Ştiri 5 noiembrie 2013

O parte din constănţeni vor rămâne fără apă rece.
Astfel, mâine între orele 8.00 – 21.00 nu vor avea apă potabilă constănţenii din zonele Inel 1, Inel 2 şi cei de pe Baba Novac.
Joi, în intervalul 8.30 – 20.30, nu vor avea apă rece locuitorii din centru, zona Peninsulară, ICIL, Tomis 1, Tomis 2, Casa de Cultură şi Gară.

ANM a emis o informare meteorologică de ploi moderate cantitativ şi intensificări ale vântului valabilă pentru toată ţara.
Aceasta este valabilă de mâine de la ora 10 până joi, la ora 10.
În intervalul menţionat, va ploua, în cursul zilei îndeosebi în sud-vestul, centrul şi nordul ţării, iar spre seară şi noaptea, în est, sud-est şi în zona montană.
Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 30…35 l/mp.
De asemenea se vor semnala intensificări ale vântului se vor avea viteze ce vor depăşi 55…60 km/h.

Românii sunt printre cetăţenii europeni cel mai puţin interesaţi de cultură.
Potrivit unu studiu efectuat de Comisia Europeană, aceştia refuză să citească, să meargă la teatru, cinema sau la operă. Cei mai activi europeni din punct de vedere cultural sunt danezii şi suedezii.
Românii motivează că nu sunt interesaţi de cultură din cauza lipsei de timp, a banilor sau a posibilităţii de a alege.

Salariul minim şi pensiile se vor majora de anul viitor.
Premierul Victor Ponta a declarat că salariul va creşte în două etape, iar de majorare vor beneficia în primul rând profesorii şi cadrele medicale debutante.
Guvernul a ajuns la un acord cu creditorii internaţionali asupra coordonatelor bugetului de anul viitor.
De la jumătatea anului viitor nivelul contribuţiilor de asigurări sociale ar urma să se reducă cu 5%.
Totodată, prim-ministrul a mai anunţat indexarea accizelor cu rata inflaţiei şi introducerea unei noi accize de 7 eurocenţi la litrul de carburant.

Românii îşi pot verifica gratuit sănătatea plămânilor până pe 4 decembrie.
În 32 de oraşe din ţară, printre care şi Constanţa, se desfăşoară o campanie cu ocazia Zilei Mondiale a bronhopneumopatiei obstructive cronice.
Peste 60 de medici vor oferi spirometrii gratuite în spitale şi clinici de stat.
La nivel mondial, cel mai des întâlnit factor de risc pentru această boală este fumatul şi afectează grav persoane cu vârste între 40 şi 65 de ani.

Comisia Europeană cere ţărilor membre să folosească mai puţine pungi de plastic subţiri.
Potrivit unui comunicat, acestea conţin particule microscopice nocive, care sunt periculoase pentru flora şi fauna marină.
În comunicat se mai arată că statele membre pot alege măsurile adecvate, inclusiv perceperea unor taxe, introducerea unor obiective naţionale de reducere sau o interzicere a utilizării pungilor în anumite condiţii.

Organizaţia internaţională pentru combaterea tuberculozei şi bolilor respiratorii cere reglementarea fabricării, promovării şi vânzării ţigărilor electronice.
Aceasta îşi justifică decizia prin impactul negativ al nicotinei asupra dezvoltării creierului la adolescenţi şi prin riscul de dependenţă de nicotină pentru tinerii care nu sunt încă dependenţi de tutun.
Totodată, organizaţia mai cere ca aceste produse să fie incluse în categoria medicamentelor.

Obezitatea poate genera pubertatea precoce la fete.
Potrivit unui studiu recent, în prezent, pubertatea survine la reprezentantele rasei albe mai devreme ca înainte.
O maturitate avansată la fete are implicaţii clinice importante atât la nivelul psiho-social, cât şi biologic.
Fetele care au o maturitate precoce prezintă riscul de a se confrunta cu numeroase probleme, precum lipsa de încredere în sine, depresia, eşecul şcolar şi comportamente asociale.
De asemenea, o pubertate precoce creşte riscul obezităţii, al hipertensiunii şi mai multor tipuri de cancer, între care cel mamar şi ovarian.

Poşta Română va deveni de anul viitor, broker de asigurări.
Anunţul a fost făcut de ministrul pentru Societatea Informaţională, Dan Nica.
Astfel, compania va asigura serviciile altor societăţi de asigurări.
De asemenea, până la sfârşitul anului vor mai fi modernizate maxim patru Oficii Poştale, dintr-un total de 45.

Românii ar mai putea avea încă 3 zile libere de la stat.
Este vorba despre Ziua Morţilor, sărbătorită la 1 noiembrie, mai ales în zona Transilvaniei, Botezul Domnului, pe 6 ianuarie dar şi ziua de 7 ianuarie a Sfântului Ioan Botezătorul.
Propunerea legislativă aparţine senatorului Sorin Bota şi urmează să fie depusă la Parlament în perioada următoare.

Sucurile pe bază de ceai conţin multe E-uri şi îndulcitori.
Aceasta este concluzia Asociaţiei Pentru Protecţia Consumatorilor, care a realizat un studiu în acest sens.
În ceea ce priveşte numărul de E-uri, din cele 14 de tipuri de produse analizate, peste 28% au în conţinut 2 E- uri, iar peste 21% au 7 E-uri.
De asemenea, aproape 36% au în conţinut atât zahar cât şi îndulcitori, iar aproape 29% au doar zahăr.

Lumina stimulează creierul.
Aceasta este concluzia unui studiu, potrivit căruia, lumina menţine creierul în stare de veghe şi îi îmbunătăţeşte funcţiile cognitive.
Specialiştii susţin că au descoperit faptul că, în cazul a trei pacienţi orbi, creierul continuă să răspundă puternic la lumină, în condiţiile în care aceştia nu erau conştienţi de existenţa luminii.
Ei mai spun că acum se poate înţelege că întunericul indică funcţiilor cerebrale ale omului că este timpul să se odihnească.