trimiși pacienții să-și cumpere medicamente sau diverse materiale sanitare.

Un copil român din trei suferă de malnutriţie.
Aceasta afectează mai mult copiii din mediul rural, unde condițiile sunt minime.
Malnutriția poate provoca anumite boli infecțioase, prin scăderea imunității.
De asemenea, copiii malnutriți au dezvoltare neurologică întârziată, tulburări de memorie, dar și o slabă adaptabilitate la stres.
Potrivit medicilor, județele din Moldova sunt pe primul loc în ceea ce privește numărul de copii diagnosticați cu malnutriție proteino-calorică.

Peste 70% din apelurile la 112 sunt false.
Potrivit unei statistici efectuate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, în primele 9 luni ale acestui an au fost primite aproximativ 13 milioane 200 de mii de apeluri, dar dintre acestea doar 30% au fost reale.
Primele locuri în top, în ceea ce priveşte apelurile false, sunt ocupate de judeţele Covasna, Călăraşi şi Mureş.
Amenda pentru apelarea falsă sau abuzivă a Numărului Unic de Urgenţă 112 este cuprinsă între 500 şi 1.000 de lei, iar cele mai multe sancţiuni au fost aplicate în judeţele Teleorman, Suceava şi Bucureşti.

O parte din constănţeni vor rămâne fără apă rece.
Astfel, mâine între orele 7.30 – 21.00 nu vor avea apă potabilă constănţenii din perimetrul delimitat de străzile: şos. Mangaliei – Amurgului – Micşunelelor – Mugurului – şos. Mangaliei şi Aurel Vlaicu – Al. Pelicanului – Spiru Haret – Cumpenei, dar şi consumatorii din zonele CET, Viile Noi, Palas, Km 4-5, Doraly, Metro 2 – REAL 1 – Praktiker şi abonaţii de pe bulevardul I.C. Brătianu pe sectorul cuprins între strada Cumpenei şi Dacia Services.
Joi, în intervalul 8.00 – 20.30, nu vor avea apă rece consumatorii din centru, zona Peninsulară, Piaţa Ovidiu, ICIL, Tomis 1, Tomis 2, Casa de Cultură şi Gară.

Smartphone-urile şi jocurile video sunt principalele lucruri folosite de părinţi pentru a-şi ţine copiii ocupaţi când călătoresc.
Potrivit unui studiu recent, peste două treimi din părinţi îşi lasă copiii să se joace pe smartphone-uri şi tablete în timpul călătoriilor.
Ocuparea timpului copiilor cu ceva în timp ce unul dintre părinţi se află la volan este foarte importantă.
Potrivit unui alt studiu, sunt şanse de 12 ori mai mari ca un şofer să fie distras de către un copil care se află în maşină decât de telefonul mobil.

Femeile care iau anticoncepţionale timp de mai mulţi ani riscă să-şi piardă vederea.
Specialiştii avertizează că sunt suficienţi 3 ani de administrare a pilulei contraceptive pentru a dubla riscul de glaucom mai târziu în viaţă.
Glaucomul este principala cauză de orbire după vârsta de 60 de ani.
Medicii recomandă ca femeile care au luat anticoncepţionale să-şi monitorizeze cu atenţie sănătatea ochilor de la vârsta de 50 de ani.

Consumul regulat de băuturi carbogazoase dulci poate duce la modificări periculoase la nivelul creierului.
Aşa arată rezultatele unui nou studiu efectuat pe şobolani.
Astfel, cobaii hrăniţi cu apă îndulcită au devenit hiperactivi, iar la examinarea creierului acestora s-au observat transformări asemănătoare cu cele produse în cazul unor boli grave.
Studii anterioare au arătat că un aport mare de sucuri îndulcite poate avea un rol în creşterea în greutate, diabet, fragilitate a oaselor, cancer de pancreas şi prostată, probleme cardiovasculare.

Copiii cu vârste între 5 şi 12 ani au nevoie de 10-11 ore de somn pe zi.
Potrivit specialiştilor, adulţilor le sunt suficiente 7-9 ore de somn pe zi.
Aceasta este concluzia unui studiu potrivit căruia, lipsa somnului poate creşte riscul de obezitate şi diabet, întrucât are un efect negativ asupra parametrilor de reglare a nivelului de glucoză în sânge.
Studiul mai relevă că, în cele 24 de ore ale unei zile obişnuite, aproximativ jumătate dintre copiii de clasa I petrec în medie două ore pe zi în faţa televizorului în timpul săptămânii şi trei ore în weekend.
O treime dintre copii petrec mai mult de patru ore pe zi în timpul weekend-ului la televizor, dvd-player sau computer.