Ştiri 15 august 2015


Astăzi, în Biserica Ortodoxă se prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului.

Sărbătoarea ne aminteşte de moartea, învierea şi slăvirea Sfintei Fecioare Maria
Astfel, când Născătoarea de Dumnezeu a adormit, sfinţii apostoli, afară de Toma, au venit pentru a o îngropa.
Ajungând după îngropare, Sfântul apostol Toma a dorit să se deschidă mormântul, care a fost găsit gol, ceea ce înseamnă că Sfânta Fecioară  a fost luată de Dumnezeu în împărăţia cerească al lui Hristos.
Sărbătoarea este cea mai veche dintre praznicele închinate Maicii Domnului şi este atestată documentar în Siria, prin secolul 5.
Locul originar al sărbătorii este Ierusalimul, unde se sărbătorea anual sfinţirea unei biserici ridicate între Ierusalim şi Betleem, în apropierea unui loc unde Fecioara Maria ar fi poposit înainte de naşterea Domnului.
Generalizarea sărbătorii a avut loc în secolele 6-7 când împăratul bizantin Mauricu, a rezidit Biserica Maicii Domnului din grădina Ghetsimani şi a fixat data praznicului la 15 august.
În România, Praznicul de astăzi este Zi de Sărbătoare Naţională şi Ziua Marinei Române.
Totodată,  conform datelor statistice, peste 2 milioane de români îşi serbează astăzi onomastica.
Dintre aceştia,  1 milion 800 mii sunt femei , iar 400 de mii sunt bărbaţi.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a fost declarată zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează în anul 2008.

Tot astăzi, în România, este Ziua Marinei Române.
Declarată Zi de Sărbătoare Naţională, sărbătoarea a fost oficializată la 15 august 1902.
Atunci, primarul Constanţei, Cristea Georgescu, din dorinţa de a atrage turişti, anunţa primarilor din reşedinţele de judeţ din toată ţara că, cităm, „cu ocazia serbării Sfintei Maria, patroana Marinei, în apele Constanţei şi pe uscat se organizează nişte serbări demne de văzut precum regale, alergări, corabia Argonauţilor şi altele”, am încheiat citatul.
Tot atunci, la bordul crucişătorului „Elisabeta” a avut loc o slujbă de Te-Deum la care a luat parte şi ministrul de Război Dimitrie A. Sturdza.
De atunci, din an în an, serbările au sporit în amploare şi semnificaţii, adeseori Ziua Marinei fiind pusă sub înaltul patronaj al oficialităţilor de stat, precum Regina Elisabeta, Regele Carol al II-lea sau Ministerul Apărării Naţionale.
Însă, perioada anilor ”60-”90 a fost o perioadă neagră în istoria Zilei Marinei, prin politizarea şi accentul propagandistic al evenimentului, în detrimentul încărcăturii spirituale ortodoxe, motiv pentru care a fost despărţită de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
Revenirea la tradiţie s-a petrecut în 1990, iar în anul 2004, prin Legea 328, Ziua de 15 august a fost reinstituită ca Ziua Marinei Române.

Biserica Ortodoxă Română va cinsti mâine pe Sfinţii Martiri Brâncoveni.
Cu acest prilej, de la ora 8.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi Sfânta Liturghie la biserica „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din Campusul social Henri Coandă din Constanţa, cu prilejul hramului.

Bugetarii vor mai avea o zi liberă.
Guvernul a stabilit în şedinţa de ieri ca ziua de mâine să fie liberă.
Aceasta va fi recuperată de bugetari pe 24 august sau prin prelungirea timpului de lucru până la 30 septembrie, conform planificărilor stabilite.
Decizia a fost anunţată de premierul Victor Ponta.

RATC va scurta astăzi traseul mai multor linii de autobuz.
Astfel, până la ora 16 autobuzele de pe liniile 2, 44 şi 51, nu vor mai ajunge până la Poarta 1.
Ele vor întoarce în staţia Poarta 2.
Măsura a fost luată pentru a înlesni fluidizarea traficului pietonal şi auto pe bulevardul Marinarilor.

O fortificaţie din secolul al 17-lea a fost descoperită la Hârşova.
Descoperirea a fost făcută în urma unor lucrări de reabilitare şi modernizare a sistemului de alimentare cu apă şi canalizare.
Astfel, printre descoperirile de până acum, se numără resturi de ziduri din cetatea medievală, un turn de colţ, cu ziduri de peste trei metri grosime, care apăra partea de nord-est a cetăţii şi a oraşului medieval.
La acestea se adaugă o poartă de dimensiuni impresionante.

Laptele se va scumpi din toamnă.
Procesatorii spun că le lipseşte în principal materia primă ceea ce duce la costuri de producţie mai mari.
Acum, un litru de lapte pleacă de la poarta fermei cu 1,3 lei, la procesator ajunge cu 2,2 lei, ca în final, un român să dea 3,6 lei.
În aceşti bani sunt incluse şi taxele de raft şi costurile cu reclama, spun specialiştii.

Un român consumă, în medie, 12 ouă pe lună.
Aşa se arată într-un studiu al Institutului Naţional de Statistică.
Pe segmente de gospodării, un pensionar a consumat, în medie, 13 ouă lunar, un şomer 10, iar salariaţii 11.
În ceea ce priveşte brânzeturile şi smântâna, un român a mâncat, în medie, 1,2 kilograme pe lună.
Consumul de lapte s-a ridicat, la 5,8 litri de persoană lunar. Consumul de fructe a depăşit 3,4 kg de persoană, iar cel de pâine – 8,5 kilograme.

Registrul Auto Român va avea program prelungit săptămâna viitoare.
Şoferii care aveau programare la RAR pe 16 august, se vor prezenta la reprezentanţele din ţară în oricare din zilele săptămânii următoare, fără o altă programare.
Programul RAR a fost prelungit, intre orele 8 si 17.30 de luni până joi, iar vineri intre 8 si 15.
Şoferii trebuie să aibă doar numărul programării iniţiale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept