Ştiri 12 august 2013

Biserica Ortodoxă va prăznui joi Adormirea Maicii Domnului.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia miercuri, de la ora 17 slujba Vecerniei la biserica Adormirea Maicii Domnului II din Constanţa, iar de la ora 19.30, va săvârşi slujba Prohodului Maicii Domnului la mănăstirea Sf. Ierarh Bretanion din localitatea 23 August.
Joi, în ziua praznicului, Ierarhul nostru va oficia sf. Liturghie arhierească la Biserica Adormirea Maicii Domnului I din Constanţa, de la ora 6.45.
Biserica este situată în spatele Tomis Mall.
După slujbă, IPS Teodosie va participa la manifestările dedicate Zilei Marinei.

Astăzi este Ziua Internaţională a Tineretului.
Iniţiativa a fost adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, în urmă cu 14 ani.
Ziua însă nu este un prilej de sărbătoare pentru tineri.
Datele Organizaţiei Mondiale a Muncii arată că peste 70 milioane de tineri, de pe glob, nu au un loc de muncă, adică 6% din totalul persoanelor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani.
În România, 15% dintre tineri nu-şi găsesc un loc de muncă.

Meteorologii anunţă temperaturi caniculare pentru judeţul Constanţa.
De astăzi, vremea se va încălzi treptat, iar miercuri, valorile maxime vor ajunge şi la 36-38 de grade C.
De asemenea, indicele temperatură – umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Conform specialiştilor ANM, zile mai răcoroase vor veni după data de 15 august, când valorile termice vor înregistra scăderi, iar temperaturile vor reveni la normalul perioadei.

Un român consumă, în medie, 12 ouă pe lună.
Aşa se arată într-un studiu al Institutului Naţional de Statistică.
Pe segmente de gospodării, un pensionar a consumat, în medie, 13 ouă lunar, un şomer 10, iar salariaţii 11.
În ceea ce priveşte brânzeturile şi smântâna, un român a mâncat, în medie, 1,2 kilograme pe lună.
Consumul de lapte s-a ridicat, la 5,8 litri de persoană lunar. Consumul de fructe a depăşit 3,4 kg de persoană, iar cel de pâine – 8,5 kilograme.

Luna viitoare se va anunţa cine va distribui cardurile naţionale de sănătate.
Medicii de familie vor ca iniţiatorii, adică Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, să-şi asume această sarcină administrativă.
Cardurile de sănătate ar trebui să ajungă la toţi românii, de anul viitor.
CNAS va emite până la sfârşitul anului primele 7,5 milioane de carduri, dar încă nu se ştie cum vor fi acestea transmise populaţiei.

România ocupă penultimul loc în Uniunea Europeană în privinţa salariului minim pe economie.
Primul loc este ocupat de Luxemburg unde salariul minim este de 1.874 de euro.
A doua clasată este Belgia, cu 1502 euro, valoarea salariului minim pe economie.
Cele mai mici salarii din UE sunt în Bulgaria de 159 de euro şi România cu 179 de euro.

Românii cheltuie 80% din salariu, pe alimente şi facturi.
Potrivit unui studiu, acesta este şi motivul pentru care românii nu îşi permit să cheltuie pentru produse vestimentare mai mult de 11 euro pe lună, adică de şase ori mai puţin decât un belgian.
De asemenea, raportat la un salariu minim pe economie sub 200 euro lunar, 5,5% din bugetul unui salariat este destinat hainelor.
Studiul arată că România este o piaţă subdezvoltată, aflată mult în urma altor state europene, chiar şi din regiune, cum ar fi Polonia, Cehia sau Ungaria.

Persoanele care călătoresc cu maşina în Bulgaria sunt sfătuite să încheie asigurări antifurt.
Ministerul roman de externe recomanda totodată să fie consultata periodic pagina web a instituţiei , la rubrica alerte de călătorie.
În zone aglomerate, precum gări, staţii, parcări, centre comerciale sau benzinării, calatorii pot avea de-a face cu furturi din buzunare, înşelăciuni sau furturi din maşini.
Din acest motiv, autoturismele trebuie încuiate şi asigurate cu sisteme de alarmă.

O asigurare privată de sănătate ar putea costa între 300 şi 1.000 de euro pe an.
De anul acesta va intra în vigoare pachetul de servicii de bază care ne va scoate mai mulţi bani din buzunar.
De asemenea, dacă vrem să ne tratăm la un anumit doctor va trebui să plătim în plus.
Asigurările private pot fi suportate de toţi salariaţii şi pensionarii care primesc peste 2000 de lei pe lună.

Astăzi are loc cea mai spectaculoasă ploaie de stele a anului, pe cerul României.
Astfel, de la ora 18.00 şi până mâine dimineaţă, va putea fi observat, pe cerul României, curentul de meteori Perseide sau, popular, „ploaia de stele”.
Potrivit specialiştilor, perioada de activitate a Perseidelor este între 17 iulie şi 24 august, iar maximul curentului poate fi observat pe 12 august.

Jumătate dintre români vorbesc cel puţin o limbă străină.
Potrivit unui sondaj, în Europa sunt însă ţări în care aproape toată populaţia vorbeşte cel puţin o limbă străină.
Studiul indică faptul că 48% dintre români pot purta o conversaţie într-o altă limbă decât cea maternă.
Cei mai mulţi au declarat că vorbesc engleza, apoi, franceza şi italiana.
La polul opus se situează Ungaria unde doar 1 din 3 unguri poate purta o conversaţie într-o altă limbă decât maghiara.

Regulile pentru eliberarea paşaportului pentru minori se schimbă de astăzi.
Astfel, vârsta la care minorii vor fi amprentaţi a crescut de la 6 la 12 ani.
De asemenea, de astăzi se modifică şi durata valabilităţii documentului de călătorie.
Paşaportul electronic este valabil 3 ani pentru copiii mai mici de 12 ani şi 5 ani pentru cei cu vârste peste 12 ani.