Arhiepiscopia Tomisului - 99,7 FM - Constanţa

Ştiri 6 septembrie 2013

Moaştele Sfintei Muceniţe Paraschevi au sosit aseară la Constanţa.
Astăzi, de la ora 16.00, sfintele moaşte vor fi întâmpinate la biserica „Sfântul Mina” din Mangalia, iar de la ora 20.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va conduce o procesiune, pe următorul traseu: biserica „Sf. Mina” – str. Matei Basarab – sens giratoriu – şoseaua Constanţei până la biserica „Sf. Gheorghe”. Aici va fi oficiată Taina Sfântului Maslu.
Mâine, de la ora 8.00, Ierarhul Tomisului va sfinţi pictura bisericii mănăstirii Deleni, cu hramul Naşterea Maicii Domnului, slujbă urmată de săvârşirea Sfintei Liturghii.
Apoi, de la ora 17.00, IPS Teodosie va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfânta Maria” de pe şoseaua Mangaliei din zona Far.

Duminică, Biserica Ortodoxă prăznuieşte Naşterea Maicii Domnului.
Cu acest prilej, mâine de la ora 8:30, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, însoţit de un sobor de preoţi, diaconi şi corala Armonia, va oficia Sfânta Liturghie arhierească la parohia Eforie Nord II cu prilejul sărbătoririi hramului.
Credincioşii se vor putea închina moaştelor Sf Ap Andrei, Sf mare Mucenic Pantelimon, Sfinţilor mucenici Epictet şi Astion şi Sfintei Muceniţe Paraschevi.
Sfântul locaş este situat în centru oraşului, pe bulevardul Republicii.
Postul nostru de radio va transmite slujba în direct.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a lansat un apel la rugăciune pentru pace.
Într-un comunicat de presă, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române îndeamnă pe toţi ierarhii, preoţii, monahii, monahiile şi credincioşii din Patriarhia Română să înmulţească rugăciunile pentru pace, în contextul tensiunilor din Siria, Egipt şi alte zone ale Orientului Mijlociu, unde mulţi creştini sunt victime ale prigoanei şi violenţei
Prin urmare, duminică, după citirea Sfintei Evanghelii, se vor citi din Liturghier „rugăciunile pentru înmulţirea dragostei şi dezră­dăcinarea urii şi a toată răutatea“.

Revizia anuala a RADET Constanţa continuă.
Astfel, duminică de la ora 12 până pe 14 septembrie, ora 12, constănţenii din zonele Tomis Nord, Boema, Tic Tac, Cireşica, Brotăcei, Tomis III, Inel II, Galeriile Soveja, Eden, Institutul de Marină, Marinarul, CET, Palas şi Brătianu nu vor avea apă caldă.
Locuitorii din zonele Dacia, Tomis III, Faleză Nord vor rămâne fără apă caldă spre finalul lunii septembrie.

13,18% dintre elevii constănţeni au promovat sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat.
Aşa arată rezultatele finale după reevaluarea celor 575 de contestaţii.
În urma reevaluării lucrărilor candidaţilor care au depus contestaţii, 180 de note au fost modificate, iar celelalte au rămas la fel sau chiar au scăzut.
Cele mai multe contestaţii au fost la limba şi literatura română, matematica şi biologie.

România ocupă primul loc în Europa la incidenţa cazurilor de cancer de col uterin.
Peste 2.000 de românce diagnosticate cu această maladie mor anual.
Mai grav este că numărul deceselor ar putea creşte pentru că peste 50% dintre femeile din România nu ştiu nicio metodă de prevenire a acestui tip de cancer.
În acest moment, în România, există 40.000 de femei diagnosticate cu cancer de col uterin.

Astăzi, la nivelul întregii ţări, nu vor fi eliberate caziere judiciare.
Reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române anunţă că de asemenea, în perioada 6-9 septembrie, certificatele de cazier judiciar se eliberează în termenul legal de trei zile.
Măsură a fost luată ca urmare a derulării unor activităţi de operaţionalizare a Sistemului Informatic al Cazierului Judiciar Român.

Consumul de zahăr poate micşora creierul.
Conform unui studiu, oamenii care au un nivel crescut de zahăr în sânge, dar încadrat în limitele normale, prezintă un risc mai mare de pierdere a masei cerebrale.
Rezultatele au arătat că în patru ani se poate pierde până la 10% din masa cerebrală, iar reducerea masei cerebrale afectează mai ales zonele folosite pentru memorie şi cogniţie.
Studiul a beneficiat de implicarea a peste 240 de australieni cu vârste între 60 şi 64 de ani.

Localităţile vor fi reclasificate în funcţie de numărul de locuitori.
Anunţul a fost făcut de Vicepremierul Liviu Dragnea.
Acesta a adăugat că până în prezent, clasificarea localităţilor era în funcţie de comune, oraşe, municipii, fără să se ţină cont de numărul de locuitori.
Propunerea corectă, este ca în legislaţie clasificarea să fie realizată în funcţie de numărul de locuitori, pentru că sunt comune care au 15.000 de locuitori şi oraşe care au 1.700 de locuitori.