Ştiri 16 septembrie 2013

Aproximativ 3.200.000 de elevi şi preşcolari încep astăzi noul an şcolar.
Acesta totalizează 36 de săptămâni de cursuri şi va fi împărţit în două semestre aproximativ egale ca durată.
Vacanţa de iarnă nu mai reprezintă vacanţa intersemestrială, astfel că semestrul I va continua pana la 1 februarie 2014.
Anul şcolar a început şi pentru elevii seminarului teologic Sf. Dionisie cel Smerit din Constanţa.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului a oficiat în această dimineaţă sfânta litughie Arhierească la Catedrala Arhiepiscopală, unde a rostit şi un cuvânt de învăţătură.

Înaltpreasfinţitul Teodosie va sfinţi mâine de la ora 11 cantina Asociaţiei de Dezvoltare Comunitară Cumpăna.
Aceasta este situată în curtea bisericii „Sfânta Cuv. Parascheva” din localitate şi are o capacitate de 80 de locuri. Cantina fost construită în colaborare cu Asociația World Vision şi Primăria comunei Cumpăna.
Acţiunea face parte din programul de prevenire a abandonului şcolar, care se derulează în această localitate de 11 ani.

Angajaţii RATC au intrat în grevă spontană.
Șoferii cer salarii mai mari și mai multe sporuri, printre care și cel de vacanță.
Directorul instituției, Ovidiu Tănase, a ieșit la negocieri cu angajații și le-a promis că până la sfârșitul anului vor primi sporurile cerute şi că la începutul lui 2014 salariile vor fi renegociate, conform legii.
Oamenii au refuzat oferta și cer salarii de 2.000 de lei.
Ovidiu Tănase a declarat ca greva nu este legală, iar angajații vor fi acționați în instanță.
Șoferii au mai protestat și pe 22 mai, când au cerut tot creșterea salariilor.

Ministerul Transporturilor vrea să extindă regimul de zonă liberă din Constanţa.
Potrivit unui proiect de Hotărâre a Guvernului, acesta ar urma să fie extins cu 233 de hectare, în portul Midia.
Operaţiunea are scopul de a genera facilităţi vamale pentru firme şi creşterea traficului de mărfuri.

Restricţia de circulaţie pe podul de la Agigea se va menţine până pe 30 septembrie.
Potrivit CNADNR, traficul rutier se va desfăşura pe cele patru benzi ale podului, restricţionat în ambele sensuri de circulaţie, cu o viteză de 50 km/h.
Şoferii sunt rugaţi să respecte restricţia de circulaţie instituită şi semnalizarea rutieră temporară.

Numărul orelor de sport în universităţi va reprezenta un criteriu de apreciere în metodologia Ministerului Educaţiei.
Anunţul a fost făcut de ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu.
El a declarat că din acest an, în programa şcolară în învăţământul preuniversitar, sportul a intrat ca şi disciplină cu un număr de ore mai mare, iar toate universităţile vor avea criteriu de performanţă introducerea unui număr cât mai mare de ore de sport.

Ministerul Sănătăţii a început o evaluare a tuturor secţiilor din spitalele din România.
Potrivit ministrului Eugen Nicolăescu, activitatea se va finaliza cu o reaşezare a numărului de paturi, deoarece există deja evaluări la unele specialităţi cu paturi mai multe decât necesarul.
Totodată, oficialul a anunţat că va fi modificat actul normativ care reglementează funcţionarea centrelor de permanenţă.

Ministerul Educaţiei va achiziţiona 600 de microbuze şcolare pentru elevii din mediul rural.
Potrivit ministrului, Remus Pricopie, calculele au arătat că ar fi nevoie de până la 900 de microbuze şcolare pentru elevii care fac naveta.
El a adăugat că microbuzele şcolare vor intra în sarcina autorităţilor locale.

Peştele modificat genetic va fi pus în vânzare în curând pe pieţele din lume.
Este vorba despre somonul AquAdvantage, care creşte de două ori mai repede şi a fost deja autorizat de Food and Drug Administration.
Dacă va începe să fie comercializat, somonul modificat genetic va deschide calea pentru alte animale modificate genetic care vor ajunge să fie introduse în consumul uman.
Conform agenţiei americane FDA, somonul modificat genetic este sigur pentru consum.

Unul din cinci elevi români abandonează şcoala.
Un studiu arată că 20% dintre preşcolari nu merg la grădiniţă, în timp ce 8% dintre cei cu vârsta şcolară nu sunt prezenţi la ore.
De asemenea, 5% dintre elevii de gimnaziu nu se duc la şcoală.
Potrivit studiului, cea mai mare parte a copiilor care abandonează şcoala provine din mediul rural.

Transalpina a fost închisă.
Şoseaua a fost închisă circulaţiei pentru siguranţa şoferilor deoarece în zonă a început să ningă iar stratul de zăpadă are deja 2-3 cm.
Acesta este cel mai înalt drum din România.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept