Ştiri 24 octombrie 2013

Biserica Ortodoxă va cinsti sâmbătă pe Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir.
Cu acest prilej, biserica Sfântul Dimitrie din Constanţa îşi va sărbători hramul.
Aceasta este situată pe bd. Mamaia, în zona Hotelului Royal.
Astfel, mâine, de la ora 17, va avea loc o procesiune cu Sfintele Moaşte ale Sfântului Constantin cel Mare, ale Sfintei Mc.Varvara, cuv. Teoctista, ale Sfântului Mc. Noul Teodor, Modest, Iacov Iviritul, Sfinţilor Cosma şi Damian şi ale Sfântului Ap. Filimon.
Procesiunea va fi urmată de slujba Vecerniei şi a Litiei Sfantului Dimitrie Izvorâtorul de mir.
Sâmbătă, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 8, sfânta liturghie arhierească la această biserică.

Mâine va fi inaugurat noul spaţiu de joacă pentru copiii de la Centrul de Autism Marea Neagră.
Evenimentul se va desfăşura de la ora 13.00, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Teodosie, la centrul situat pe strada Andrei Mureșanu, nr. 8.
Proiectul a fost realizat în urma parteneriatului încheiat între Centrul de Autism Marea Neagră şi Arhiepiscopia Tomisului.
De asemenea, s-au implicat şi parohiile: Sf. Mina din Constanța, Sf. Vasile cel Mare, Eforie Nord II, Sf. Haralambie şi Protoieriile I şi II Constanţa.

Capitala Australiei, Canberra, a adoptat o lege care recunoaşte căsătoriile homosexuale.
Uniunile între persoane de acelaşi sex sunt permise într-o majoritate de oraşe australiene.
Din cauza faptului că acest tip de căsătorie nu era conformă cu legislaţia federală, aceste cupluri nu erau recunoscute oficial ca si “căsătorite”, de către guvern.

Constănţenii vor avea de mâine căldură în locuinţe.
Anunţul a fost făcut de RADET Constanţa.
Reprezentanţii regiei spun că beneficiază de un sistem de autoreglare automatizat astfel încât să asigure parametrii de presiune, debit şi temperaturi adecvaţi momentului zilei.

Constănţenii pot depune de luni cererile pentru ajutoarele de căldură.
Formularele pot fi descărcate de pe site-ul Primăriei sau ridicate, de luni, în funcţie de modalitatea de încălzire, de la sediile Primăriei.
Astfel, pentru cei care se încălzesc cu energie termică furnizată în sistem centralizat, cetăţenii se pot adresa la sediul primăriei de pe strada Ecaterina Varga nr. 25-27.
Pentru cei care se încălzesc cu gaze naturale sau energie electrică, constănţenii pot merge la sediul din City Park Mall iar pentru cei care se încălzesc cu lemne pot lua cereri de pe strada Amzacea nr. 13.

România va trece oficial la ora de iarnă.
Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 4.00 va deveni ora 3.00.
Ziua de duminică va fi cea mai lungă din an, cu 25 de ore.
Din anul 1997, România a adoptat ora oficială de iarnă şi de vară în aceeaşi zi cu statele Uniunii Europene.
Ora oficială de iarnă este adoptată în ultima duminică a lunii octombrie, iar cea de vară în ultima duminică a lunii martie.

Taxa TV ar putea creşte.
Aceasta ar putea fi majorată cu 1 sau 2 lei.
Măsura este agreată atât de conducerea televiziunii publice cât şi de senatorii care fac parte din Comisia de Cultură.
Taxa TV este stabilită, din 2003, la suma de 4 lei.

Mai multe ONG-uri cer în instanţă anularea acordurilor date Chevron pentru explorarea gazelor de şist.
Potrivit organizaţiilor, procesul se află în faza în care părţile administrează probe şi dovezi în ceea ce priveşte explorarea gazelor de şist în perimetrul Bârlad şi în trei zone din judeţul Constanţa.
Pe 3 octombrie, Chevron a obţinut autorizaţie de construire pentru amplasarea în judeţul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de şist.
În urma protestelor de pe 14 octombrie, în comuna Pungeşti, compania şi-a retras specialiştii din zonă.

Construcţia în România a sistemului de apărare antirachetă AEGIS va începe până la sfârşitul lunii.
Anunţul a fost făcut de secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.
Acesta a mai spus că scutul antirachetă din Europa va proteja până în 2018 întreaga populaţie a ţărilor membre ale NATO.
Potrivit Statelor Unite, sistemul american de apărare antirachetă în Europa are drept scop contracararea ameninţărilor venite din partea Coreii de Nord şi Iranului.

Gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii a atins maximul anual de extindere.
Conform specialiştilor, aceasta a măsurat 19 milioane de kilometri pătraţi, cu o suprafaţă de aproape două ori mai mare decât cea a Europei.
Gaura din stratul de ozon are efecte asupra climei, deoarece modifică dinamica vântului antarctic şi influenţează astfel nivelul de radiaţii solare care ajung pe suprafaţa Terrei în această regiune.

Sub 5 la sută dintre persoanele cu dizabilităţi sunt angajate.
Conform unui studiu, în medie unu la sută sunt angajate în instituţiile publice, iar situaţia este dramatică în instituţiile centrale.
Astfel, cel mai mare procent, de 0,92 la sută se înregistrează la Ministerul Justiţiei, în timp ce Preşedinţia şi Ministerul Culturii nu au nici un angajat cu dizabilităţi.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept