Ştiri 23 octombrie 2013

Biserica Ortodoxă va cinsti sâmbătă pe Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir.
Cu acest prilej, biserica Sfântul Dimitrie din Constanţa îşi va sărbători hramul.
Astfel, vineri, de la ora 17, va avea loc o procesiune cu Sfintele Moaşte ale Sfântului Constantin cel Mare, ale Sfintei Mc.Varvara, cuv. Teoctista, ale Sfântului Mc. Noul Teodor, Modest, Iacov Iviritul, Sfinţilor Cosma şi Damian şi ale Sfântului Ap. Filimon.
Procesiunea va fi urmată de slujba Vecerniei şi a Litiei Sfantului Dimitrie Izvorâtorul de mir. .
Sâmbătă, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 8, sfânta liturghie arhierească la această biserică.

Ministerul Sănătăţii ia în calcul includerea stomatologiei în programul naţional de prevenţie.
Măsura ar putea fi luată pentru a reduce incidenţa afecţiunilor în special la copii, şi are ca obiectiv, de asemenea, acoperirea cât mai largă a urgenţelor, în cabinete stomatologice.
Ministerul Sănătăţii şi Colegiul Medicilor Dentişti din România vor continua dialogul şi vor avea consultări pe toate subiectele privitoare la medicina dentară.

România va trece oficial la ora de iarnă.
Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 4.00 va deveni ora 3.00.
Ziua de duminică va fi cea mai lungă din an, cu 25 de ore.
Din anul 1997, România a adoptat ora oficială de iarnă şi de vară în aceeaşi zi cu statele Uniunii Europene.
Ora oficială de iarnă este adoptată în ultima duminică a lunii octombrie, iar cea de vară în ultima duminică a lunii martie.

Legea cu privire la egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi a fost adoptată tacit de Senat.
Legea prevede înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Femeilor şi Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale.
Potrivit proiectului, este interzis să i se solicite unui candidat, în vederea angajării, să prezinte informaţii cu privire la starea civilă sau familială ori planul de viitor personal al acestuia.
Senatul este prima Cameră sesizată în acest caz.

Sportul îmbunătăţeşte performanţele şcolare.
Conform unui studiu britanic, mişcarea fizică regulată îmbunătăţeşte performanţele şcolare ale adolescenţilor.
Prin compararea performanţelor şcolare ale copiilor la engleză, matematică şi ştiinţe ale naturii, cercetătorii au descoperit o corelaţie directă între mişcarea fizică şi rezultatele bune la şcoală, cu un avantaj pentru fete în privinţa ştiinţelor exacte.

Familiile nevoiaşe pot depune de astăzi cereri pentru ajutoarele de încălzire.
Aproximativ 24.000 de persoane şi familii ar urma să primească acest ajutor.
Potrivit Ordonanţei adoptate de Guvern, în sezonul rece, pot beneficia de acest ajutor persoanele singure sau familiile care au venituri sub 786 de lei.

Un nou sistem de supraveghere a frontierelor Uniunii Europene va intra în vigoare în luna decembrie.
Miniştrii Afacerilor Europene au aprobat, ieri, crearea unui nou sistem de supraveghere, numit Eurosur.
Sistemul are obiectivul de consolidare a frontierelor externe, terestre şi maritime.
Acesta va permite statelor membre să transmită între ele informaţii operaţionale şi să coopereze cu agenţia europeană pentru securizarea frontierelor, în scopul diminuării numărului imigranţilor clandestini.

Rata deceselor cauzate de cancer în România este peste media europeană.
Potrivit statisticilor, rata este de 388 de cazuri la suta de mii de locuitori, faţă de media europeană, de 352 de cazuri.
În ţara noastră, zeci de medicamente oncologice de ultimă generaţie nu sunt disponibile încă pacienţilor.
Medicii spun că dacă este depistat la timp, diagnosticat corespunzător şi tratat, cancerul poate fi vindecat complet sau cel puţin transformat rapid într-o boală cronică.

Comisia Europeană lucrează la o strategie unitară cu privire la gazele de şist.
Potrivit unui sondaj, trei din patru europeni se declară îngrijoraţi de eventuala exploatare a acestei resurse.
Lipsa unei legislaţii unitare referitoare la gazele de şist, dar şi evaluarea slabă a riscurilor, sunt printre cauzele care produc îngrijorare în rândul europenilor.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept