Ştiri 5 octombrie 2013

Mâine, Biserica Ortodoxă se va afla în duminica a 20-a după Rusalii sau a Învierii fiului văduvei din Nain.
Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi sf. Liturghie arhierească, de la ora 9, împreună cu Mitropolitul grec Iacob de Mitilini.
După slujbă, ierarhul nostru va rosti un cuvânt de învăţătură.

Astăzi se împlinesc 20 de ani de la mutarea către Domnul a părintelui profesor Dumitru Stăniloae.
Acesta s-a născut la data de 16 noiembrie 1903 în localitatea Vlădeni din judeţul Braşov.
A urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi şi a fost profesor de dogmatica la Sibiu si Bucureşti.
În anul 1932 a fost hirotonit preot şi apoi hirotesit iconom-stavrofor în anul 1940.
Între anii 1958-1963, a făcut închisoare politică din cauza convingerilor sale religioase.
Timp de peste şase decenii, părintele Stăniloae a desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică, mai ales în domeniul Dogmaticii unde a publicat lucrări în volum, studii în reviste şi traduceri.
Supranumit şi “teologul dragostei creştine”, părintele Stăniloae s-a mutat către Domnul pe 5 octombrie 1993, la vârsta de 90 de ani.

Astăzi este Ziua Mondială a Educaţiei.
Aceasta este celebrată anual pe 5 octombrie, din anul 1994, în întreaga lume, pentru a aminti de importanţa rolului educaţiei.
Conform UNESCO, Ziua Mondială a Educaţiei se doreşte a fi o ocazie de a arăta respectul şi aprecierea pentru contribuţia pe care dascălii de pretutindeni o aduc educaţiei generaţiilor viitoare.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept