Ştiri 6 noiembrie 2013

Biserica Ortodoxă va cinsti vineri soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 8.45 sfânta liturghie arhierească la biserica Sfinţii Îngeri, situată în zona Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa.
Duminică, de la ora 8.30, Ierarhul nostru va săvârşi sfânta liturghie la Biserica Sf. Nectarie din cartierul Medeea, sfânt serbat pe 9 noiembrie.
Credincioşii se vor putea închina moaştelor Sfântului Nectarie, aduse de la Iaşi, precum şi icoanei Maicii Domnului Tricherousa, adusă de la Mănăstirea Neamţ.
Sfintele odoare vor rămâne la această biserică până pe 20 noiembrie.
De asemenea, de la orele 18, corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului va susţine un concert de muzică religioasă, la Casa de Cultură.

Plajele de la malul Mării Negre vor fi extinse.
Lucrările vor fi demarate în această iarnă, iar în acest scop va fi adus nisip de la Dunăre.
Primele cinci sectoare vizate de acest proiect sunt cele cu eroziune foarte mare, şi anume Mamaia Sud, zona Constanţei şi Eforie Nord.
Autorităţile vor cheltui pentru reabilitarea plajelor 150 de milioane de euro, din fonduri europene.
Termenul de finalizare este sfârşitul anului 2015, când plajele ar trebui sa aibă între 60 şi 100 metri lăţime.

ANM a emis o informare meteorologică de ploi moderate cantitativ şi intensificări ale vântului pentru toată ţara.
Aceasta este valabilă până mâine, la ora 10.
În intervalul menţionat, va ploua, în cursul zilei îndeosebi în sud-vestul, centrul şi nordul ţării, iar spre seară şi noaptea, în est, sud-est şi în zona montană.
Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 30…35 l/mp.
De asemenea, meteorologii au emis o avertizare cod galben de vânt puternic pentru Dobrogea valabilă până la ora 12.30, când vântul va depăşi 55 -70 km/h.

Campania de vaccinare antigripală gratuită va începe cu întârziere.
Ministerul Sănătăţii nu poate asigura vaccinul antigripal, deoarece licitaţia pentru achiziţionarea a 600.000 de doze de vaccin din import a fost anulată.
400.000 de doze de vaccin, distribuite prin programul naţional de imunizare împotriva gripei, vor fi produse la Institutul Cantacuzino, însă acestea vor fi disponibile la sfârşitul lunii decembrie.
Campania de vaccinare antigripală era programată să înceapă pe 15 noiembrie.

Gabara ce va transporta autoturismele la Agigea peste Canalul Dunăre Marea Neagră, va intra de mâine în funcţiune.
Potrivit orarului efectuat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, circulaţia rutieră pe podul Agigea nu va mai fi sistată complet până vineri, 8 noiembrie, când urmează să fie oprită între orele 8,00 şi 11,00.
Tariful pentru traversarea canalului va fi stabilit tot în cursul zilei de mâine.

Poliţia rutieră avertizează şoferii în legătură cu anvelopele de iarnă.
Anunţul a fost făcut în urma atenţionărilor de ninsoare venite din partea meteorologilor.
Poliţiştii le recomandă şoferilor să nu plece la drum dacă nu şi-au echipat maşinile cu anvelope de iarnă care sunt obligatorii atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.
De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

România va fi promovată pe taxiurile londoneze.
Imagini cu ţara noastră vor fi lipite pe 150 de taxiuri.
Iniţiativa face parte dintr-o campanie de promovare pe care autorităţile de turism din ţara noastră o vor începe anul viitor în mai multe ţări.
Proiectul va costa peste 5 milioane de euro şi se va derula în următorii doi ani.
Astfel, reclame prin care vor fi promovate produsele turistice româneşti vor fi puse în zone aglomerate: la metrou, în aeroporturi, pe autostrăzi sau autobuze.

Criminalitatea în ţara noastră a înregistrat cea mai mică valoare din ultimii cinci ani.
Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române, 2012 a fost primul an în care, după nouă ani, criminalitatea sesizată nu a mai înregistrat creşteri, ci o scădere cu 5,66%.
De asemenea, sesizările prin Sistemul Unic al Apelurilor de Urgenţă a scăzut cu 18% anul acesta.

O persoană din trei nu ştie că suferă de diabet zaharat.
Diabetul de tip 2 este cel mai frecvent şi reprezintă 90-95 la sută dintre cazuri.
În categoria celor cu risc major să dezvolte diabet zaharat de tip 2 se numără persoanele supraponderale şi obeze, cei care au rude de gradul 1 cu diabet, persoanele sedentare, fumătorii, precum şi cei a căror dietă include cantităţi mari de carne roşie, carne procesată şi lactate grase.
De cele mai multe ori, bolnavii care suferă de diabet zaharat ajung la medic în fazele avansate ale bolii, pentru că nu au putut depista afecţiunea de la primele semne.

Punctul de amendă se va majora anul viitor.
Premierul Victor Ponta a anunţat că în cazul creşterii salariului minim la nivelul de 900 de lei, valoarea unui punct de amendă va ajunge în 2014 la 90 de lei.
Astfel, cea mai mică amendă pe care o va primi un şofer care încalcă prevederile Codului Rutier va fi de 180 de lei.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept